Comportamente pe care un părinte ar trebui să le corecteze la copii: de la minciună la lipsa de respect 

Minciuna, sfidarea, lipsa de respect, sunt câteva dintre comportamente problematice pe care părinții trebuie să i le corecteze copilului imediat ce le sesizează, altfel ele vor avea un impact negativ asupra tuturor celor din familie. Cei mai mulți părinți sunt conștienți că este necesar să intervină, doar că în cele mai multe situații nu știu cum să o facă. Explicăm în detaliu comportamentele de corectat și tehnicile potrivite.

Comportamentele greșite pot să apară la orice vârstă, din diverse motive. Important este să fie recunoscute, să fie căutate și identificate cauzele lor și mai ales îndreptate prin strategii de disciplină pozitivă, înainte de vârsta adolescenței. Pentru că atunci va fi cu mult mai greu…

Fără controlul impulsurilor nu pot fi gestionate emoțiile

Gestionarea emoțiilor este un lucru aproape imposibil de realizat atunci când copilul nu și-a dezvoltat abilitățile necesare pentru a le putea face față. Pentru a fi capabil să și le gestioneze, ar trebui să știe să-și controleze impulsurile, să-și poată comunica dorințele și nevoile, să știe ce așteptări poate avea într-o situație.

Comportamentul greșit al copilului poate veni și din faptul că nu acceptă limitele sau regulile. De exemplu, unele modele de comportament pot fi observate în anumite momente ale zilei, în timpul anumitor sarcini sau în prezența anumitor persoane. Un copil poate deveni furios atunci când vine ora să meargă la culcare sau sfidător atunci când este pus să-și facă temele. De asemenea, poate avea manifestări inacceptabile doar acasă, în prezența membrilor familiei, nu și la școală. Sau invers. Iată câteva comportamente comune și cum ar putea fi ele gestionate.

Minciuna

Copiii pot învăța să mintă de la o vârstă fragedă, de pe la 3 ani. Atunci încep să realizeze că părintii nu pot ști ce e în mintea lor, că pot spune lucruri neadevărate și să fie crezuți. La vârsta de 4-6 ani devin și mai pricepuți în a minți, adaptându-și expresiile faciale și tonul vocii la ceea ce spun, pentru a fi convingători. Pe măsură ce cresc pot minți din ce în ce mai bine, fără a fi prinși, pentru că înțeleg mai bine cum gândesc ceilalți. Singurul lucru bun este că, până la adolescență, copiii mint pentru că nu vor să rănească sentimentele altora.

Din momentul în care copilul este capabil să înțeleagă diferența dintre adevăr și minciună, părintele trebuie să-l încurajeze și sprijine să spună adevărul și să-l ajute să înțeleagă ce se poate întâmpla atunci când minte. Iar cel mai bun model este părintele însuși, un părinte care nu își minte nici copilul, nici alte persoane. O altă abordare eficientă este sprijinirea copilului pentru a evita situațiile în care ar fi tentat să mintă.

A pătat draperia cu ketchup? „Nu-i nimic, se mai întâmplă! Hai să o curățăm și problema se rezolvă.” Copilul mai poate fi încurajat să-și recunoască minciuna glumind cu el până își dă seama că părintele știe adevărul.

Nu confundaţi persoana cu comportamentul! Când prindeţi copilul cu minciuna, nu uitaţi că aveţi de-a face cu minciuna, nu cu mincinosul. Etichetarea îl face să se închidă şi mai mult şi să îi fie ruşine. 

Lipsa de respect

Impolitețea și lipsa de respect apar la copii de obicei pentru că nu au învățat cum să rezolve problemele sau să-și exprime frustrarea în moduri mature și sănătoase. În cele mai multe cazuri acest comportament care pune răbdarea părinților la grea încercare este temporar, fiind doar o etapă în dezvoltare.

Este nevoie de fermitate în a-i pune în vedere că un astfel de comportament este inacceptabil, ignorarea lui fiind o abordare greșită. Se vor stabili limite, ce  poate fi tolerat și ce nu. Copilul trebuie să știe că a persista în acest comportament va avea consecințe, iar consecvența în aplicarea lor este obligatorie. Cu toate acestea, părintele nu va trebui să fie prea dur sau agresiv cu copilul, deoarece în loc să îndrepte lucrurile, le-ar putea agrava.

Comportamentul sfidător

Mai întâi se va lua în calcul faptul că există posibilitatea ca cel mic să fie realmente neatent la ce i se cere în mod repetat să facă, nu că își sfidează părintele. Și să nici nu-și dea seama că ignorându-l face un lucru greșit. Însă dacă îl ignoră în mod intenționat, va trebui intervenit. Se va discuta cu el, i se va oferi timp și spațiu ca să se calmeze și i se va explica de ce atitudinea lui este una greșită.

Psihoterapeuții îi sfătuiesc pe părinți să recompenseze comportamentele bune ale copiilor, pentru că recompensa are un impact pozitiv și este o modalitate excelentă de a-i încuraja să-și dorească să facă mai multe lucruri bune. Aceasta este numai una dintre cele zece strategii de disciplinare care și-au dovedit eficiența în modelarea comportamentală a copilului.

Crizele de furie

Deși la un copil mic sau la un preșcolar crizele de plâns și țipete pot fi de înțeles, la unul de vârstă școlară nu prea mai sunt acceptabile. Un copil de 5 sau 6 ani poate avea, ocazional, o criză, dar ar trebui să fie pe cale să învețe cum să gestioneze frustrarea într-un mod mai controlat. Copilul va fi rugat să meargă într-un loc liniștit pentru a se calma, iar atunci când este apt să asculte, se va discuta cu el despre faptul că o criză de furie nu îl va ajuta să obțină ceea ce își dorește, dar și despre cum ar putea să gestioneze situația mai bine. Va fi de asemenea sfătuit ca data viitoare când se va simți frustrat, să se gândească să facă alegeri mai bune decât crizele de furie.

În unele cazuri,  accesele de furie sunt un comportament învățat. Asta înseamnand că ei au învățat că a avea o criză de furie le oferă rezultatul pe care și-l doresc. Acest lucru se întâmplă atunci când părintele răspunde crizei de furie oferindu-i copilului ce își dorește. Din păcate, acest lucru întărește comportamentul de furie, făcând copiii mai predispuși să aibă accese de furie și mai puțin probabil să dezvolte moduri mai sănătoase de a-și gestiona sentimentele.

Hărțuirea

Părinții sunt în general îngrijorați că ai lor copii ar putea fi victimele bullying-ului, și discută cu ei despre ce ar trebui să facă dacă se întâmplă acest lucru. Dar cum ar trebui să intervină un părinte al cărui copil este agresorul? Ar trebui să afle chiar de la copil care au fost motivele pentru care a avut acest tip de comportament, și apoi să îi explice de ce este inacceptabil și dăunător atât pentru el cât și pentru victimă.

De asemenea, ar fi util ca părintele să impună copilului să-i prezinte victimei scuze în scris ori să-i ofere un cadou realizat de el personal.

Înșelătoria

Copilul mai mic poate trișa pur și simplu pentru că vrea să câștige, fie că este vorba de un joc sau de o competiție. Copilul mai mare, însă, care are un simț mai bine dezvoltat al binelui și al răului, poate înșela în mod deliberat. Într-o astfel de situație, rste necesară o discuție cu el despre importanța jocului corect și despre modul în care înșelătoria îi diminuează realizările.

Sursă foto: Dreamstime