Sari direct la conținut

CNAIR: Au fost finalizate reparaţiile la kilometrul 22 pe Autostrada Soarelui; restricţiile de circulaţie se menţin

HotNews.ro
CNAIR: Au fost finalizate reparaţiile la kilometrul 22 pe Autostrada Soarelui; restricţiile de circulaţie se menţin

Suprafaţa carosabilă a fost readusă la nivel şi asfaltată, la mai putin de şase ore de la începerea intervenţiei pentru remedierea deformării care a apărut la kilometrul 22 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Problema a constat în dilatarea a două plăci de beton în zona rosturilor de dilataţie, potrivit news.ro.

Potrivit CNAIR, lucrările au fost efectuate de o echipă de 21 muncitori şi 9 utilaje ale secţiei de producţie a CNAIR care au detensionat plăcile de beton afectate şi le-au îndepărtat, după care a refăcut planeitatea şi au asfaltat suprafaţa deteriorată. .

”Precizăm că restricţia de circulaţie pe banda 2 la km 22 şi cea de viteză de 80 km/h pe sectorul cuprins intre km 12+000 – km 36+000, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, se menţin în zona care a fost afectată până când covorul asfaltic cald, proaspăt aşternut, se va întări”, anunţă CNAIR.

Potrivit Companiei, între orele 00:00 şi 04:00 reprezentanţii CNAIR şi ai Poliţiei Autostrăzi vor efectua o revizie la faţa locului în vedere ridicării restricţiilor de circulaţie impuse pentru remedierea degradării carosabilului produsă astăzi.

anterior, CNAIR a anunţat că a deplasat de urgenţă, la km 22 al Autostrăzii Soarelui, echipe şi utilaje, pentru a remedia problema creată de efectul dilatării a două plăci de beton pe banda a doua, calea 1, sensul de mers Bucureşti – Constanţa.

Problema a apărut după ce, la finalul lunii mai, o intervenţie sililară a avut loc la kilometrul 17.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro