Sari direct la conținut

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews.ro
Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată
Ploaie torentiala Foto: Sergii Petruk, Dreamstime.com

Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care se află sub cod roșu de caniculă.

Alerta meteo de vijelii intră în vigoare la ora 12.00 și este valabilă până pe 23 iulie, ora 3.

„La început în zona Carpaților Meridionali și Orientali, iar către orele serii în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și nordul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică”, anunță ANM, într-o alertă meteo.

Potrivit meteorologilor, vor fi intensificări ale vântului și vijelii (rafale de 60…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”.

Județele aflate sub cod galben de caniculă pe 22 iulie, de la ora 12.00, până pe 23 iulie, ora 3. Foto: ANM

Patru județe sub cod portocaliu de caniculă, miercuri

Joi, 23 iulie, intră în vigoare un cod portocaliu de caniculă, care este valabilă până pe 24 iulie, la ora 10.00. Alerta meteo vizează județele Mehedinți, Olt, Dolj și Teleorman.

„În sudul și vestul Olteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20-22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, anunță ANM.

Totodată, alte nouă județe și București se vor afla sub cod galben de caniculă.

„Valul de căldură va persista în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și local în partea continentală a Dobrogei”, anunță ANM.

Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar cele minime, în general, între 19 și 21 de grade.

Județele aflate sub alertă de cod portocaliu și cod galben de caniculă, pe 23 iulie, de la ora 10.00, până pe 24 iulie, ora 10.00. Foto: ANM

INTERVIURILE HotNews.ro