Povestea Palatului Telefoanelor de teologul Damian Anfile, de la „siloz” la hub-ul tech favorit al scriitorilor români interbelici
Palatul Telefoanelor nu este doar o clădire impunătoare din inima Bucureștiului, ci un adevărat simbol al progresului tehnologic și cultural al României. Construită în stil art deco, această bijuterie arhitecturală reprezintă o punte între trecutul istoric și viitorul digital. Astăzi, Orange România reînvie povestea acestui loc emblematic printr-o serie de episoade speciale ale podcastului Cronicari Digitali, numită „re:connect Palatul Telefoanelor”ce își propune să aducă în prim-plan istoria, simbolistica și semnificația Palatului pentru generațiile de ieri, de azi și de mâine.
Într-o misiune de reactivare culturală, echipa Cronicari Digitali, condusă de storytellerul Ana Rubeli, dezvăluie povești mai puțin cunoscute despre Palatul Telefoanelor, din trecutul său tumultuos până la redeschiderea sa oficială în noiembrie 2024. Cu o combinație de zone de patrimoniu și spații moderne open-space, clădirea devine din nou un hub al inovării și conectivității. Prin interviuri captivante filmate în această locație istorică, podcastul explorează momente definitorii, personaje legendare și transformările marcante ale Palatului.
Seria specială re:connect Palatul Telefoanelor debutează cu un episod captivant, avându-l ca invitat pe Damian Anfile, teolog și colecționar de povești istorice. Acesta, alături de alți invitați remarcabili, precum arhitectul Dorin Ștefan, Edmond Niculușcă și Ioana Ciocan, ne invită să privim Palatul Telefoanelor dintr-o perspectivă complet nouă. Descoperiți cine l-a numit „silozul de pe Calea Victoriei”, ce povești fascinante ascund coridoarele și lifturile sale și cum acest monument continuă să inspire inovație și creativitate în Cartierul Creativ al Bucureștiului. Am urmărit primul episod din podcastul re:connect Palatul Telefoanelor și ți-am selectat câteva dintre cele mai interesante informații.
Palatul Telefoanelor, simbol neyworkez al progresului sau „siloz”
După Marea Unire, nevoia de reorganizare și integrare a teritoriilor a adus cu sine o serie de proiecte ambițioase, iar Palatul Telefoanelor a fost unul dintre ele. În anii 1920, Bucureștiul avea deja aproximativ 10.000 de abonați la telefon, iar această tehnologie transformase radical modul în care oamenii comunicau. De la scrisorile care necesitau zile sau săptămâni pentru a ajunge la destinație, la un simplu „alo” care conecta instantaneu persoane aflate la distanțe considerabile, telefoanele au reprezentat o adevărată revoluție.
Construcția Palatului Telefoanelor a fost posibilă datorită unei politici progresiste, inițiate încă din perioada lui Carol I, de a oferi clădiri emblematice pentru instituțiile de stat. Înalt de 52,5 metri, Palatul Telefoanelor a fost construit între anii 1929 – 1934 și a fost a fost cea mai înaltă clădire din București, până în 1956. De asemenea, a fost prima clădire înaltă cu schelet metalic din România.
„Dorința asta de modernizare, care a fost îmbrățișată de unii, pe alții i-a scandalizat. Vedem un articol din 1935 din Realitatea Ilustrată, unde Palatul Telefoanelor este categorisit drept siloz. E greu să scoți omul din rutina lui, cei mai în vârstă cu siguranță se obișnuiseră cu o Calea Victoriei cu un aspect pitoresc. Dimensiunile clădirii acesteia făceau celelalte clădiri să pară simple magazii, simple maghernițe, și nu au fost puțini cei care au boscorodit când au văzut noua clădire, dar apoi a fost îmbrățișat stilul acesta.”
Damian Anfile – re:connect Palatul Telefoanelor
Criticile inițiale legate de costurile ridicate sau aspectul său industrial s-au diminuat în timp, pe măsură ce clădirea a devenit un simbol al avansului tehnologic și al transformării Bucureștiului. Totuși și cei care foloseau clădirea tot trăiau șocuri când o vizitau.
„Domnul Constantin Bălăceanu Stolnici evocă o călătorie cu liftul în Palatul telefoanelor, el este adolescent la momentul respectiv, și merge la biroul lui Grigore Filipescu. Trebuie să ne imaginăm șocul pentru un om care era obișnuit cu ascensoarele deschise din centrul clădirilor. Spunea că prima oară era șocul că nu vedea nimic, că era cabina închisă, și a doua oară, când a simțit că fuge podeaua de sub el, pentru că asta era senzația la un ascensor cu o asemenea viteză”.
Alt aspect amuzant din perioada interbelică, era că locuitorii Bucureștiului priveau cu uimire și amuzament spălătorii de geamuri ai Palatului Telefoanelor, care lucrau suspendați la 50 de metri înălțime, fixați doar de corzi. Spectacolul atrăgea trecători curioși, pentru care această activitate părea atât periculoasă, cât și fascinantă.
Telefonul fără fir, pentru neplată, dar și din haosul unei tehnologii aflată la început de drum
În perioada interbelică, Palatul a fost un pilon al telecomunicațiilor, conectând nu doar oamenii, ci și societatea românească la un viitor mai modern. Totuși, în acea perioadă, conexiunile telefonice erau încă pline de surprize. Jurnaliștii vremii povesteau că, uneori, puteai să-ți faci toaleta, să iei micul dejun și să termini corespondența înainte să reușești să prinzi legătura cu persoana dorită. În mod ironic, această răbdare a devenit subiect de amuzament pentru cei care își imaginau viața fără telefon.
„Tudor Arghezi, în revista Bilete de Papagal, spune că « acum telecomunicațiile sunt asigurate de PTT (Poștă, Telegraf și Telefoane), dar alea două T-uri se strică destul de des, deci ajungi tot la mâna P-ului. Se întâmplă uneori ca doamna centralistă să te întrebe dacă vrei să trimiți telegrama cu trenul sau cu căruța, pentru că nu mai merge regimul de telegraf.» Totodată observă și șocul «Dom’le, cum am trăit noi până acum fără telefoane.»
Damian Anfile – re:connect Palatul Telefoanelor
Un alt aspect inedit și amuzant era modul în care se tăia accesul la telefon dacă nu plăteai factura. Două bețe de chibrit erau introduse într-un mecanism al telefonului, iar în acel moment, tonul dispărea. Această metodă rudimentară era o soluție practică și, totodată, o sursă de glume între abonați.
Dar adevărul este că telefonul devenise ceva fără de care nimeni din elita culturală a țării nu putea trăi.
„Lovinescu stă cu tot cenaclul de la Zburătorul la telefon, dar probabil că are timp și de mic dejun între. Camil Petrescu îl terorizează pe Mihail Sebastian noaptea sunându-l să-i spună ce idei geniale i-au mai venit. Hortensia Papadat-Bengescu a fost unul dintre primii autori care introduc convorbirile telefonice în scrierile lor. Vorbește cum personajele ei se întremează de depresie stând de vorbă la telefon.”
Damian Anfile – re:connect Palatul Telefoanelor
Cu toate acestea, perioada comunistă a adus schimbări drastice. În 1948, Palatul Telefoanelor a fost naționalizat, iar telecomunicațiile au devenit parte a unui sistem centralizat de stat. Deși contextul politic era diferit, avansul tehnologic nu a stagnat. Primele calculatoare și sisteme automate au fost integrate, iar clădirea a rămas un centru al inovației în domeniul telecomunicațiilor, păstrându-și statutul de reper tehnologic.
Palatul telefoanelor astăzi – patrimoniu și hub tech, cultural
După Revoluția din 1989, Palatul Telefoanelor a cunoscut o renaștere, devenind din nou un simbol al modernității. Restaurările recente au adus clădirea mai aproape de forma sa inițială, integrând elemente de patrimoniu cu spații moderne de birouri. Priveliștea de pe terasă, de unde în zilele senine se pot zări munții, și detaliile arhitecturale unice, precum motivele egiptene, continuă să atragă admirația și să inspire noi generații.
Palatul Telefoanelor nu este doar o clădire, ci un martor al istoriei și al transformărilor prin care a trecut societatea românească. Poveștile oamenilor care au lucrat sau au locuit acolo, de la personalul tehnic care gestiona centralele telefonice până la figuri marcante ale literaturii și culturii bucureștene, oferă o perspectivă unică asupra vieții de-a lungul decadelor. Lifturile rapide, spălătorii de geamuri care lucrau la înălțime și mecanismele inovatoare au transformat acest loc într-un simbol al avangardei.
Dincolo de inovațiile tehnologice, Palatul Telefoanelor rămâne un loc al memoriei colective. Fiecare colț al său spune o poveste, de la stilul art deco al fațadei, la coridoarele care au găzduit momente cruciale din istoria telecomunicațiilor. Astăzi, acest spațiu continuă să inspire și să conecteze generații, fiind un exemplu de cum trecutul poate influența pozitiv viitorul.
Reactivarea Palatului Telefoanelor de către Orange reprezintă o inițiativă importantă pentru păstrarea și promovarea patrimoniului cultural. Prin podcasturi și evenimente speciale, clădirea devine din nou un loc viu, care îmbină tradiția cu inovația. Seria re:connect Palatul Telefoanelor aduce în prim-plan povești fascinante despre clădire, oameni și evenimente care i-au marcat existența.
Astăzi, Palatul Telefoanelor este mai mult decât un spațiu de lucru; este un simbol al identității bucureștene, un loc unde trecutul și prezentul se împletesc armonios. Redescoperirea sa nu înseamnă doar explorarea unei clădiri, ci și înțelegerea unei părți importante din istoria noastră comună. Așa cum spunea un jurnalist interbelic, fiecare progres aduce cu sine o mică perturbare – dar aceasta este frumusețea unei epoci în transformare.
Articol susținut de Orange România