Sari direct la conținut

Conducerea UVR somata sa demisioneze

Zi de Zi

Initiativa unui grup de membri ai Uniunii Vatra Romaneasca de a solicita demisia conducerii pe motiv ca s-a indepartat de rolul si ideile pentru care s-a infiintat, fiind condamnata inclusiv “vanzarea” catre PSD, starneste controverse.

In 10 februarie, Alexandru Pop si Niculae Marian, reprezentantii ai Comitetului de Initiativa din UVR, au elaborat un document prin care se cerea, pe de o parte, demisia conducerii UVR, iar pe de alta, se propunea transformarea uniunii in partid politic, prin fuziunea cu alte partide construite pe o doctrina asemanatoare.

La inceputul comunicatului, cei doi au aratat urmatoarele motive drept justificare a demersului lor: “Ca urmare a supunerii ideilor Vetrei Romanesti (vanzarii acesteia) unor formatiuni politice – PSD -, indepartand-o tot mai mult de scopul acesteia (…) solicitam actualei conduceri demisia in bloc…”.

Pana la alegerea unei alte conduceri, semnatarii au propus ca sefia interimara sa fie asigurata de un comitet de conducere.

Dar propunerea cea mai interesanta vehiculata de comitetul de initiativa este transformarea UVR dintr-o organizatie apolitica in partid politic, de fapt intr-o uniune de partide, sub denumirea de Partida Nationala, din care sa faca parte PUNR, PNG si PNR, dar si alte formatiuni politice care doresc sa adere.

In plus, semnatarii comunicatului nu s-au sfiit sa arate ca necesitatea acestei uniuni este explicata ca o nevoie de a contracara UDMR.

Bineinteles, comunicatul nu putea fi trecut cu vederea, in conditiile in care inclusiv lideri marcanti ai UVR din judet sunt vizati de acest val reformist, lideri ce se regasesc in functii publice ca alesi din partea PSD.

De asemenea, sa nu uitam ca nucleul puternic al UVR este in continuare in Mures, locul de unde a plecat, de altfel, initiativa formarii acestei organizatii, gandita ca o asociatie in contrapondere la influenta UDMR.

Consilierul local al PSD, dar si vicepresedinte al UVR, Florin Oproiescu, ne-a declarat urmatoarele: “Este apanajul unui grup pe care multi targumureseni il cunosc si care, dintr-un “exces de patriotism”, vrea sa faca ceea nu au reusit altii cu mai multe posibilitati sa faca.

Un grup galagios, care a trecut si pe la PRM si pe la PSD, iar acum s-au intors la UVR si nici macar nu sunt membrii cotizanti. Vatra Romaneasca nu este apanajul unora care ar vrea sa o transforme in partid, iar conducerea nu poate fi schimbata decat in alegeri, la Conferinta Judeteana.

E adevarat, a fost un protocol la nivel national intre UVR si PSD, dar ca nu a fost respectat de catre PSD nu mai e vina noastra”.

PNG – pro uniune

Daca lideri ai UVR contesta initiativa nemultumitilor, fie ei cotizanti sau nu, liderii Partidului Noua Generatie s-au declarat sustinatori ai acesteia.

Astfel, Doru Aurelian Borsan, presedintele PNG, a recunoscut ca: “Am avut convorbiri, in prealabil, cu comitetul de initiativa, deoarece cred ca este interesanta crearea unei uniuni de partide romanesti in care ni s-au propus mai multe nume ca si lideri ai formatiunii ce va fi creata, printre care si domnul Funar.

Am considerat, insa, ca aceasta uniune se poate infiinta si va putea functiona doar avand un lider puternic care sa-i reprezinte si acesta nu poate fi decat domnul presedinte al PNG, George Becali. Dupa discutii ale membrilor, am inteles ca propunerea este agreata si astept sa avem o intalnire.

De asemenea, imi doresc sa duc la bun sfarsit proiectul de fuziune din vara trecuta intre PNG si PUNR”.

Va reamintim ca anul trecut gen. Chelaru si George Becali aproape batusera palma pentru o viitoare alianta intre PUNR si PNG, dar intors la Bucuresti, liderul “romanilor verzi” a preferat sa “tradeze” si sa sustina in alegeri PSD.

Decizia sa a fost indelung contestata, mai ales ca peuneristii au adus voturi fara sa primeasca nimic in schimb – Lazar Ladariu este singurul nume, de care avem noi cunostinta, ce s-a regasit pe o pozitie potential eligibila la generale pe listele PSD.

Dupa alegeri, pesedistii s-au facut brusc ca uita de sprijinul PUNR, nemaiaducand in discutie nici propunerea unei fuziuni, nici vreun alt proiect de colaborare intre cele doua formatiuni semnatare ale protocolului.

Cu detalii despre initiativa de renastere a UVR, dar si despre proiectul unui nou partid, vom reveni in numerele viitoare. Pana atunci, membrii UVR vor avea multe de discutat, dar si mai multe de reprosat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro