Sari direct la conținut

Comisia juridica a respins cererea de urmarire penala a deputatului PSD Eugen Bejinariu. Nicolicea: Este o decizie corecta. Daca aprobi o solicitare gresita, este imoral

HotNews.ro
Eugen Bejinariu, Foto: Camera Deputatilor
Eugen Bejinariu, Foto: Camera Deputatilor

Comisia juridica a Camerei deputatilor a respins, miercuri, cererea de urmarire penala a deputatului PSD Eugen Bejinariu, amanata la finalul legislaturii trecute, informeaza News.ro. In legislatura trecuta, Comisia juridica daduse un vot favorabil urmaririi penale a lui Bejinariu. Potrivit deputatului PNL Florin Roman, PSD, ALDE si UDMR au votat impotriva urmaririi penale, in timp ce PNL si USR au dat un vot „pentru”. Totodata, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor a declarat ca decizia de a respinge solicitarea este corecta, intrucat solicitarea este gresita, pentru ca faptele de care este acuzat Bejinariu s-au prescris.

UPDATE Presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, Eugen Nicolicea, a explicat ca faptele de care este acuzat Bejinariu s-au prescris si ca anul trecut a fost dat aviz pozitiv, pentru ca „probabil persoanele implicate (Parchet…) nu au sesizat acest lucru”.

„Cu 16 voturi „pentru”, 7 voturi „impotriva” si o abtinere, Comisia recomanda plenului sa nu voteze cererea de urmarire penala, intrucat solicitarea este pentru infractiunea 13 indice 2 din Legea 78/2000, infractiune care nu exista la data comiterii faptei. In art. 3 al Codului penal, legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare. Ea a intrat in vigoare cam pe 2 decembrie 2004, faptele sunt comise pana in octombrie 2004″, a precizat deputatul PSD, potrivit News.ro.

Intrebat daca este o decizie morala, acesta a raspuns afirmativ.

„Da, este o decizie corecta, se refera la socilitare, daca solicitarea este gresita, nu poti sa o aprobi. Si daca aprobi o solicitare gresita, este imoral”, a spus Nicolicea.

„Domnul Eugen Nicolicea (presedintele Comisiei juridice a Camerei Deputatilor – n.r.) a propus in cadrul Comisiei juridice respingerea urmarii penale in cazul Bejinariu, motivand ca semnarea celor doua contracte a avut loc anterior intrarii in vigoare a abuzului in serviciu, respect 2 decembrie 2004. I-am spus domnului Nicolicea ca din nou invoca argumente care nu au legatura cu fondul problemei. Aici practic nu discutam de fondul problemei, e treaba procurorilor”, a spus Roman.

Intrebat cum a justificat Eugen Nicolicea votul dat miercuri, avand in vedere ca in octombrie 2016, in Legislatura trecuta, fusese dat un aviz pozitiv urmaririi penale, deputatul PNL a spus ca membrilor comisiei le-a fost explicat faptul ca la acea data deputatii juristi au facut o eroare.

„Acum domnul Nicolicea, in pledoaria domniei sale, a invocat faptul ca membrii Comisiei din acea perioada au omis sa se uite la chestiunea legata de prescriptie”, a spus deputatul PNL.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis, luni, reluarea procedurilor in cazul cererii de urmarire penala a deputatului Eugen Bejinariu, amanata la finalul legislaturii trecute, urmand ca miercuri sa se dea si un vot in plen.

Decizia a venit dupa ce procurorul general, Augutin Lazar, i-a trimis o scrisoare presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, in care ii cere sa urgenteze dispunerea masurilor legale in vederea incuviintarii urmaririi penale in cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, suspectat de abuz in serviciu.

Plenul Camerei Deputatilor in care urma sa fie votata cererea DNA de urmarire penala a fostului ministru PSD Eugen Bejinariu a fost suspendat, pe 5 decembrie 2016, din lipsa de cvorum, dupa ce cu o saptamana inainte sedinta nu s-a putut desfasura tot din lipsa de cvorum.

La alegerile din 11 decembrie, Eugen Bejinariu a fost ales deputat din partea PSD pentru un nou mandat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro