Codrin Ștefănescu a vorbit cu Liviu Dragnea: M-a asigurat că va lupta pentru viața sa / Care este starea fostului lider PSD, confirmat cu COVID
HotNews.ro
Fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu spune că l-a sunat Liviu Dragnea – confirmat cu COVID-19 – și l-a rugat să transmită tuturor că starea sa de sănătate nu s-a agravat.
- „În sfârșit! Am vorbit cu Liviu Dragnea! M-a sunat din spitalul penitenciarului Jilava, secția celor infectați de virus, unde a fost transferat cu câteva zile in urmă! M-a rugat sā transmit tuturor că starea sa nu s-a agravat. Cel puțin până azi! M-a asigurat că va trece și prin această nouă încercare, și că va lupta pentru viața sa! Vă voi ține la curent in mod constant!”, a scris pe Facebook Codrin Ștefănescu, un apropiat al fostului lider al PSD.
Cu o zi în urmă, Codrin Ștefănescu susținea că apropiații lui Liviu Dragnea sunt îngrijorați, pentru că fostului lider PSD nu i-ar permite să dea un telefon familiei.
Liviu Dragnea a fost confirmat cu COVID-19, fiind transferat de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Penitenciar Jilava.
Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro