Conectarea căilor ferate cu Ucraina, misiune dificilă pentru CFR / Cât spune șeful căilor ferate din Ucraina că au trebuit să aștepte după România
Șeful Căilor Ferate din Ucraina a anunțat că revin după 17 ani trenurile pe o linie de graniță, către Valea Vișeului. Alexander Kamîșin spune, pe Twitter, că Ucraina a făcut reparațiile necesare în două luni, dar a așteptat încă patru luni ca CFR Infrastructură să termine partea sa de lucrări. Pe noua rută va circula un tren diesel nou-nou, produs în Ucraina în 2022.
Ucraina a anunțat cu mândrie revenirea trenurilor de pasageri între Valea Vișeului și Rakhiv. Șeful căilor ferate ucrainene a „urecheat” însă România, amintind faptul că în august, în mijlocul războiului, Ucraina a terminat lucrările de reparații la liniile de graniță, dar a trebuit să aștepte încă patru luni după CFR SA să termine lucrările pe partea românească.
Just to remind. Back in August 2022, in the middle of the war, we completed 20km of new track reconstruction. That track was closed for 17 years. We done it in 2 months. And then we waited for another 4 months while Romanian railways completed its part of the job. pic.twitter.com/rdqmeTwWS9
— Alexander Kamyshin (@AKamyshin) January 17, 2023
Pe această linie a fost pus un automotor diesel nou-nouț, despre care Alexander Kamîșin de la compania Ukrzaliznîţea, spune că a fost produs în aceste luni de război. Automotoarele diesel sunt fabricate de fabrica Kryukov Railway Car Building Works, care din 2019 produce acest model ce a fost pus în premieră pe linia ce leagă Kiev de aeroportul internațional Boryspil.
Kamîșin a enumerat mai multe motive pentru care deschiderea liniei de la frontieră este o veste foarte bună. Al șaselea este cel mai interesant:
- Va fi utilă pentru exporturi de marfă, ambele țări au de câștigat și este deschisă o legătură către portul Constanța.
- Ucrainenii au acum o nouă legătură cu UE. Pot veni la Valea Vișeului, de unde au legături feroviare cu orașe precum București și Cluj.
- Peste 30.000 de ucraineni trăiesc în județul Maramureș și acum își pot vizita mai ușor rudele și prietenii din Ucraina.
- Românii pot vizita Ucraina, mai ales că este o zonă montană și cu stațiuni de schi la granița cu România. Șeful căilor ferate spune că este o zonă sigură.
- Se dorește introducerea unor trenuri de pasageri care vor porni dintr-un oraș ucrainean, vor tranzita România și vor avea capătul într-un alt oraș din Ucraina. Pentru asta trebuie să se rezolve câteva formalități de graniță.
Alexander Kamîșin a menționat încă un motiv, despre care a fost mai misterios „este un al șaselea motiv pentru care acest coridor este important, dar este ceva despre care nu discutăm niciodată, dacă mă înțelegeți”. Putem bănui că este vorba despre transporturi militare.
Compania feroviară de stat Ukrzaliznîţea anunța că din 18 ianuarie circulă două trenuri pe zi între Rakhiv și Valea Vișeului. Din Rakhiv plecarea este la 6.10, respectiv la 14.10. Din Valea Vișeului plecarea este la 11.45, respectiv 18.15.
CFR Călători a făcut în 2022 lucrări de reparații în zona Valea Vișeului – Berlibas (Ucraina), pentru reluarea traficului pe această linie de tranzit cu ecartament larg. Au fost înlocuite traverse, s-a adus material nou mărunt de cale și au fost puse 400 de tone de piatră spartă.
Ucraina a executat reparații pe 19 km de cale ferată pe linia Rakhiv — Dilove — Valea Vișeului. Se fac modernizări la o altă gară de frontieră: Teresva (UA).
Sursa foto: Dreamstime.com