Coduri de inundații pe mai multe râuri din Moldova, inclusiv în județele devastate de ape / Ce spune prognoza meteo pentru următoarele zile
- George Sîrbu
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis o serie de coduri – galben, portocaliu și roșu – valabile de luni până marți pe mai multe râuri din zona Moldovei. Codul roșu a fost emis pentru bazine hidrografice din Vaslui, Galați și Iași, deja afectate de inundațiile din weekendul ce a trecut.
Vor fi curgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, potrivit sursei INHGA.
Avertizarea vine după ce judeţele Galaţi şi Vaslui au fost lovite de inundaţii încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel mai grav a fost lovit județul Galați unde șase oameni au murit, mii de gospodării au fost inundate, iar sute de oameni au fost evacuaţi.
Cod galben
În intervalul 16.09.2024 ora 12:00 – 17.09.2024 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi).
Cod portocaliu
În intervalul 16.09.2024 ora 12:00 – 17.09.2024 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi).
Cod roșu
În intervalul 16.09.2024 ora 18:00 – 17.09.2024 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Ce spune prognoza meteo
Temperaturile se mențin mai scăzute față de normalul perioadei, în timp ce în mai multe zone din țară va ploua în continuare, arată prognoza meteo la începutul săptămânii.
„Temperaturi potrivite pentru mijlocul lunii septembrie se vor înregistra doar prin regiunile sud-estice, unde vor fi astăzi până la 25°C. În orele următoare va ploua prin Banat, prin Crișana, prin Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei și se mai pot strânge cam 15l de apă pe metru pătrat, iar la noapte, la peste 2.000m altitudine, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și de ninsoare prin vestul Carpaților Meridionali”, potrivit prognozei meteo prezentate de Digi24.
În schimb, de marți vremea va începe să se schimbe. Se încălzește de mâine în toată țara, astfel că vor fi din nou temperaturi de 26-27°C.
Pe parcursul zilei de marți, furtunile se vor muta în jumătatea de est a teritoriului și se mai pot strânge cantități mari de apă.
De miercuri, ploile vor fi mai puține, vor apărea doar prin zonele montane, prin regiunile sudice și prin cele estice, iar joi doar prin sudul și prin sud-estul teritoriului, mai notează sursa citată.
De menționat că ANM a emis un cod galben de ploi, valabil luni între orele 13:00 și 16:00 în 31 de localități din județul Botoșani unde se vor semnala ploi care vor acumula 20…25 l/mp.
Ședință extraordinară de Guvern
O ședință extraordinară a Executivului va avea loc luni, la ora 15.00, pe agendă fiind o serie de măsuri de intervenție rapidă și ajutor pentru persoanele afectate de inundații, a anunțat Guvernul.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că în 21 localități din patru județe (Iași, Galați, Timișoara și Vaslui „se efectuează misiuni de recunoaștere și identificare a posibilelor persoane care necesită sprijin, concomitent cu evacuarea apei, curățarea gospodăriilor afectate și degajarea căilor de acces în locuințe și a autoturismelor surprinse de viitură.”