Comedii – Klaus și Barroso si Tati part-time
Pe genericul filmului Klaus și Barroso figurează în linii mari aceleași nume, fie ele de companii producătoare, de scenarișți, de actori, ori de semnatari ai sunetului, montajului, costumelor, etc pe care le-am văzut în urmă cu exact un an pe cel al producției Taximetriști. Neclar rămâne numai faptul dacă regia creației de acum este una colectivă (așa cum nu înștiințează ferm sus menționatul generic) sau îi aparține lui Bogdan Theodor Olteanu, așa cum ne-au notificat o serie întreagă de materiale promoționale.
Ne amintim că Taximetriști a avut parte, în general, de cronici bune. Nici nu putea să fie altfel de vreme ce ne aflam în fața unui film pe care nu am ezitat să îl numesc deștept. Care mai avea și atuul de a dispune de o distribuție formată preponderent din tineri, distribuție căreia cu greu puteai să îi găsești cusururi. Cârcotașii i-au reproșat totuși filmului limbajul licențios, făcându-se că nu înțeleg că vorbele nițeluș mai decoltate funcționează acolo drept ceea ce lingviștii numesc semn zero. Adică vorbe desemnatizate.
Scenariștii lui Klaus și Barroso – Cosmin Nedelcu, cel alintat Micutzu, Adrian Nicolae și Bogdan Theodor Olteanu- au făcut acum, pare-se, un pariu cu ei înșiși. Așa că au scris un film care s-a debarasat cu totul de respectivele semne zero. Au făcut-o nu pe șest, nici pe tăcute, ci în cel mai explicit mod cu putință. El este menționat încă din primele secvențe ale filmului. Între personajele principale, adică între Klaus (Adrian Nicolae) și Barroso (Cosmin Nedelcu) a intervenit o înțelegere. Ce trebuie respectată la sânge. Cel pe a cărui gură vor ieși vorbe porcoase va avea de îndurat corecții fizice. Pedepsită va fi până și intenția. Și nu oricum, ci chiar temeinic, și nu de oricine ci de însuși Barroso, paznicul vorbelor frumoase și al bunelor maniere. Respectivul o face preponderent din dragoste pentru Klaus, fratele mai mic și veșnic predispus la fapte rele. Care i-a creat probleme încă de când avea doi ani și care, de data asta, chiar a făcut-o lată. S-a lansat în afaceri păguboase cu criptomonede, a pierdut, cum era de așteptat, tot și a rămas absolut lefter. S-a împrumutat de la cămătari garantând împrumutul cu apartamentul mamei. Împrumutul a ajuns la scadență și, în absența unei alte soluții, Klaus, de profesiune barman, a decis să închirieze, adică să dea în chirie, firește, fără știrea patronului, localul de lux în care lucrează pentru o petrecere a burlacilor. A cerut și ajutorul fratelui de meserie body guard. Burlacii nu sunt chiar toți burlaci, însă sunt oameni de treabă. Nașul (Alexandru Ion) e bun ca pâinea caldă, viitorul mire (Carol Ionescu) are aspirații artistice și suportă cu stoicism glumele pe seama lui și pe seama miresei. O femeie pare-se că nu tocmai foarte tânără, Sigur, băieții (Codrin Boldea, Vlad Brumaru, Rolando Matsangos, Cezar Antal) vor și un număr de striptease pe care angajata, o fată pe nume Alis (Mădălina Craiu) îl tot amână.
De la un moment dat încolo, situația se complică din cauza a felul de persoane nepoftite. De la soția înșelată și vehementă a patronului (Victoria Răileanu), la vecinul cam prostuț care le încurcă pe toate și care e luat drept cine nu e (Șerban Pavlu), de la mafioții tatuați, cruzi și bronzați de la natură, cu un șef dur,cu ochelari și sacou alb așa ca în filme (Alin Florea) la cămătarul îmbrăcat în trening (Bogdan Fărcaș). Numai că ceea ce se putea termina prost se încheie cu o împăcare generală, cu două căsătorii și cu un moment de karaoke. Vorba lui Beaumarchais. Tout finit par des chansons.
Filmul e o reușită comedie de situații. Recurge cu succes la qui-pro-quo-uri. Amestecă glumele și atitudinile radicale cu tandrețea. Se susține în principal prin actorie. Mulți dintre componenții distribuției neavând la bază doar UNATC-ul, ci și o doua facultate reprezentată de apariții în importante, în mari spectacole de teatru. Regizate de Cătălina Buzoianu și Victor Ioan Frunză.
BOLD FILM STUDIO în coproducție cu GRUPA B TANGAJ PRODUCTION și AVANPOST MEDIA
KLAUS ȘI BARROSO
Regia: COLECTIVĂ
Scenariul: Cosmin Nedelcu, Adrian Nicolae, Bogdan Theodor Olteanu
Producători: Cristian Anastasiu, Ionuț Datcu, Bogdan Theodor Olteanu
Imaginea: Mihai Marius Apopei
Montaj: Tudor D. Popescu
Sunet: Alex Dragomir
Costume: Alexandra Panaite
Machiaj: Sandra Pătrăuceanu
Cu: Cosmin Nedelcu (Barroso), Adrian Nicolae (Klaus), Șerban Pavlu (Maxi), Victoria Răileanu (Vera), Mădălina Craiu (Alis), Adrian Nicolae (Cătălin), CezarAntal (Mihai Cazimir), Codrin Boldea (Cerbu), Vlad Brumaru (Deiu), Carol Ionescu (Vlad), Rolando Matsangos (Albert) și Alin Florea, Bogdan Fărcaș, Alex Mircioi, Cătălin Nicolau, Mădălina Stoica
2. Film și pop corn
De data asta, sala a fost plină. Preponderent era publicul tânăr. Majoritatea era formată din preadolescenți. Încasărilor, pesemne, consistente din bilete li s-au adăugat acelea din vânzarea unor cantități impresionante de pop-corn și de alte asemenea produse. Cum a arătat sală la capătul celor 90 de minute cât a durat proiecția și la ce cazne a fost supus personalul de curățenie al cinematografului prefer nici măcar să nu mă gândesc. Cum nu mă gândesc nici la faptul că și din aceste detalii vezi la cât suntem de departe de ceea ce ar fi trebuit să fie România educată.
Nu, publicul acesta numeros nu a venit cu gândul că va asista la cine știe ce superproducție. Adică la ceva de genul Napoleon. Cu atât mai puțin la un film de artă. Ci la ceva comercial, plin de ritm, vesel și descrețitiv de la început până la sfîrșit, Nu sunt foarte convins că cineva, măcar o singură persoană, ar fi plătit bilet fiindcă ar fi știut că era vorba despre vreo recidivă a Casei de producție Vidra. Aceea a lui Matei Dima, care anul trecut a lansat pe piață Team Building sau Haita de acțiune. Spre deosebire de ele, în Tati part-time, căci despre respectivul film e vorba în aceste rânduri, nu auzi nici măcar o singură înjurătură. Și cum același lucru se întâmplă și în Klaus și Barroso pare-se că filmul românesc comercial a găsit calea cea bună.
În distribuția filmului figurează câteva capete de afiș. Actori de teatru și de film de prima mână. Atât de talentatul dar și de risipitorul Alex Bogdan care e foarte bun în rolul lui Iustin, avocatul total lipsit de chemare și de dragoste de meserie, însă un fel de simpatic foc încurcă-lume, devenit tati part-time calificat la locul de muncă. Mereu rafinatul Alexandru Ion care, chiar și atunci când rolul îi cere să nu prea placă, știe să se facă plăcut. Maestrul Răzvan Vasilescu, într-o apariție de doar câteva minute, cel mult 5. Cu totul remarcabila Mihaela Teleoacă, o actriță din păcate mult prea rar solicitată de cinematografia distribuită în rolul mamei ce vrea să își vadă fiul în robă. Profesorul de actorie George Ivașcu jucând poate nițeluș prea apăsat un avocat bogat, cu și de fițe. Eleganta, frumoasa, maiestuoasa Raluca Aprodu, în rolul directoarei unei școli de muzică și nu numai atât. Ioan Cortea, distribuit și el în rol de avocat cel mai adesea silit să pledeze în fața propriilor copii, face față situației..
De fapt, Lumea a venit și vine la Tati part-time în primul rând să o vadă în rolul Mayei pe Eva Măruță. Fetița de numai opt ani a teleastului de la Pro tv, devenit co-producător al filmului, și al cântăreției Andra.-Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro