Sari direct la conținut

Comisia pentru aparare din Senat a recomandat ca Parlamentul sa controleze organismul de interceptari

HotNews.ro

Comisia pentru aparare din Senat a avizat marti pozitiv ordonanta privind interceptarile si a recomandat ca organismul care se va ocupa de interceptari sa se afle sub controlul Parlamentului, a declarat presedintele Comisiei, Marius Lucian Obreja.

„Comisia pentru aparare a dat aviz pentru Ordonanta 6/2016, dar avand in vedere caracterul provizoriu al acestei ordonante, Comisia a facut o recomandarea ca noi sa ne preocupam de initierea unei legi care sa asigure functionarea acestui organism pentru inteceptari care sa fie controlat de Parlamentului printr-o comisie”, a precizat Obreja pentru Mediafax.

Ordonanta privind interceptarile a primit luni aviz pozitiv si la Comisia pentru drepturile omului, iar la Comisia juridica sedinta s-a amanat pentru ca nu a fost cvorum, iar presedintele Comisiei, Catalin Boboc, si ministrul Justitiei, Raluca Pruna, au convenit ca raportul pentru acest act normativ sa fie pus pe agenda saptamana viitoare.

Biroul Permanent al Senatului a decis calendarul dezbaterilor in comisii a ordonantei de urgenta privind interceptarile, data limita pentru raportul pe fond fiind 13 aprilie, in conditiile in care termenul de adoptare tacita este 4 mai.

OUG, emisa ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, prevede ca procurorii si organele de cercetare penala vor fi singurii in masura sa puna in executare mandatele de supraveghere tehnica dispuse in dosarele de cercetare penala, utilizand in mod nemijlocit si independent infrastructura Serviciului Roman de Informatii, dar nu si personalul serviciului secret.

Centrul National de Interceptare a comunicatiilor – desemnat prin lege cu rolul de a obtine, prelucra si stoca informatii in domeniul securitatii nationale – asigura accesul nemijlocit si distinct al acestor organe la sistemele tehnice in scopul executarii supravegherii tehnice prevazute de Codul de procedura Penala.

Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a sustinut ca, prin exceptie de la prevederile legii, „organele SRI pot fi desemnate ca organe de cercetare penala speciale, in sensul prevazut expres de Codul de procedura Penala si anume art. 55 alin. 5 si 6, pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica” in ceea ce priveste mandatele de siguranta nationala care privesc strict Titlul 10 din Codul Penal si infractiunea de terorism”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro