Companiile de Oradea fac apel la cetateni sa participe la turul II al referendumului de pe 14 iunie pentru unirea orasului cu comuna Sinmartin
Zeci de companii din Oradea fac apel catre oradeni sa participe la turul II al referendumului local de pe 14 iunie pentru unirea orasului cu comuna Sinmartin. Miza referendumului este mare: daca cetatenii vor fi de acord, Baile Felix si Baile 1 Mai vor face parte din Municipiul Oradea, astfel incat orasul de pe Cris ar deveni un pol important in turismul termal si din punct de vedere economic. Primariile din Oradea si Sinmartin au organizat pe 10 mai primul referendum, insa in Oradea referendumul nu a putut fi validat din cauza prezentei slabe la vot. In comuna Sinmartin, referendumul a fost validat, deoarece prezenta la vot a fost de 47,9%, iar majoritatea a votat pentru alipirea cu Oradea.
La inceputul acestei saptamani, 30 de companii au facut apel catre oradeni cu privire la participarea la turul II al referendumului, iar pe 5 iunie, alte 24 de companii s-au alaturat demersului.
Este vorba de urmatoarele 24 de companii: Faist Mekatronic, Connectronics Romania, Bihore, Grupul de firme Plastor, UAMT, Plexus Services, Grupul de firme Selina, Grupul de firme H.Essers, Tiger Amira, RER Ecologic Service, Benvenuti, Limtex, Spitalul Pelican, Optimedia, Leonardo, Zaharul Oradea, Robeltex, Deme Macarale, Emsil Techtrans, Gavella, Proges, RCS-RDS, Adeplast, Emerson.
Companiile si-au exprimat dorinta ca unirea orasului Oradea cu comuna Sinmartin sa se infaptuiasca, avand convingerea ca un oras ca Oradea, care se afla in competitie cu alte orase din regiune pentru atragerea de investitii si pentru bunastarea locuitorilor, poate progresa, doar daca creeaza conditii avantajoase pentru ca antreprenorii si companiile sa se poata dezvolta.
,,Temeliile dezvoltarii unui oras sunt companiile care isi desfasoara activitatea acolo si oamenii care lucreaza in aceste companii. Cu cat aceste companii au conditii mai bune in care isi desfasoara activitatea, cu cat au la dispozitie un bazin mai mare de forta de munca, cu cat sunt mai productive, cu atat cresc sansele pentru dezvoltarea economica a orasului si pentru bunastarea locuitorilor sai. Un oras mai mare inseamna mai multe oportunitati pentru oameni si pentru companii, inseamna o universitate mai puternica, inseamna un aeroport pe care se poate ateriza din Europa, inseamna mai multe sanse pentru tinerii nostri. Aceasta unire este o mare oportunitate pentru municipiul Oradea de a se dezvolta. Un oras mai mare devine mai atractiv si pentru alte companii mari, oamenii au mai multe sanse de a gasi un loc de munca, iar concurenta dintre companii va atrage implicit si o crestere a nivelului salariilor. In ultimii ani, profitand de oportunitatile oferite de orasul nostru, am creat mii de locuri de munca, insa dorinta noastra este sa ne dezvoltam in continuare. Prin unirea cu Sinmartin, Oradea isi va creste potentialul economic. Ar fi pacat sa ratam aceasta oportunitate. De aceea ii rugam pe toti oradenii sa vina la vot pe 14 iunie si sa voteze pentru bunastare si pentru viitorul lor”, se arata in comunicatul celor 24 de companii.
Primarul Ilie Bolojan a multumit companiilor pentru initiativa lor.
„Bugetul propriu al orasului este de 58 milioane euro. Trebuie sa va spun ca din acestia, 40 milioane de euro este suma pe care municipiul o colecteaza de la companii, din care 28 milioane de euro se strang din impozitul pe salarii platit de companii angajatilor care lucreaza in Oradea. Indiferent cine ar fi primar in acest oras, temeliile acestui municipiu sunt si vor ramane companiile si oamenii care lucreaza in aceste companii. Le multumesc tuturor pentru ceea ce au facut si pentru ceea ce fac pentru oras. Va multumesc tuturor pentru apelul facut oradenilor”, a declarat Bolojan.
Pe 14 iunie, miza Primariei din Oradea este sa scoata la urme cel putin 30% dintre persoanele cu drept de vot pentru a putea valida referendumul. Pe 10 mai s-au prezentat la vot doar 19,68% din totalul cetatenilor inscrisi pe listele electorale.
Pentru a-i convinge pe cetateni sa iasa la vot, Primaria Oradea a facut un site si a inceput o campanie in acest sens, asemanatoare cu cea de la alegerile locale.
Administratia locala le-a dat oradenilor 20 de motive pentru care trebuie sa spuna da pentru alipirea localitatii Sinmartin de Oradea:
1. Atat de rar avem sansa de a schimba istoria!
Refendumul din 10 mai 2015 este o oportunitate unica si irepetabila pentru oradeni de a decide prin votul lor asupra unui moment istoric pentru viitorul comunitatii.
2. Sa intram in categoria oraselor mari
Cresterea numarului populatiei si a suprafetei teritoriului va ridica prestigiul Municipiului Oradea.
3. Sa putem aloca fonduri pentru renovarea statiunii Baile Felix si Baile 1 Mai
Dorim sa realizam investitii multiple pentru transformarea spatiilor publice din statiunile Baile Felix si Baile 1 Mai.
4. Sa ridicam nivelul de trai al locuitorilor metropolei Oradea
Oamenii simpli trebuie sa o duca mai bine! Accesul la servicii de apa, iluminat public si un transport public de calitate trebuie asigurat tuturor locuitorilor orasului.
5. Sa devenim capitala turismului termal din Romania
Baile Felix sunt, probabil, cea mai frumoasa destinatie termala din Romania si una dintre cele mai avantajoase alegeri pentru sanatate, refacere si odihna, din Europa. Acum e momentul sa o renovam si sa o facem cunoscuta alaturi de Oradea!
6. Sa ne promovam sub acelasi brand turistic
Oferta turistica complementara a celor doua localitati (Sinmartin turism balnear, Oradea – turism de tip urban: cultural, arhitectonic) va oferi turistilor posibilitati multiple de a-si petrece vacanta.
7. Sa beneficiem cu totii de un transport public integrat de calitate
Alipirea administrativ-teritoriala a Comunei Sinmartin si a Municipiului Oradea va permite extinderea aplicarii facilitatilor de transport oferite locuitorilor celor doua localitati deopotriva:
Calatorii gratuite pentru pensionari pe ruta Oradea Sinmartin si satele componente comunei ale Sinmartin (inclusiv Baile Felix)
Calatorii subventionate cu 50% pentru elevi si studenti pe ruta Oradea Sinmartin si satele componente ale comunei Sinmartin
Abonamentul unic valabil pentru toate liniile si mijloacele de transport din Oradea si Sinmartin, inclusiv in satele componente ale comunei Sinmartin.
8. Sa atragem fonduri europene pentru realizarea proiectelor propuse pe teritoriul comun al celor doua localitati
Sa valorificam la maxim experienta administrativa a Oradiei in atragerea fondurilor europene.
9. Sa profitam de oportunitatea unica de a accesa concomitent programe de finantare urbane si rurale
Alipirea administrativ-teritoriala nu ingradeste accesul Comunei Sinmartin la finantarea prin PNDR, pentru proiectele depuse si castigate inainte de acea data. Astfel, oportunitatea combinarii experientei Oradiei in accesarea de astfel de finantari inainte de data de 01 ianuarie 2016 nu trebuie ratata.
10. Sa asiguram o dezvoltare urbanistica integrata
Sa realizam planuri urbanistice unificate, o planificare urbana integrata, ordonata.
11. Sa asiguram premise pentru continuarea dezvoltarii economice
Cu o zestre demografica si patrimoniala sporita, Oradea isi poate mentine trendul superior de dezvoltare din ultimii ani.
12. Diversificarea profilului economic al Municipiului Oradea
Prin alipire teritoriala in profilul economic al Municipiului Oradea se vor integra si dezvolta domenii precum turismul si sanatatea pentru recuperare. Dezvoltarea industriala reprezentata in special de rezidentii parcurilor industriale din Oradea, alaturi de domeniul serviciilor cu cel mai ridicat aport in valoarea adaugata bruta (turism si sanatate) pot asigura o dezvoltare echilibrata orasului.
13. Oportunitati de angajare mai mari pentru locuitorii Comunei Sinmartin
Dobandirea statutului de oraseni va conduce la eliminarea discriminarilor la angajare.
14. Cresterea valorii imobiliare a locuintelor incadrate in oras
Urbanizarea acestor zone peri-urbane prin introducerea utilitatilor (apa, canalizare, iluminat public), combinata cu amenajarea unor spatii publice adecvate (spatii verzi, locuri de joaca pentru copii, piste de biciclete) va determina cresterea interesului spre aceste zone si implicit cresterea valorii imobiliare a terenurilor si locuintelor.
15. Se elimina obligativitatea detinerii rovinietei pentru utilizarea traseului Sinmartin – Oradea
Deplasarile catre si dinspre oras, pentru a ajunge la locul de munca, la scoli, spitale sau magazine, vor putea fi facute fara costuri suplimentare legate de detinerea rovinietei.
16. Sa dezvoltam un pol de medicina balneara in jurul Spitalului de Recuperare din Baile Felix
17. Sa realizam o statie locala pentru asigurarea serviciilor medicale de urgenta pentru Comuna Sinmartin
18. Sa transformam statiunile Baile Felix si Baile 1 Mai intr-un complex de recreere, agrement si sport pentru locuitorii Municipiului Oradea si ai Comunei Sinmartin
Baile Felix si Baile 1 Mai pot deveni locatia favorita pentru oradeni. Aleile amenajate, locuri de joaca pentru copii, locuri de odihna, baze sportive moderne, piste de biciclete si reabilitarea pistei de alergare pot transforma cele doua statiuni intr-un complex de recreere, agreement si sport pentru oradeni.
19. Sa organizam concerte de anvergura in perioadele estivale pentru turistii din statiunile Baile Felix si Baile 1 Mai
Existenta si promovarea unui calendar stabil de evenimente in perioada estivala va creste atractivitatea acestei destinatii turistice. Conectarea turismului balnear cu cel de tip urban, completat cu evenimente culturale de anvergura reprezinta o oportunitate imediata care trebuie valorificata.
20. Sa beneficiem cu totii de experienta administrativa a Oradiei
Primaria Oradea este preocupata de imbunatatirea continua a calitatii serviciilor oferite cetatenilor prin asigurarea transparentei in relatia cu acestia si cresterea vitezei de comunicare. Iar experienta personalului din primarie in atragerea fondurilor europene, in administrarea patrimoniului public si privat, precum si in gestionarea serviciilor publice de utilitati va asigura dezvoltarea comunitatii locale in beneficiul tuturor oradenilor.
Oradenii care doresc sa se implice in campania pentru turul 2 al referendumului pot solicita detalii sunand la 0259.409.458 sau pot trimite E-mail pe adresa referendum@oradea.ro.
¬