Coaliția a decis să aibă candidați comuni PNL-PSD în orașele mari conduse de primari USR / Mihai Tudose deschide lista la europarlamentare – surse
Coaliția a decis luni să aibă candidaturi comune PSD-PNL în mai multe orașe mari care acum sunt conduse de primari USR, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.
Astfel, PNL va da candidatul la primăria Brașov, unde George Scripcaru se va lupta cu Allen Coliban, iar PSD îl susține pe Valentin Ivancea în cursa pentru primăria Bacău, condusă acum de Lucian Viziteu.
Și în județul Timiș s-a ajuns la un acord: Alfred Simonis va fi candidatul PSD la Consiliul Județean, în timp de Nicolae Robu va intra în cursa pentru Primăria Timișoara din partea PNL pentru a-l înfrunta pe Dominic Fritz.
Decizia vine în contextul în care filialele PNL din Timiş au votat în unanimitate împotriva alianţei electorale cu PSD la Consiliul Naţional Extraordinar al PNL, convocat duminică seară.
De menționat este că liberalii şi social-democraţii mai analizează posibilitatea unor candidaturi comune la nivelul consiliilor judeţene Satu Mare şi Mureş şi al Primăriilor Satu Mare şi Târgu Mureş, dar încă nu s-a luat o decizie.
În interiorul PNL au fost tensiuni legate de candidaturile comune din teritoriu. Liderul PNL Timiș, Alin Nica, s-a opus vehement alianței cu PSD. Acesta a fost avertizat de conducerea partidului că i se va cere demisia de la conducerea județeană a formațiunii politice dacă nu se va alinia deciziilor luate de coaliție.
Tot în ședința Coaliției s-au decis candidaturi comune la sectoarele 1, din parte PNL, şi la sectoarele 2 şi 5, unde propunerile vor veni din partea PSD.
Hotărârile luate luni vin după ce managerul Spitalului Universitar București, Cătălin Cîrstoiu, a fost prezentat oficial săptămâna trecută drept candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei.
Cine va deschide lista la europarlamentare?
O discuţie a avut loc şi în privinţa listei la europarlamentare, care a rămas fără candidatul de pe locul 1, după ce șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, care deschidea inițial lista alianței PSD-PNL, a anunțat joi că s-a retras.
Liderii coaliţiei au stabilit că primul loc pe lista comună de la alegerile europarlamentare să fie ocupat de Mihai Tudose.
Europarlamentarul PSD va face campanie împreună cu prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan.
Lista finală a candidaților PSD-PNL la europarlamentare
- Mihai Tudose
- Rareș Bogdan
- Gabriela Firea
- Dan Motreanu
- Claudiu Manda
- Adina Vălean
- Victor Negrescu
- Daniel Buda
- Vasile Dîncu
- Maria Grapini
- Siegfried Mureșan
- Dragoș Benea
- Mircea Hava
- Gheorghe Cîrciu
- Gheorghe Falcă
- Virgil Popescu
- Dan Nica
- Alexandru Muraru
Reamintim că atât PSD cât și PNL au convocat săptămâna trecută sedințe statutare pentru a valdida lista candidațiilor la europarlamentare dar și modul își vor împărții candidaturile al nivel local. Într-o ședință informală a vila Lac, liberalii au protestat împotriva conducerii partidului și a modului în care au negociat cu social-democrații.