Petiție împotriva unirii a două licee din București. Ministerul spune că nu sunt schimbări majore / Ce temeri au părinții cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar
Comasarea a două licee din București a stârnit temeri în rândul părinților, care se tem că ai lor copii nu se vor mai pregăti cu aceeași profesori. Inspectoratul Școlar le dă însă asigurări că schimbarea nu este una care să-i afecteze pe elevi, ci vizează doar conducerea instituției de învățământ. Cazul de la București arată însă nedumerirea în rândul părinților, cu aproape două săptămâni înainte de startul anului școlar, în contextul în care sute de școli urmează să fie comasate.
Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București, unde sunt formați balerini profesioniști, urmează să fie comasat cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, unde se studiază muzica și teatrul, din anul școlar 2025-2026, ca urmare a reorganizării școlilor.
„Vor avea de suferit toate fetele și băieții care sunt în acest liceu. Pentru că ei, pe plan internațional, sunt foarte cunoscuți și au un nume și datorită liceului”, spune, într-un dialog cu HotNews, Dragoș Giornoiu, tatăl unei eleve de la Liceul de Coregrafie din București.
În urma temerilor legate de comasarea liceului, bărbatul a inițiat petiția pentru „menținerea Liceului de Coregrafie «Floria Capsali» ca unitate de învățământ independentă”, înaintată Ministerului Educației, Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Primăriei Sectorului 4 și Primăriei Capitalei.
La momentul publicării articolului, petiția a fost semnată de peste 800 de persoane. Toți cer același lucru: ca liceul să nu fie „absorbit” de Dinu Lipatti.
S-au mutat din Craiova la București pentru liceu, acum sunt „dezamăgiți”
Dragoș Giornoiu spune s-a mutat cu „masă, cu casă, cu purcel” din Craiova la București pentru ca fiica sa să urmeze cursurile Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”.
El și familia lui au avut de ales între liceul vocațional din Capitală și cel de Coregrafie din Cluj-Napoca, însă spune că a ales Bucureștiul pentru oportunitățile pe care orașul le oferă pentru viitorul fiicei sale.
„Copiii sunt foarte dezamăgiți, fiindcă nu vor să-și piardă, în primul rând, identitatea. În al doilea rând, nu vor să-și piardă profesorii, îndrumătorii, pentru care foarte mulți au luptat ani de zile până să ajungă să fie admiși la acest liceu, numai pentru a-și continua o cariera alături de persoane pe care le știu, știu un istoric. Știu că a fost prim-balerin, că au jucat pe scenă, că știu să le predea ceea ce trebuie”, a explicat Dragoș Giornoiu, pentru publicul HotNews.
Acum ia în calcul să se mute la Cluj-Napoca, dacă parcursul profesional al fiicei sale va fi afectat de comasarea celor două licee.
„Coreografia nu este cultură generală”
Aceeași hotărâre spune că o va lua și Dana Conea, în dialog cu HotNews. Din aceleași motive invocate de Dragoș Giornoiu.
Mama unei eleve din clasa a șasea de la Liceul de Coregrafie, spune că îi este teamă că profesorii cu care studiază fiica ei nu vor mai fi aceiași. „Și să vii să-i schimbi profesorii și să-i spui că de mâine va face cu profesorul cutărescu care poate vine din alt sistem, este greu. Coreografia nu este cultură generală”, explică ea.
„Nu dispare identitatea unității de învățământ”, spune ISMB
Acest lucru nu se va întâmpla, însă, spune șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florian Lixandru.
Contactat de HotNews, Florian Lixandru a explicat că, din punct de vedere educațional, elevii și profesorii Liceului de Coregrafie nu vor trece printr-o schimbare. Orele de cultură generală și cele vocaționale se vor desfășura în aceeași clădire și în aceleași săli special amenajate pentru balet, gimnastică, contorsionism.



Schimbările care vin odată cu comasarea sunt retragerea sigiliului „Floria Capsali” și autoritatea juridică de a semna proiecte și decizii administrative, dar și faptul că nu vor mai avea director propriu, ci pe cel al Colegiului „Dinu Lipatti”.
„Practic, Liceul de Coregrafie «Floria Capsali», va fi ca un punct de lucru a lui «Lipatti», care va funcționa în continuare la aceeași adresă, nu îi scoate nimeni din clădire. Vor avea inclusiv denumirea unității de învățământ afișată la intrare, deci nu dispare identitatea unității de învățământ”, a spus Lixandru.
Nici programa școlară sau cadrul didactic nu vor fi afectate de comasarea celor două instituții, explică șeful ISMB.
Directoarea liceului „Capsali”: „Ne zic că nu se schimbă, dar eu nu știu asta”
Ana-Maria Ghinea, directoare înlocuitoare a Liceului „Floria Capsali”, rămâne însă neîncrezătoare. Și asta în ciuda faptului că a primit și asigurări din partea ISMB, într-o ședință care a avut loc săptămâna trecută.
„Nu știu ce să vă zic. Ei ne zic că nu se schimbă, să stăm liniștiți. Adică nu ne mutăm cu școala dincolo, că profesorii nu se amestecă, dar eu nu știu asta. Ei zic așa și că nu e nimeni dat afară, în cazul în care nu se diminuează posturi. Nu au cum să diminueze la noi posturi, dar nu pot să garantez pentru că nu e nimic, decât pe vorbire”, explică Ana-Maria Ghinea, în dialogul cu HotNews.
Ea spune că rămâne reticentă, până când primește documentele oficiale de la minister, care vor definitiva „negru pe alb” efectele reorganizării unităților de învățământ.
Listele finale cu comasări, încă așteptate
Și temerile ei sunt împărtășite și de părinții elevilor, care își pun întrebări legate de cum se va desfășura noul an școlar care începe peste două săptămâni.
Detaliile finale acestui proces sunt încă așteptate. Luni, 25 august, a fost termenul limită pe care Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) îl avea pentru a comunica inspectoratelor școlare ordinele ministrului Educației prin care s-a aprobat comasarea, potrivit calendarului de procedură.
În două zile lucrătoare de la primirea ordinelor, urmează ca inspectoratele școlare să comunice deciziile de comasare către primării. Apoi, va fi dată publicității lista finală.
Până acum, Ministerul Educației a anunțat că 507 școli din țară vor fi reorganizate, adică nu vor mai avea propria conducere, ci vor fi arondate unei altei instituții mai mari.
Potrivit legii 141/2025, ca să aibă personalitate juridică, școlile vor trebui să aibă peste 500 de elevi. Anterior era un prag de 300 de elevi.
Rămân cu personalitate juridică și unitățile cu minimum 250 de preșcolari și/sau antepreșcolari, minimum 200 de antepreșcolari, minimum 300 de elevi în cazul unităților de învățământ postliceal, minimum 50 de elevi în cazul unităților de învățământ special.
HotNews a solicitat Ministrului Educației lista completă a unităților de învățământ propuse pentru comasare la nivel național. Vom publica datele integral imediat ce le vom primi.
Efectele comasării școlilor asupra elevilor, potrivit unui expert în politici educaționale
La începutul lunii iulie, într-un interviu pentru Digi24, ministrul Daniel David estima că peste 900 de directori de școală, personal auxiliar și nedidactic își vor pierde funcțiile, după comasarea unităților de învățământ stabilite.
Despre directorii școlilor mici, cu sub 500 de elevi, ministrul a spus că „nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori practic și se întorc la predare”.
Contactată de HotNews pentru a afla ce efect va avea comasarea asupra elevilor, Gabi Bartic, expertă în politici educaționale, crede că este „prea puțin important pentru copii” ce director va conduce instituția de învățământ.
Este însă important ce profesori îi pregătesc pe elevi la clasă, spune experta, iar elevii din școlile care se vor comasa au șansa la o educație mai bună.
„În comunități izolate nu veți găsi profesori titulari. Asta o spun cu maximă responsabilitate. Acolo nici măcar nu sunt profesori pregătiți să fie profesori. Sunt niște oameni cu siguranță bine intenționați, dar prea puțin pregătiți în profesia pe care o prestează pentru comunitate”, spune Gabi Bartic.
„Eu, dacă aș fi părinte într-o comunitate izolată, aș alege să-mi trimit copilul la 20 de kilometri pentru a avea acces la învățământ de mai bună calitate și n-aș ține cu dinții de școala locală. Sigur că autoritatea locală ar trebui să coopereze în chestia asta.
O dată, prin a renunța la școală ca parcare pentru rude și sinecuri. Doi, prin a organiza acești copii astfel încât ei să poată fi transportați către școală”, a adăugat experta.
