Cod galben de viscol în zone din 20 de judeţe. Cum va fi vremea în București | HARTĂ
Meteorologii au emis luni o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită, valabilă de marţi dimineaţă în zone din 20 de judeţe. În București, vremea va fi mai caldă marți decât în mod normal pentru această dată.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 februarie, ora 8:00 – 15 februarie, ora 2:00, în cea mai mare parte a Moldovei, vântul va avea intensificări cu rafale de 55 – 60 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h.
De asemenea, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, ce vor determina temporar transport de zăpadă.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
Cum va fi vremea în București
În București, prognoza de specialitate arată că, de marți dimineață, ora 8:00 până miercuri, ora 8:00, vremea va fi frumoasă, cerul variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă, uşor mai ridicată decât în mod normal la această dată, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va oscila între -2 grade şi -1 grad, mai scăzută, spre -5 grade, în zona pre-orăşenească. (Agerpres)