Confiscarea valorilor
Bulversarea valorilor, fenomen caruia i-am dedicat un volum in urma cu patru ani, a trecut astazi la ultima faza: confiscarea totala. Noua garnitura de lupi tineri a reusit sa obtina, gratie unei ample si sofisticate campanii de manipulare, ceea ce PSD n-a avut niciodata dupa 1990: ascendentul moral asupra adversarilor politici. Sub Ion Iliescu si sub Adrian Nastase, liderii PSD erau obligati sa lase capul in pamant cand se discuta despre coruptie, securism/comunism, despre valori democratice ca libertatea presei, independenta justitiei sau consolidarea institutiilor cheie.
Toate aceste teme majore reprezentau, pana acum zece ani, apanajul dreptei. Astazi, vorbesc cu aplomb despre ele cele mai compromise figuri din societatea romaneasca. Intre timp, ele, marile valori, au fost confiscate, subtilizate, deturnate iar PSD isi justifica toate actiunile in numele unor principii inalte, atat de straine acestui partid. Principalul instrument propagandistic, Antena 3, isi fundamenteaza succesul pe un discurs in esenta fraudulos. Turnatorul, securistul si infractorul dovedit Voiculescu a ajuns sa cultive „gradina valorilor”.
Pe fond, nimic esential nu s-a schimbat, dimpotriva, stanga-caviar romaneasca dispretuieste si incalca brutal lege, reguli si morala. La nivel propagandistic, situatia se prezinta exact pe dos: asupra dreptei si asupra reprezentantilor ei s-a transferat o intreaga simbolistica nefasta, oferind stangii o falsa superioritate morala. PSD si-a depasit toate complexele de vinovatie aruncandu-le pur si simplu in spinarea adversarilor politici.
Sigur, veti spune, adevarul este ca nici dreapta nu mai e ce-a fost. Alegatorii nu mai disting azi binele de rau la fel de usor ca in 2004. Pe atunci, lucrurile apareau mult mai clar: coruptia era la PSD, de tepe promitea ca se ocupa Basescu si ai lui. Asa este, multe figuri de pe dreapta au provocat dezamagiri cumplite. Apostolii dreptatii si adevarului au compromis si aruncat in derizoriu asanarea morala propusa acum zece ani cu vorbe atat de mari. Dar perceptia nu s-ar fi putut rasturna atat de radical fara televiziunile mogulilor, care repeta un ritual deja traditional: sub stanga se cumintesc, sub dreapta se isterizeaza.
Dupa fix zece ani, cata ironie, coruptia sistemica se afla bine conservata la PSD, dar tocmai acest partid promite dreptate pana la capat! Familia prezidentiala si anturajul ei dubios servesc drept exemple de coruptie la nivel inalt. Rolurile s-au inversat. Apostolii dreptatii si adevarului. PSD-ul lui Victor Ponta, ajutat de un vast aparat de propaganda, denunta mafia si venalitatea celorlalati in timp ce baronii pica unul dupa altul in plasa procurorilor si oriunde ai cauta coruptia ajungi tot la partidul-stat.
Luati oricare din valorile de mai sus si veti vedea cine le manevreaza azi. PSD se erijaza in aparatorul libertatii presei iar Antena 3 se prezinta un fel de Europa Libera sub dictatura basista. Comparatie fortata si nefericita, desigur, dar maselor asta li se inoculeaza temeinic si asta vor crede. Ca exista o „propaganda basista” iar cei care indraznesc sa ridice vocea impotriva dictaturii ajung la puscarie ca Dan Voiculescu, Adrian Nastase sau alti corupti pana in maduva vopsiti in martiri ai neamului.
Observam cum insasi o valoarea fundamentala, libertatea, a ajuns cea mai pervertita. Gradul de mistificare atinge aici apogeul. De la libertatea fizica, la libertatea de constiinta si de exprimare, totul s-a dat peste cap. Nastase, Voiculescu si alti corupti dovediti sunt comparati cu dizidentii anti-comunisti. Lipsirea lor de libertate nu este o pedeapsa corecta ci o uriasa nedreptate, un abuz inimaginabil comandat direct de Basescu si executat inexplicabil de o armata de procurori si judecatori. Antena 3 se autoflageleaza prezentandu-se drept „post confiscat” desi in realitate vorbin aici de un „post care a confiscat totul”.
In paranteza fie spus, eliberarea de „basism” se produce cu instrumentele si metodele dictaturilor pur sange. A neutraliza intr-o secunda institutii cheie ca Avocatul Poporului, presedintele Senatului, a suspenda sefi de stat fara o baza legala, a incerca sa omori justitia in „martea neagra”, a racola primari si alesi locali sub presiunea celui mai ordinar santaj politic denota o adevarata pasiune pentru autoritarism. PSD se manifesta ca partid-stat fara sa intampine vreo rezistenta, generand ca de obicei frica in societatea civila, in timp ce sub dictatura basista toti urlau cat ii tinea gura fara sa se teama de repecusiuni.
In cinismul lor desavarsit, liderii PSD comit orori in serie sub sloganul „dreptate pana la capat”. Zgomotul masinii de propaganda produce atat de multa confuzie incat nu se mai aude cum sub PSD se prabusesc chiar pilonii democratiei. Putini sesizeaza azi pericolul real de orbanizare a Romaniei, de scufundare a tarii intr-un nationalism primitiv de care vor profita pe termen lung tocmai dusmanii occidentalizarii.
Dreapta nu are sanse in viitoarele cicluri electorale daca nu va recupera ascendentul moral avut odata asupra stangii. Acesta ar trebui sa-i fie obiectivul in urmatorii ani. Impostura trebuie demascata iar handicapul dreptei este ca n-o poate face mintind si manipuland deoarece, spre deosebire de stanga, se adreseaza unui public mai sofisticat, dificil de pacalit cu lozinci. Dreapta este condamnata sa munceasca mai mult pentru a convinge un public confuz si dezabuzat la fel cum stanga este obligata la minciuna eterna pentru a se mentine la putere.
Este complet falsa teza ca distinctia stanga/dreapta nu mai functioneaza azi. Niciodata, poate, n-a fost mai multa nevoie de clarificari in plan ideologic. Dar limpezirea apelor nu poate avea loc recicland la nesfarsit aceleasi figuri sau prin renovari de fatada. Dreapta are nevoie urgenta de figuri capabile sa convinga publicul dezamagit ca a internalizat valorile de care predecesorii lor si-au batut joc, nu de caricaturi care jignesc inteligenta medie. Si i-ar mai trebui, in fine, un partid construit pe baze noi.