Sari direct la conținut

Concernul turistic german TUI ia în calcul concedierea a opt mii de angajați, după ce a luat un credit de aproape 2 miliarde, de la statul german. Măsuri de relaxare la granițe, în discuția Comisiei Europene

HotNews.ro
Neuschwanstein Castle in Germania, cu Volvo, Foto: USER UPLOADED
Neuschwanstein Castle in Germania, cu Volvo, Foto: USER UPLOADED

La mijlocul lunii martie, CEO-ul Fritz Joussen declara că TUI este o „companie sănătoasă-tun”, iar anul fiscal 2020 a început cu rezervări extrem de puternice. Două luni mai târziu, concernul turistic german intenționează să reducă aproximativ 8.000 de locuri de muncă, din cauza crizei cauzate de pandemia Corona. Iar aceasta, în ciuda unui împrumut garantat de statul german, în valoare de 1.8 miliarde euro, și chiar înainte de anunțul oficial al Comisiei Europene (CE), de relaxare a regimului călătoriilor. CE deliberează miercuri asupra acestei probleme.

TUI a trebuit să-și întrerupă programul în martie, restricțiile de călătorie continuă să se aplice la nivel mondial, iar programul de vară este rezervat doar în proporție de 35%. Zborurile și croazierele sunt suspendate, multe țări au restricționat viața publică, iar situația în HoReCa este, de asemenea, dificilă.

„Guvernul german a acționat rapid pentru a sprijini locurile de muncă și companiile, în această situație”, spunea Joussen, după aprobarea masivului împrumut garantat de stat încă în luna martie. Acum, șeful TUI consideră că firma de turism „ar trebui să iasă mai puternică din criză”, iar „asta necesită reduceri” de investiții și costuri administrative. Mai exact, ar putea fi redus aproximativ unul din zece din cele peste 70.000 de locuri de muncă, din întreaga lume.

Șomaj tehnic și bani de la stat

TUI Deutschland a fost nevoită să trimită numeroși angajați în șomaj tehnic. Pentru a asigura lichiditatea, grupul a primit un împrumut de 1,8 miliarde de euro de la banca de stat germană pentru dezvoltare, KfW, pentru a face față crizei. Pe 10 mai, compania avea la dispoziție fonduri și împrumuturi primite, în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro.

În primele cinci luni ale anului de afaceri, din octombrie până în februarie, vânzările au crescut cu 6%, până la peste șase miliarde de euro. Cu toate acestea, rezultatul operațional a fost minus 240 milioane de euro în sezonul de iarnă – ceea ce a marcat, totuși, o creștere cu o cincime, față de anul precedent. Începând cu luna martie, efectul pandemiei a fost semnificativ. Ajustate pentru situațiile speciale, câștigurile (înainte de dobânzi și impozite) au scăzut la TUI cu aproape 175%, la minus 828,7 milioane de euro. Cifra de afaceri a scăzut ușor, cu 0,6 %, până la 6,6 miliarde EUR.

Plan în zece puncte

Turismul este unul dintre sectoarele cel mai grav afectate de criză. Prin urmare, trebuind să suspende programul de călătorie la jumătatea lunii martie, TUI a utilizat un împrumut garantat de statul german. Cu toate acestea, cel mai mare operator de turism din lume se pregătește să își redeschidă hotelurile din Europa.

TUI intenționează să reia treptat operațiunile hoteliere, cu un plan în zece puncte. Pentru a proteja împotriva infecțiilor, acest lucru prevede, de exemplu, că viitorii clienți pot verifica online, cum se aplică regulile de distanțare sau cum sunt reduse și adaptate capacitățile restaurantelor, ca și numărul de participanți la evenimente sportive și de divertisment.

În ciuda situației tensionate, CEO-ul Joussen se așteaptă la o treptată recuperare: „Vacanțele de vară în Europa pot fi reluate gradual – responsabil și cu reguli clare. Sezonul începe mai târziu, dar ar putea dura mai mult.” Grupul TUI nu îndrăznește să ofere o previziune mai precisă, pentru restul anului.

CE delibereaza pentru deschiderea frontierelor

Cu puțin timp înainte de deliberările Comisiei Europene privind controalele la frontieră și sectorul turismului, comisarul economic al UE, Paolo Gentiloni, dă speranțe. „Cu siguranță vom avea un sezon turistic vara, dar cu măsuri și restricții de securitate”, a spus Gentiloni, pentru Süddeutsche Zeitung. Comisia intenționează să facă publice, în cursul zilei de miercuri, recomandări cu privire la ridicarea treptată a controalelor la frontieră, introduse din cauza pandemiei Corona.

Conform unui proiect de decizie, restricțiile sunt inițial abrogate în zonele în care există o dezvoltare comparativ favorabilă, a numărului de cazuri de coronavirus, pe ambele părți ale frontierei. Prin urmare, nu ar trebui să existe nicio discriminare bazată pe naționalitatea călătorilor. De asemenea, Comisia intenționează să adopte o serie de orientări și recomandări pentru măsurile de protecție împotriva virusului în turism și călătorii.

Acestea includ distanțele de siguranță în hoteluri, restaurante și mijloace de transport, cum ar fi trenuri și avioane. Un grup de eurodeputați conservatori a făcut apel la președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, pentru a pune capăt tuturor controalelor la frontierele dintre țările UE, după ziua de vineri. „Cei 18 membri ai grupului PPE i-au trimis o scrisoare lui von der Leyen, care a fost pusă la dispoziția agenției de știri AFP”, menționează Spiegel.

În primele etape ale pandemiei, controalele la frontieră au fost „adecvate și justificate” din cauza răspândirii foarte variate a virusului în diversele state, se arată în scrisoare. Între timp, însă, procesul de infecție se află la un nivel similar în toată UE. „Ceea ce este, în esență, același, nu trebuie tratat în mod substanțial diferit”, subliniază parlamentarii. Din acest motiv, relaxarea restricțiilor cauzate de pandemie în statele membre ar trebui să meargă mână în mână cu „o flexibilitate externă asemănătoare, la frontiere”.

Granița germano-austriacă

În Germania, ministrul federal de interne Horst Seehofer (CSU) a dispus săptămâna trecută extinderea controalelor la frontieră în Austria, Elveția, Franța, Luxemburg și Danemarca. Doar cei care pot arăta un motiv valid, cum ar fi navetiștii, au voie să între în țară. Dispoziția lui Seehofer este limitată până vinerea viitoare. Zilele trecute, s-au înmulțit cererile adresate ministrului, de relaxare sau abolire a controalelor la frontieră.

Potrivit agenției austriece de știri APA, granița închisă dintre Germania și Austria va fi deschisă din nou, pe 15 iunie. Începând cu această vineri, 15 mai, vor există doar controale aleatorii la frontiere, a confirmat miercuri, pentru APA, cancelaria de la Viena. Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a sunat-o marți pe Angela Merkel. Guvernul federal dorește să discute pași suplimentari, în cadrul reuniunii sale de miercuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro