„Coaliția voluntarilor”, condusă de Franța și Marea Britanie, își mută sediul în alt oraș
Marea Britanie a anunțat joi că Parisul va fi noul sediu al așa-numitei „coaliții a voluntarilor” care va sprijini Ucraina în cazul încheierii unui armistițiu cu Rusia, existând planuri pentru înființarea unei celule de coordonare la Kiev, informează Reuters.
În urma vizitei de stat de trei zile în Marea Britanie a președintelui francez Emmanuel Macron, Londra a transmis că pregătirile pentru un armistițiu în Ucraina ar trebui să „continue în mod durabil, ca o situație normală, pentru a se asigura că o forță (de militari pentru menținerea păcii, n.r.) poate fi desfășurată în zilele următoare încetării ostilităților”.
În acest context, cei doi lideri au purtat discuții prin videoconferință cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu alți lideri internaționali, precum și cu reprezentanți ai SUA, printre care emisarul special al președintelui Trump, generalul Keith Kellogg, senatorul Lindsey Graham și senatorul Richard Blumenthal.
Aceștia au convenit că sediul va fi la Paris și va fi condus de Marea Britanie și Franța, care vor supraveghea toate măsurile tactice și operaționale.
După primele 12 luni, sediul va fi mutat la Londra.
