Sari direct la conținut

Clotilde Armand, după investigația Snoop despre Toni Greblă: Pentru că e puțin probabil să-și dea demisia, voi depune o plângere la ANI

HotNews.ro
Clotilde Armand, Foto: Inquam Photos / George Călin
Clotilde Armand, Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul încă în funcție al Sectorului 1, Clotilde Armand, a reacționat la investigația Snoop despre președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, descoperit de Curtea de Conturi că și-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună.

Clotilde Armand spune că, „pentru că este puțin probabil” ca Toni Greblă să demisioneze, va depune la ANI o plângere să cerceteze cum a încasat ilegal acesta suma de 24.000 euro.

„Președintele ANI, care este fratele unui secretar de stat PSD, o să facă piruete în dimineața asta, doar să nu citească investigația jurnalistică, pentru că nu vrea să-l deranjeze pe Marcel Ciolacu în campania electorală. Toni Greblă a fost pus la AEP cu o misiune de partid, să saboteze toate alegerile din acest an, lucru care s-a văzut în vara acestui an„, scrie pe Facebook Clotilde Armand, care a pierdut alegerile locale din iunie la care a candidat pentru un nou mandat.

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a fost descoperit de Curtea de Conturi cu venituri ilegale, scrie siteul de investigații Snoop, care a intrat în posesia documentului oficial. Nimic nu s-a făcut public până azi pentru că, de mai multă vreme, Curtea de Conturi, condusă de fostul membru PSD Mihai Busuioc, nu a adus în plenul Curții pentru discuție și aprobare acest raport referitor la un fost politician PSD, Toni Greblă.

INTERVIURILE HotNews.ro