Congresul PDL-PNL. Cateva observatii despre noul vechi partid

La finalul congresului de sambata am acrosat un lider liberal in drum spre iesirea din Palatul Parlamentului: Cat de cinica e si politica asta. Acum zece ani, PDL se lupta din rasputeri sa inghita PNL. Azi se intampla exact pe dos. Nu PDL, mi-a raspuns, ci Traian Basescu.Noi, liberalii, doream sa facem atunci cu Blaga si Videanu exact ce vedeti astazi. Noul – vechi partid rezultat, deocamdata, din simpla alianta electorala dintre PDL si PNL s-a nascut in chinurile ruperii de Traian Basescu si traieste drama de a fi condusa de lideri slabi. La ce am asistat la sfarsit de saptamana: la un eveniment major, la nasterea marelui partid al dreptei sau la o renovare de fatada, la inca un lifting menit sa camufleze criza de solutii?

In discursul sau ca de obicei plat, Klaus Iohannis a tinut sa se profileze sambata in mod ostentativ in antiteza cu modelul de presedinte-jucator intruchipat de Traian Basescu. Iohannis a vorbit despre „liniste si respect”, despre faptul ca „politica trebuie sa produca rezultate, nu un spectacol steril” si despre „repozitionarea institutiei presedintelui”. In fine, desi nu i s-a pronuntat o secunda numele, Iohannis s-a raportat mai mult la Traian Basescu decat la adversarul sau direct, Victor Ponta. Revedeti discursul, poate ma insel.

Ce altceva s-ar putea intelege de aici: „Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi, mai ales, cred că este nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte”. E cam bizar sa auzi candidatul opozitiei certandu-se cu un sef de stat aflat pe picior de plecare. Revedeti putin discursul lui Iohannis: nici un cuvant despre Victor Ponta. Nici macar o aluzie, desi liderul PSD ar trebui sa fie tinta principala. Despartirea de „modelul Basescu” reprezinta, pana una alta, ideea fixa agitata cu succes de Ponta si Voiculescu. A o importa pe dreapta este, de la un punct incolo, o eroare.

Cinic vorbind, s-ar putea ca „modelul iliescian” de presedinte propus, culmea, de un candidat al dreptei sa prinda, discursul fara asperitati sa se bucure de succes, imaginea sa de neamt care tace si face sa seduca. Problema e ca nu prea stim ce vrea sa faca Iohannis in mod concret. Printre ideile sale putine gasim o contradictie totala in termeni: Iohannis vrea „rezultate” si „liniste” in acelasi timp. Or, asa ceva nu exista. Experienta ultimilor ani ne arata ca orice schimbari, cat de mici, orice reforme care dizloca sau scutura sistemul produc „galagie” si „spectacol”. Va trebui sa se hotarasca: ori baltire si liniste, ori actiune si galagie.

Catalin Predoiu, candidatul PDL, pare ceva mai decis si a crescut mult, dar a pierdut timp pretios si pare cam dificil sa-l recupereze in putinul timp ramas la dispozitie. A reusit sa ridice in picioare sala, s-o faca sa vibreze, ceea ce lui Iohannis nu-i prea iese. Pana si liberalii cu care am stat de vorba sambata la congres au admis ca Predoiu a evoluat remarcabil ca om politic, dar ghinionul sau e ca Iohannis sta mult prea bine in sondaje pentru a avea motive sa-si faca griji. Singurul motiv serios de ingrijorare este procesul cu Agentia Nationala de Integritate. Aici liderul PNL are o vulnerabilitate serioasa. Daca instanta suprema il achita asa cum s-a intamplat in prima instanta, poate candida. Daca il condamna, drumul sau spre Cotroceni se opreste deoarece nu va mai putea ocupa o functie publica timp de trei ani. Suspansul se prelungeste daca vor fi noi termene in proces si inca nu stim data urmatorului termen deoarece Inalta Curte inca nu a stabilit-o.

Va risca dreapta sa joace doar pe mana lui Iohannis? Cel mai probabil, nu. Catalin Predoiu n-a incetat sa se comporte ca un candidat, sa-si joace sansele pana la capat. Cu speranta nemarturisita ca Iohannis va iesi din circuit traiesc si Mihai Razvan Ungureanu si Monica Macovei. Ultima a cerut sa fie inculsa in sondajele de opinie pentru desemnarea viitorului candidat unic, fiind refuzata ferm. Foarte posibil ca atat Predoiu cat si Macovei sa se indrepte catre varainta unor candidaturi independente. Daca se voraventura, isi vor juca intreg viitorul politic. Destul de previzibil ca MRU sa astepte dezonodamanul in cazul Iohannis pentru a decide daca va candida in locul sau ori va se va prezenta in tandem, pe post de viitor premier al dreptei. Cu alte cuvinte, desi congresul PDL-PNL de sambata a prezentat doua partide aparent hotarate, cu o agenda clar stabilita, in realitate dreapta umbla pe nisipuri miscatoare. Surprize mari inca pot sa apara.

De notat ca Traian Basescu nu doar ca a lipsit de la un congres al PDL, dar este prima data din ultimele doua decenii cand un eveniment politic major nu-l implica in nici un fel. Basescu s-a autoizolat si este izolat politic dupa aventura numita PMP. Intamplator sau nu, imnul intonat la Congres n-a inclus si strofa cu „un nume de Traian”, omisiuni de prost gust intalnite doar pe la evenimentele organizate de PSD. Absenta sa de la congresul PDL si a lui Crin Antonescu de la liberali a facut si mai vizibila criza de lideri, diluarea mesajului dreptei. Chiar daca se va intoarce la PMP dupa incheierea mandatului la Cotroceni, viitorul lui Traian Basescu e departe de a fi incheiat. Depinde cat de mult va investi mai departe in Elena Udrea, motivul izolarii sale de azi.

Cele doua partide au realizat ca au mai multe sanse impreuna decat daca merg fiecare separat, in absenta liderilor – locomotiva, capabili de salturi imprevizibile in sondaje si de mobilizare generala. Liderii de azi ai PNL si PDL nu starnesc pasiuni pro sau contra, nu trezesc emotii puternice, nu polarizeaza opinia publica. Lider sters si fara charisma, Vasile Blaga se multumeste ca a reusit sa le ofere pedelistilor o perspectiva si o busola, chiar daca asta presupune renuntarea la identitate. Disparitia nu pare sa fie o drama prea mare pentru pedelistii de rand, fericiti sa scape de o simbolistica nefasta (discutabil daca pe buna dreptate sau nu).

Marea intrebare este daca Alianta electorala va rezista si dupa prezidentiale, daca PDL si PNL vor ajunge sa fuzioneze, daca noul mare partid al dreptei se va naste si ce-l asteapta. Aici lucrurile sunt inca neclare. E totusi uluitor cat de usor trec politicienii peste principii si valori, cat de putin le pasa pedelistilor ca se incoloneaza azi in spatele unor liberali care nu s-au cait nici o clipa pentru lovitura de stat din vara lui 2012. Volte la fel de mari, fara minime explicatii oferite publicului s-au produs si la nivel ideologic.

La fel cum PD a sarit in 2005 din internationala socialista in Partidul Popular European, liberalii au schimbat azi liberalismul european cu acelasi PPE. Pana una alta, PDL si PNL au operat o renovare de fatada, un lifting menit sa ascunda ridurile si imbatranirea celor doua partide. Pe fundamentul noului partid de dreapta nu gasim ceva mai solid in afara unui strat subtire de interese mici, foarte personale. Doar pe asa ceva nimic durabil nu se poate ridica, nimic nu rezista pe termen lung. Un nou partid de dreapta cu adevarat nou presupune ceva mai mult decat doua-trei figuri noi la varf, o sigla schimbata si alte mici operatiuni cosmetice. Altfel, avem doar un nou vechi partid. Ce-i lipseste? Acesta este un subiect in sine.