Sari direct la conținut

De ce românii uită că nu sunt singuri atunci când trăiesc la comun

De ce românii uită că nu sunt singuri atunci când trăiesc la comun
Sursa foto: ING

După ce am trecut printr-o despărțire, m-am surprins că nu eram tristă. Am găsit mai târziu explicația: mă simțeam deja singură în relație de ceva timp. Am ajuns să explorez acum subiectul ca să te ajut să înțelegi mai bine dinamica într-o relație și de ce e influențată de foarte mulți factori, în special cei financiari.

Singurătatea în cuplu e ceva ce experimentează circa 29% din cuplurile care trăiesc împreună și 31% din cele căsătorite. Iar unele dintre cauzele pentru care tinerii merg la terapie sunt problemele legate de bani și cuplu, mai ales în contextul în care costul de trai crește tot mai mult.

Psihoterapeuta Diana Vasile identifică două tipuri de erori pe care le fac tinerii care aleg să trăiască la comun. Primele ar fi cele de comunicare: „Nu comunică suficient, nu sunt suficient de expliciți. Nu-și exprimă foarte clar scopurile, dorințele, nevoile, planurile de perspectivă. Fac multe presupuneri, se bazează foarte mult pe speranță sau pe varianta ideală.”

Celelalte tipuri de erori vin din dificultățile de comunicare și frică: „Nu pentru că n-ar ști ce să spună, ci de teamă. Și încearcă cumva să compenseze aceste frici fie prin cheltuieli exagerate, fie prin rezerve față de planurile financiare, adică prin evitarea economisirii”, adaugă Diana Vasile.

Iar subiectul banilor poate fi unul dificil. Cu toate schimbările din tehnologie, economie, dar și rolurile fiecărui gen, tinerii își găsesc tot mai greu cuvintele când trebuie să vorbească despre bani în relații. Nici cuplurile căsătorite nu stau mai bine. Acestea vorbesc cel mai puțin despre bani, față de persoanele care doar locuiesc împreună, sunt la începutul relației sau separați. 

Oricât de clișeic ar suna, comunicarea rămâne cheia și când vine vorba de celelalte probleme și erori care ar putea apărea. Un studiu SageJournals a arătat încă din 2011 că discuțiile despre bani în cuplu cresc satisfacția relației. Diana Vasile rezumă situația astfel: „E vorba despre claritatea pe care fiecare o are cu privire la ce înseamnă sarcini, viață, dezvoltare, cheltuieli: ce vrei, cât ai și ce vrei să obții. Deci clarificare cu privire la perspectiva proprie și apoi o bună clarificare a acestei părți personale.”

A doua componentă implică să procesezi informațiile și să căutați împreună varianta cea mai potrivită pentru voi. „Nu există norocul să ne fi găsit unul pentru celălalt. Există capacitatea de a ne armoniza unul cu celălalt și asta se face prin negociere și dialog”, explică psihoterapeuta.

Funcționăm și pe cont propriu și împreună cu alții

În orice relație, oricât de bună ar fi, pot exista momente în care unul dintre parteneri se simte singur. Și e okay. „Nu suntem perfecți șii nu suntem făcuți numai pentru cupluri, ci să funcționăm pe cont propriu și împreună cu alții. Dar împreună cu alții înseamnă și cuplu, și grupuri, și prieteni”, spune Diana Vasile.

De ce apare, totuși, sentimentul de singurătate în cuplu?

Fiecare persoană funcționează și și-a dezvoltat diferit mecanismele emoționale. Unele sunt mai predispuse la emoționalitate negativă, după cum explică psihoterapeuta. Un studiu arată că singurătatea poate fi o caracteristică ereditară, iar anumite persoane sunt mai predispuse să simtă acest lucru decât altele.

„Trebuie să înțelegi care sunt factorii aceia, care sunt cauzele care te fac să te simți singur într-o relație. Unele țin de tine, altele țin de relație, de modul în care puteți construi o relație.” Poate partenerul nu comunică suficient și nu are aceleași valori cu ale tale. Poate nu aveți comportamente constructive. Sau poate că tu nu știi, din diferite motive, să o faci. Sau poate ambele variante în același timp.

Discuțiile despre bani în cuplu nu sunt doar cum ne-am aștepta

Mai nou, trendul tradwives (traditional wives) a apărut și crește tot mai mult pe social media. Iar unii tineri par să tânjească după un trecut pe care nu l-au trăit, dar acum pare shiny și dezirabil. Acest trecut romantizat pentru lumea modernă întoarce femeia la rolul ei: grijă de casă, de copii, de viața familiei, iar bărbatul revine și el la rolul său: muncă, protecție, dar mai ales adus și gestionat banii familiei.

Singurătatea în relații apare însă destul de des între persoane care nu au valori și scopuri complementare cu ale lor, după cum explică psihoterapeuta Diana Vasile. „Sentimentul de singurătate este mult influențat de istoricul relațional al fiecărei persoane. Și, ulterior, cuplul adaugă câteva elemente: gradul de conectare al celor doi parteneri, ce valori au împreună și cât de mult se bazează relaționarea lor pe valorile și comportamentele asociate”, subliniază ea. „Când aceste valori și scopuri nu sunt complementare, atunci este mult mai mare probabilitatea ca oamenii să se simtă singuri în cuplu.”

La fel este și în planul financiar: dacă partenerii au aceleași scopuri și aceleași valori în raport cu modul în care aduc banii în casă și cel în care și-i cheltuiesc. Iar de multe ori, unele valori ajung să fie preluate din mediul în care a crescut fiecare. Atât Gen Z, cât și milenialii au fost crescuți de părinți care vin din contexte sociale și economice aproape diametral opuse cu cele actuale.

Când crești într-un mediu care îți insinuează constant că există roluri bine definite pentru fiecare, poate fi greu să înțelegi de ce nu e așa. „Dacă ești infuzat cu informație de tip tradițional, atunci sunt șanse mai mari să funcționezi în continuare într-un mod tradițional”, subliniază psihoterapeuta.

Mai e și o temă des dezbătută în ultimul timp pe internet și care amuză de fiecare dată: „Cine plătește la date?” Mulți susțin că bărbatul ar trebui să o facă, ca să-i demonstreze femeii că e „capabil” să susțină o familie. Alții zic că femeile ar trebui să fie independente. 

Într-o lucrare din 2023, apărută în Psychological Reports, o echipă de cercetători a întrebat peste 550 de studenți cine ar trebui să plătească la ieșirile în oraș. Rezultatele au arătat că circa 80% dintre respondenții bărbați cred ei ar trebui să plătească, în timp ce 55% dintre femei se așteaptă la același lucru. În realitate, răspunsul la dilema internetului s-ar putea să nu fie niciuna dintre variante.

Cum faci însă o relație să funcționeze?

La baza unei relații care are cele mai multe șanse de succes stă autonomia, atât financiară, cât și emoțională și relațională. Dar nu doar a femeii sau a bărbatului. Ci a amândurora. „Studiile din psihologie vin cu acest tip de informație că, în momentul în care partenerii sunt capabili de autonomie, în timp ce se află într-o relație semnificativă, deci în timp ce formulează scopuri comune de cuplu, în timp ce construiesc o viață de cuplu și o viață împreună, atunci și nivelul de satisfacție este mai mare.”

Iar „autonomie” nu înseamnă „independență”, după cum subliniază psihoterapeuta. „În psihologie, a fi autonom înseamnă a fi capabil de decizie și funcționare proprie, pe cont propriu, în timp ce te afli într-o relație semnificativă cu celălalt. Deci a fi capabil de relaționare bună cu celălalt, a accepta gradul de dependență de celălalt, și a celuilalt, dar nu a funcționa exclusiv pe baza dependenței”, subliniază aceasta.

Așadar, autonomia îl presupune pe celălalt, nu îl exclude, „în timp ce independența înseamnă a nu-l lua pe celălalt neapărat în calcul, ci a te asigura că faci totul pe cont propriu”, completează Diana Vasile.

Persoanele care sunt autonome reușesc să se descurce singure mult mai bine, fără să se bazeze exclusiv pe celălalt pentru propria funcționare. „Autonomia în cuplu presupune interdependență, partenerii înțelegând și respectând modul în care fiecare depinde de celălalt.” De aici ar putea apărea și diferențele dintre rolurile de gen. „De aceea, cumva, istoricul social în care bărbații au avut acces la profesii și, deci, puteau să îndeplinească funcția economică a familiei, se păstrează și astăzi.”

Când vine vorba de echilibru în cuplu, mai ales pe subiecte care țin de bani, ajută și ca fiecare să aibă o sumă pe care o poate cheltui cum dorește. Supracontrolul nu ajută niciodată, iar autonomia de a dispune de niște bani pentru plăceri personale poate duce la un câștig comun. Și ar ajuta să nu existe discuția despre cine câștigă mai mult sau mai puțin. În schimb, poate fi introdusă discuția despre obiective comune.

O cercetare ING Bank a arătat că cei mai mulți oameni (61% din cei care economisesc) au vacanțele ca obiectivul principal comun, urmate îngrijirea sănătății (45%) și viitorul copiilor (44%). Dar același studiu a arătat și că pe lista celor mai tineri apare și economisirea pentru a cumpăra o locuință (26%). Închei și cu un pic mai mult optimism. 66% din tinerii între 18 și 29 ani își împart împart cheltuielile în cuplu.

Învățăm, asta e cert, să fim mai bine cu noi și în cuplu. Rămâne și realitatea că nu există relații perfecte, cum nici oamenii nu pot fi așa. Dar există relații în care ambele persoane se implică și lucrează activ să facă lucrurile să funcționeze. „Asta ține de partea de autonomie, pentru că o persoană autonomă se descurcă și cu limitele celuilalt. Căci nu trebuie să fim perfecți în cuplu, trebuie doar să ne facem loc unul altuia și împreună”, conchide psihoterapeuta Diana Vasile.

Articolul susținut de ING — Pentru intimitatea în cuplu, și nu numai, ING Bank a anunțat în 2024 ING Together, un cont pentru cheltuieli comune. E disponibil exclusiv în Home’Bank și până la trei persoane pot fi mandate direct pe un cont. Fie că ai coleg de apartament, familie deja întemeiată sau locuiești cu partenerul ori partenera, poți gestiona cheltuielile la comun mai ușor în acest fel. Sunt disponibile opțiuni ca vizualizarea tranzacțiilor, retrageri de la ATM, sau emiterea de carduri (unul fizic și unul virtual) pentru gestionarea banilor. Mai multe articole despre gestionarea banilor in cuplu, găsiți și pe site-ul ING.  

Oriunde ai fi, ai banking și mai și de la ING. Adică mobile banking de folosit în fiecare zi, credite pentru dorințe mai mici sau mai mari, produse de economisire pentru planurile tale minunate ca să le îndeplinești pe toate. Pe scurt, soluții financiare pentru toată familia de la mic la bunic. Hai pe ing.ro să afli mai multe și despre drumul nostru spre un viitor mai sustenabil sau despre oportunitățile pentru antreprenori.

Articol susținut de ING