CNSAS: Ambasadorul Romaniei la Lisabona a fost turnator la Securitate pe bani si coniac
Gabriel Gafita este chemat pe 17 septembrie la Tribunalul Bucuresti, in legatura cu acuza adusa de CNSAS de colaborare cu Securitatea. CNSAS sustine ca Gabriel Gafita (In virsta de 56 de ani), cu numele de cod „Rosetty”, ar fi fost racolat de Securitate in 1977. In schimbul notelor informative, Gafita ar fi primit primea bani, coniac sau „figurine chinezesti”, Securitatea platindu-i chiar si petrecerile de ziua lui, dupa cum relateaza un cotidian central.
Dupa 1990, Gabriel Gafita a lucrat in diplomatie, fiind pe rind ambasador la Londra, in Canada, director general in Directia Generala Europeana si America de Nord, pentru ca in 2005 sa fie numit ambasador la Lisabona. Anul trecut, Gafita si-a vazut dosarul de la CNSAS, dar a declarat ca acesta i se pare „subtire”.
Potrivit CNSAS, misiunea lui Gafita, care in 1977 primise numele conspirativ „Rosetty”, era sa „deconspire starea de spirit din lumea literara”, el insusi fiind scriitor. Dadea note informative nu doar despre scriitori, dar si despre „discutiile si manifestarile organizate” la Biblioteca Americana.
„Ne-am dat seama ca este un tinar cu calitati, iar aspectele relatate in diferite imprejurari ne-au facut sa apreciem ca se bucura de multa influenta in rindul scriitorilor romani. In procesul de atragere la colaborare l-am apropiat de specificul muncii noastre, ajungind chiar sa ne furnizeze unele date utile privind activitatile la care a fost angrenat la Biblioteca Americana”, scrie ofiterul de securitate.
Bani, statuete chinezesti si cani de cositor
Asa cum reiese din documentele Securitatii prezentate de un cotidian central, Gafita era platit pentru serviciile aduse.
In martie 1977, Securitatea i-a „decontat” suma de 322 lei pentru cheltuieli facute de ziua lui, in noiembrie, acelasi an, a mai primit 192 lei in contul unor obiecte din sticla si unei sticle de coniac.
Trocul informatii- bani mergea uns, astfel ca in 1978 a primit 170 de lei, suma pe care o cheltuise pentru o cana de cositor si una de sticla, iar citeva luni mai tirziu primeste 167 de lei pentru o sticla de coniac si doua figurine chinezesti.
Respectivele sume nu erau de neglijat in epoca, tinind cont ca salariul unui profesor de abia ajungea la 800-900 lei.
Ministerul tace
Gabriel Gafita a fost numit in functie, in 2005, de fostul ministru de externe, Mihai Razvan Ungureanu, desi exact in acea perioada aparusera liste cu diplomatii banuiti a fi avut legaturi cu Securitatea, printre ei, la loc de cinste, figurind si Gafita.
Societatea civila i-a cerut lui Ungureanu deconspirarea si inlaturarea din diplomatie a tuturor celor care au colaborat cu Securitatea, ministrul lansind promisiuni in acest sens.
Contactat de HotNews.ro, Ministerul de Externe a refuzat sa faca vreo declaratie, spunind doar ca asteapta verdictul justitiei.