Comisia Europeană, răspuns către Curtea de Justiție a UE privind Secția de anchetare a magistraților: Există riscul să fie folosită abuziv pentru a sustrage dosare sensibile /Agentul guvernamental pentru CJUE: Criticile, bazate pe o intepretare tendențioasă

O structură autonomă pentru anchetarea judecătorilor poate fi utilizată ca un instrument de intimidare şi de presiune asupra acestora, mai ales dacă se ține cont de contextul în care a fost înființată, se creează o suspiciune generală privind posibilitatea unor influențe politice, ceea ce poate afecta în mod semnificativ independența justiției, în special aparența de independenţă a organelor judiciare din România. De asemenea, înființarea acestei structuri – Secția de anchetare a magistraților – „contravine cerinţelor Dreptului Uniunii Europene”. Este punctul de vedere pe care Comisia Europeană l-a transmis Curții de Justiție a Uniunii Europene în procesul deschis de mai multe instanțe din România.

La începutul acestui an, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a înregistrat mai multe solicitări ale Curților de Apel Pitești, București și Tribunalului Olt, care contestă modul în care a fost înfiintată și funcționează controversata secție de anchetare a magistraților și cer, printre altele, și să explice dacă România este obligată să respecte recomandările din rapoartele privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) al Comisiei Europene, cererile fiind conexate de către CJUE. Demersul la Curtea europeană a fost inițiat de Forumul Judecătorilor din România.

Experții Comisiei Europene spun, în punctul de vedere transmis Curții de Justiție a Uniunii Europene, că înființarea unei structuri autonome pentru anchetarea magistraților poate fi utilizată ca un instrument de intimidare şi de presiune asupra activităţii acestora, mai ales dacă se ține cont de contextul în care a fost înființată Secţia, ca parte a unei reforme legislative complexe care a slăbit independenţa sistemului judiciar şi lupta împotriva corupției.

Reprezentanții CE mai spun că se creează un efect inhibator asupra judecătorilor şi a activităţii acestora, precum şi o suspiciune generală privind posibilitatea unor influențe exterioare, în special de natură politică, asupra conținutului deciziilor instanțelor, ceea ce poate afecta în mod semnificativ independența justiției, în special aparența de independenţă a organelor judiciare din România.

Comisia consideră, de asemenea, că înfiinţarea Secţiei nu ar putea fi compatibilă cu dreptul Uniunii decât dacă o astfel de măsură ar fi motivată, în mod plauzibil, de anumite considerații legate de buna administrare a justiției. În opinia Comisiei, nu pare să fi existat o astfel de justificare obiectivă și plauzibilă din partea aurorităților române pentru înfiinţarea Secţiei speciale.

Ce spun experții comisiei europene în punctul de vedere transmis CJUE și obținut de HotNews.ro:

• Comisia consideră că înfiinţarea Secţiei ridică o serie de probleme din punct de vedere al asigurării independenței justiției, unele dintre acestea fiind reflectate și în rapoartele adoptate de diferiți observatori externi, atât înainte. cât și după adoptarea măsurilor naționale, în special Comisia de la Veneția,Grupul de state împotriva corupției (GRECO)și Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)din cadrul Consiliului Europei. Toate aceste organisme au recomandat autorităților române să abandoneze înfiinţarea Secției sau să reanalizeze această măsură luând în considerare soluții alternative.
• Pe de o parte, înființarea unei structuri de parchet având competenţă ratione personae cu privire la orice tip de infracțiuni săvârşite de magistraţi este de natură a crea impresia unui fenomen de corupție și de infracţionalitate răspândit în sistemul judiciar. Astfel, Secția este prima structură de parchet specializat în urmărirea penală a unei categorii profesionale (magistraţii), reprezentând o excepție de la practica actuală, în sistemul judiciar român, de a organiza structuri specializate de parchet în funcție de tipul de infracțiuni investigate (ratione materiae). În consecință, infracțiunile comise de judecători şi procurori sunt tratate în mod similar, din punct de vedere al gravității, cu infracțiunile de corupție și cu cele de terorism şi crimă organizată, singurele pentru care existau în România parchete specializate (Direcția Națională Anticorupție (DNA) şi Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism (DIICOT). Aceasta poate aduce, în opinia Comisiei, prejudicii grave de imagine profesiei magistraţilor, ceea ce va afecta increderea cetăţenilor în sistemul de justiție.
• Pe de altă parte, o structură autonomă pentru anchetarea judecătorilor poate fi utilizată ca un instrument de intimidare şi de presiune asupra activităţii acestora, mai ales dacă se ține cont de contextul în care a fost înființată Secţia, ca parte a unei reforme legislative complexe care a slăbit independenţa sistemului judiciar şi lupta împotriva corupției.
• Se creează astfel un efect inhibator asupra judecătorilor şi a activităţii acestora, precum şi o suspiciune generală privind posibilitatea unor influențe exterioare, în special de natură politică, asupra conținutului deciziilor judiciare, ceea ce poate afecta în mod semnificativ independența justiției, în special aparența de independenţă a organelor judiciare din România.
• Față de riscurile importante privind independența justiţiei arătate mai sus, Comisia consideră că înfiinţarea Secţiei nu ar putea fi compatibilă cu dreptul Uniunii decât dacă o astfel de măsură ar fi motivată, în mod plauzibil, de anumite considerații legate de buna administrare a justiției. În opinia Comisiei, îi aparține statului român sarcina de a prezenta Curții de Justiție elementele obiective care ar fi determinat înfiinţarea Secției, în vederea asigurării bunei funcționări a sistemului judiciar din România. Cu toate acestea, din toate informatiile de care dispune Comisia, inclusiv cele furnizate de instanţele de trimitere in prezenta cauză, nu pare să fi existat o astfel de justificare obiectivă și plauzibilă pentru înfiinţarea Secţiei speciale.
• În primul rând, Expunerea de motive la proiectul Legii nr.207/2018 nu conţine nicio motivație cu privire la înfiinţarea Secției, menționându-se doar că „în acord cu Ministerul Justiţiei, am considerat că se impune înfiintarea unei direcții speciale în cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, care să investigheze infracțiunile săvârşite de magistrați.
• În al doilea rând, în ceea ce priveşte necesitatea concretă a înfiinţării unui parchet specializat cu privire la categoria profesională a judecătorilor şi procurorilor, în România nu pare să existe o infracţionalitate ridicată în rândul magistraţilor, astfel cum a observat şi Comisia de la Veneția. De exemplu, potrivit datelor disponibile, în anul 2017, din 997 de inculpaţi trimiți în judecată pentru infracțiuni de mare corupţie sau asimilate acestora, numai şase erau magistraţi – trei judecători şi trei procurori. De asemenea, nu pare să fi existat date sau evaluäri specifice care să demonstreze existența unor probleme structurale în justiție, de natură a justifica o astfel de inițiativă.
• Referitor la o eventuală justificare a înființării Secției prin necesitatea de a proteja magistraţii împotriva posibilelor abuzurilor decurgând din plângeri penale arbitrare, trebuie subliniat – pe lângă absenţa oricăror studii sau evaluări specifice în acest sens – şi că proiectul de lege privind înfiinţarea Secției a primit aviz negativ din partea CSM, care este garantul independenței justiției în România în virtutea dispozițiilor articolului 133(1) din Constituția României. În plus, după cum se menţionează în acest aviz negativ al CSM, majoritatea instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și o serie de asociații profesionale ale magistraților, au solicitat, cu ocazia consultărilor asupra propunerilor legislative de modificare a celor trei legi ale justiției, respingerca în bloc a acestora, inclusiv a dispoziţiilor cu privire la înfiinţarea Secției.
• În al treilea rând, din punctul de vedere al eficienței noii Secții, spre deosebire de specializarea procurorilor cu privire la anumite tipuri de infracțiuni (cum ar fi actele de corupţie sau terorismul), există dubii că specializarea acestora cu privire la anumite tipuri de persoane (sau categorii profesionale) ar aduce un plus de eficiență în activitatea de urmărire penală. Înainte de înființarea Secţiei, actele de corupție săvârşite de magistrați erau investigate de DNA (ai cărei procurori sunt specializați în domeniul infracțiunilor de corupție), iar alte tipuri de infracțiuni – de către parchetele normale. În prezent, procurorii Secţiei vor trebui să investigheze orice tip de infracțiune care ar putea fi săvârşită de un magistrat, de la cele de drept comun până la infracțiuni complexe cum ar fi cele de corupție.
• De asemenea, o eventuală justificare a înfiinţării Secției pe baza unor motive de eficienţă a sistemului judiciar este pusă la îndoială şi de o serie de argumente, prezentate de instanțele de trimitere, privind insuficienta resurselor puse la dispoziția Secției, în special numărul redus de procurori stabilit prin lege (15 procurori), lipsa de instrumente de investigație adecvate (spre deosebire de alte parchete specializate) și lipsa unor structuri teritoriale corespunzătoare la nivel național (toţi procurorii Secţiei urmând a-şi desfăşura activitatea în Municipiul Bucureşti).
• În al patrulea rând, în absenţa unei justificări rezonabile privind necesitatea înființării şi eficienta funcţionării noii Secții, a fost evidențiată de către instanţele de trimitere și suspiciunea că unul din motivele principale ale acestei reforme instituționale ar fi, de fapt, posibilitatea de a redirecționa către Secția specială unele cazuri de mare corupție, aflate în curs de investigare de către DNA, pe baza noului articol 88′ alin. (2) din Legea 18.304/2004, potrivit căruia Secția dobândeşte, de asemenea, competența de urmărire penală şi în dosarele în care, alături de magistraţi, sunt cercetate şi alte persoane.
• Conform acestei prevederi legale, prin simpla formulare a unei plângeri fictive împotriva unui magistrat într-un dosar de urmărire penală privind alte persoane, instrumentat de DNA sau de orice altă structură de parchet, Secția ar putea dobândi competență cu privire la întregul dosar, care ar trebui transferat imediat către Secție în vederea instrumentării de către aceasta. În acest mod, există riscul ca noua Secție să fie utilizată în mod abuziv pentru a sustrage anumite cauze sensibile (de exemplu, de corupție) din competenţa DNA sau a altor parchete şi a le transfera la Secţia specială, care ar putea fi mai predispusă intervențiilor și presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată și consolidată în timp precum DNA.
• Comisia consideră că dispoziţiile naționale din cauză contravin cerinţelor dreptului Uniunii cu privire la principiul protecției jurisdicționale efective.
• (…) Cerința de independență a instanțelor consacrată la articolul 19 TUE şi la articolul 47 din cartă trebuie interpretată în sensul că se opune înființării unei structuri de procuratură separate având o competență exclusivă, ratione personae, de a ancheta infracțiunile săvârşite de judecători şi procurori, în împrejurări precum cele din litigiul principal, în măsura în care înființarea unei astfel de structuri nu este motivată, în mod plauzibil, de considerații legate de buna administrare a justiției.
• Prin intermediul celei de-a treia întrebari preliminare în cauza C-195/19, instanța de trimitere dorește să afle dacă principiul supremaţiei dreptului Uniunii, aşa cum a fost acesta consfințit prin Hotărârea Costa împotriva ENEL din data de 15 iulie 1964 şi prin jurisprudența ulterioară constantă a Curţii, se opune unei reglementări interne care să permită unei instituţii politico-jurisdictionale, precum Curtea Constituțională a României, să înfrângă prin decizii nesupuse vreunei căi de atac principiul menționat anterior.
• (..) Principiul supremației dreptului Uniunii se aplică tuturor autorităților unui stat membru, inclusiv unei instituții precum Curtea Constituțională a României, care aplică norme naționale de nivel constituţional şi ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac. O instanţă națională are obligatia de a aplica integral dreptul Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, prin neaplicarea, acolo unde este cazul, a oricărei dispoziții aparent contrare de drept național, fie ea de natura constituțională, astfel cum a fost interpretată în deciziile unei instituţii precum Curtea Constituțională a României.

Ce spune agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE Radu Canțăr în opinia transmisă CJUE în acest proces:

De cealaltă parte, agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE Radu Canțăr susține în punctul de vedere transmis Curții că „din reglementarea legală a acestei secţii reiese cu claritate faptul că este asigurată nu doar independența judecătorilor, ci și şi cea a procurorilor care functioneaza în cadrul său, care este mult mai mare decât cea a procurorilor de la toate celelalte parchete naționale, fie ele specializate sau nu”. „Din acest motiv, nu poate fi primită afirmaţia potrivit căreia Sectia pentru investigarea infracțiunilor din justiție ar putea fi utilizată ca un instrument de intimidare a magistraţilor şi de exercitare de presiuni asupra acestora”.

Radu Canțăr mai susține că legiuitorul a avut în vedere crearea unui structuri de parchet care, prin particularitățile sale în ceea ce priveste numirea în funcție a procurorilor, să asigure o independență a acestora.

Potrivit agentului guvernamental la CJUE, garanţiile de independență şi imparțialitate ale Secţiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie sunt următoarele:

• vechimea de cel puțin 18 ani în funcţia de procuror;
• selectarea, atât a procurorului-şef secţie, cât şi a procurorilor cu functii de executic, de către Consiliul Superior al Magistraturii şi nicidecum de factorul politic aşa cum se speculează tendențios în spaţiul public;
• transparența procesului de selectie atât a procurorului-şef sectie, cât şi a procurorilor cu funcții de execuție; evaluarea riguroasă a activității profesionale a procurorilor de către comisii numite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

El mai spune că aprecierile și criticile celor care au deschis acest proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene sunt complet nefondate şi bazate pe o intepretare tendențioasă şi trunchiată atât a recomandărilor diferitelor organisme interationale, cât şi a dispozitiilor legale care guvernează organizarea şi funcţionarea SIIJ. „De exemplu, argumentul potrivit cărua infiinţarea SIIJ ar permite redirectionarea a zeci de dosare de mare corupție aflate pe rolul DNA prin simpla formulare a unei plângeri împotriva unui magistrat, ceea ce ar afecta, respectiv ar desființa o parte însemnată din activitatea DNA, „structură cu rezultate notabile, recunoscute chiar de către Comisia Europeană şi alţi parteneri extemi”, nu poate fi, sub nicio formă, reținut. În realitate, în situaţia de conflict de competenţă se aplică regulile generale de soluționare a acestor conflicte statuate în dreptul românesc de foarte mulţi ani. În acest caz, procurorul general al României, care este superior ierarhic pentru ambele parchete”.