Sari direct la conținut

Comisar-şef adjunct al ANPC Ilfov, sub control judiciar pentru luare de mită. A luat șpagă zeci de mii de lei de la patroni de firme pentru a nu-i sancționa

HotNews.ro
Comisar-şef adjunct al ANPC Ilfov, sub control judiciar pentru luare de mită. A luat șpagă zeci de mii de lei de la patroni de firme pentru a nu-i sancționa
Sediul DNA . Foto: HotNews

Daniel Popa, comisarul-şef adjunct la Protecţia Consumatorilor (ANPC) Ilfov, este urmărit penal şi va fi cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar în care este acuzat că a luat mită pentru a nu controla sau sancţiona mai mulţi operatori economici, anunță miercuri DNA, într-un comunicat.

Potrivit DNA, în perioada mai – august 2024, Daniel Popa, în calitate de comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, „cu ocazia unor controale efectuate la mai mulți operatori economici ar fi pretins și ar fi primit sume de bani de la unii operatori economici sau de la alte persoane conexe acestora în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv neefectuarea unor controale efective și neaplicarea unor sancțiuni”, spune DNA.

De exemplu, spune DNA, pe 14 iunie, la un control la o firmă de panificație din Popești Leordeni, Daniel Popa e acuzat că a cerut și primit suma de 30.000 lei. În schimbul banilor, Popa nu a închis unitatea, aplicând doar o amendă mai blândă.

În altă situație, pe 8 aprilie, Daniel Popa e acuzat că a primit de la două persoane (martori în cauză) suma de 10.000 de lei pentru a le informa pe acestea cu privire la viitoarele controale efectuate de către ANPC Ilfov.

Potrivit DNA, în perioada august – septembrie, Daniel Popa i-ar fi comunicat unei persoane (martor în cauză) date care nu sunt destinate publicităţii, respectiv efectuarea de către ANPC a unor controale în zona în care acesta din urmă deţine un spaţiu comercial, cu scopul de a o proteja de verificări.

 Daniel Popa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă când trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de comisar ANPC.

INTERVIURILE HotNews.ro