Clotilde Armand propune rezilierea contractului cu Romprest. Costul anual al salubrizării pe kilometru pătrat în sectorul 1, de 14 ori mai mare decât la Oradea
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că în următoarea ședință a Consiliului Local va propune rezilierea contractului cu Romprest. În Sectorul 1, facturile de salubrizare stradală prezentate de firma de salubrizare în 2020 (excluzând serviciile prestate de terți) se ridică la 165 milioane lei fără TVA, de peste 8 ori mai mult decât la Oradea, potrivit unei analize comparative prezentate de Armand. Același document arată că pe kilometru pătrat costul anual al salubrizării stradale în Sectorul 1 ajunge la 2,42 milioane lei, adică de 14 ori mai mult decât în Oradea.
Clotilde Armand a anunțat marți că în viitoarea ședință de Consiliu Local va propune rezilierea contractului de delegare cu Romprest și spune că are nevoie de votul consilierilor USR-PLUS, PNL, PSD și PMP.
Ea afirmă că, prin durata excesivă și costul nejustificat de ridicat în comparație cu alte orașe, contractul J077/S/30.06.2008 de delegare a salubrizării Sectorului 1 către Romprest este flagrant dezechilibrat în defavoarea cetățenilor sectorului 1.
Clotilde Armand prezintă și o analiză a costurilor de salubrizare Sectorul 1 București vs. Oradea.
Una dintre concluziile principale este că în Oradea salubrizarea stradală costă (cu TVA) numai 1,13% din bugetul anual. În sectorul 1, salubrizarea stradală costă 9,56% din bugetul total calculat ca bugetul local și componenta de buget PMB aferentă Sectorului 1.
Ponderea salubrizării stradale în bugetul Sectorului 1 este de 8,4 ori mai mare decât în bugetul orașului Oradea.
Analiza costurilor de salubrizare Sectorul 1 București vs. Oradea prezentată de Clotilde Armand:
Oradea și Sectorul 1 sunt UAT similare din România ca populație, buget, suprafață și nivel de dezvoltare.
- Prețul unitar al salubrizării stradale pe km² în Sectorul 1 este cu 1300% în plus față de Oradea.
- Prețul unitar pe metru cub pentru colectarea și transportul deșeurilor de la populație în Sectorul 1 este cu 266% mai mare decât în Oradea.
- Ponderea salubrizării stradale în bugetul local al Sectorului 1 (inclusiv cota aferentă de la PMB) este de 9,56%, față de numai 1,13% la Oradea. Aceste diferențe indică un comportament monopolist al operatorului delegat în Sectorul 1.
Oradea și Sectorul 1 din București sunt două unități administrativ teritoriale similare ca număr de locuitori: 201 mii în Oradea față de 229 mii în Sectorul 1. Suprafața Oradiei este de 115 km², aproape dublă față de Sectorul 1 (68 km²). Bugetul Sectorului 1 este de 1,2 miliarde lei, la care se adăugă 0,85 miliarde lei reprezentând cota de 1/8 din bugetul municipiului București proporțională cu ponderea populației Sectorului 1 în populația Bucureștiului. În total, cetățenii Sectorului 1 beneficiază în 2021 de un buget de 2,05 miliarde lei. Bugetul din Oradea este puțin mai mare – 2,1 miliarde lei. Pe cap de locuitor, bugetul Sectorului 1, inclusiv partea aferentă de la PMB, atinge 9000 lei/an, mai puțin decât la Oradea (10500 lei/an).
Operatori delegați:
Salubrizarea în Sectorul 1 și la Oradea este delegată unor operatori privați.
- Oradea a delegat pentru 8 ani salubrizarea către RER în 2020 prin contractul 335.532/20.08.2020.
- Sectorul 1 a delegat salubrizarea către Romprest în 2008 pentru 25 de ani prin contractul J077/S/30.06.2008 și cele 11 acte adiționale semnate între 2008 și 2019.
- Oradea s-a angajat la o durată de delegare de trei ori mai scurtă decât Sectorul 1.
Costuri unitare salubrizare stradală și menajeră:
Au fost extrase din contracte, din acte adiționale și facturi costurile unitare ale celor doua unități administrativ teritoriale (UAT) la categoria salubrizării stradale: stropit, spălat și maturat străzi și trotuare și întreținere curățenie, precum și de colectare și transport deșeuri de la populație.
- În 2020, salubrizarea stradală a reprezentat 75% din costul total al salubrizării Sectorului 1, în timp ce colectarea și transportul deșeurilor de la populație a reprezentat 10% din costuri.
- Costurile unitare ale salubrizării stradale și ale colectării și transportului gunoiului de la populație în Sectorul 1 sunt semnificativ mai mari ca în Oradea, cu un raport variind între de 1,85 ori până la de 13 ori mai mari.
Nu sunt analizate costurile de eliminare, sortare, concasare și tratare a deșeurilor, aceste servicii fiind prestate de firme terțe.
Nu sunt incluse în analiză câteva categorii de servicii de salubrizare cu pondere redusă în totalul costurilor: “Colectare, transport, depozitare și valorificare deșeuri din construcții și demolări”, “Colectare, transport, depozitare și valorificare deșeuri voluminoase”, “Colectare și transport deșeuri de la instituții publice”, “Deszăpezire”. Concluziile analizei sunt valabile și pentru aceste categorii.
Comparație costuri salubrizare stradală:
- Costurile anuale cu salubrizarea stradală în Oradea se ridică, potrivit contractului, la 20 milioane lei fără TVA.
- În Sectorul 1, facturile de salubrizare stradală prezentate de operator în 2020 (excluzând serviciile prestate de terți: eliminare, concasare, sortare, tratare) se ridică la 165 milioane lei fără TVA, de peste 8 ori mai mult decât la Oradea.
- Pe km², costul anual al salubrizării stradale în Sectorul 1 ajunge la 2,42 milioane lei/km², adică de 14 ori mai mult decât în Oradea (0,17 milioane lei/km²).
Comparație costuri gunoi de la populație:
- Costul anual pentru colectarea și transportul gunoiului de la populație în Oradea se ridică, potrivit contractului, la 8,2 milioane lei fără TVA.
- În Sectorul 1, facturile de colectare și transport prezentate de operator în 2020 se ridică la 21 milioane lei, de 2,5 ori mai mult decât la Oradea.
Observație:
- În Sectorul 1 sunt colectate anual de la populație numai 172 mii de metri cubi de deșeuri, fata de 242 mii mc în Oradea.
- Prețul pe mc în Sectorul 1 este de 3,66 ori mai mare decât în Oradea.
Ponderea în bugetul local:
- În Oradea, salubrizarea stradală costă (cu TVA) numai 1,13% din bugetul anual.
- În sectorul 1, salubrizarea stradală costă 9,56% din bugetul total calculat ca bugetul local și componenta de buget PMB aferentă Sectorului 1.
- Ponderea salubrizării stradale în bugetul Sectorului 1 este de 8,4 ori mai mare decât în bugetul Oradiei.
Criza gunoiului din Sectorul 1 – Războiul primarului Clotilde Armand cu Romprest
Acest scandal dintre Romprest și Primăria Sectorului 1 al Capitalei este doar cel mai recent act al unui război care durează de aproape 15 ani, de când Romprest asigură salubrizarea acolo. Acum, conflictul a izbucnit la finalul lunii mai, când Romprest a oprit colectarea gunoiului în sectorul 1, pe motiv că primăria nu i-ar fi plătit facturile.
Potrivit datelor extrase de la Registrul Comerțului, acționarii Romprest sunt:
- FIRSTCOM LLC- Cota de participare: 3.5443%. Naţionalitate: americană. SEDIU SOCIAL: S.U.A., LEXINGTON, KY 40504, 828 LANE ALLEN ROAD, SUITE 219
- DETACO LTD- Cota de participare: 42.6916% . Naţionalitate: canadiană. SEDIU SOCIAL: Canada, 247-925 BOUL DE MAISONNEUVE O MONTREAL QUEBEC H3A0A5 , CANADA
- S.C. COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A.- Cota de participare: 10%. Naţionalitate: română. SEDIU SOCIAL: Calea BUCUREŞTILOR, Nr. 224E, Judet Ilfov; Cod poştal: 70000
- PREMIUM MANAGEMENT TEAM SRL- Cota de participare: 13.7641% . Naţionalitate: română. SEDIU SOCIAL: Bucureşti Sectorul 2, Şoseaua FABRICA DE GLUCOZĂ, Nr. 21, PARTER
- EUROPREST INVEST SRL – Cota de participare: 13.7641%. Naţionalitate: română SEDIU SOCIAL: Bucureşti Sectorul 1, Strada NISIPARI, Nr. 27, CAMERA 1, Etaj 1; Cod poştal: 14125
Florian Walter (numele real: Florian Busca, pe care și l-a schimbat) a fondat Romprest în 2011, firma devenind cel mai mare grup de curăţenie şi strângerea gunoiului din România. La un moment dat, AIG, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, a deţinut un pachet de acţiuni în afacerea Romprest.
În 2015 Walter a fost dat in consemn la frontiera , dupa ce procurorii DIICOT au facut perchezitii la firma si domiciliul acestuia. „Existau indicii ca este in tara si se sustrage urmaririi penale”, au declarat la acel moment reprezentantii DIICOT intr-o conferinta de presa. Walter, implicat si in finantarea unor echipe de fotbal, e acuzat de procurori ca ar fi participat la o schema de evaziune fiscala in valoare de circa 4,5 milioane euro.
Un an mai târziu, Florian Walter a fost adus la Bucuresti, din Emiratele Arabe Unite, sub escorta Politiei Romane. Este imediat pus sub control judiciar, luni, de DIICOT Cluj.
În mai 29019 Florian Walter, moare la numai 56 de ani, în urma unui atac cerebral.
Potrivit informațiilor din presă, Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, a preluat acțiunile Detaco LTD de la Alexandru Cosmin Walter, fiul fostului patron Florian Walter și controlează 42,69% prin intermediul fiului său.
Pachetul de acțiuni al Detaco LTD (companie înregistrată în Canada) este deținut de compania românească Magnum International Consulting S.R.L., al cărei unic acționar ar fi tot fiul lui Maricel Păcuraru.
Europrest Invest și Premium Management Team (deci 43,76% din Romprest) îl au ca acționar pe Andrei Drăcea, cetățean român născut la Moscova, care face afaceri cu statul în domeniul sănătății. De remarcat că Drăcea a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni în Premium Management Team de la Radu Budeanu, potrivit ZF.
REFERINTE
Criza gunoaielor din Sectorul 1: Primele amenzi date Romprest de către Poliția Locală