Sari direct la conținut

Congresul PSD va avea loc la Romexpo. Geoana castiga prima batalie

HotNews.ro

Congresul PSD se va desfasura la Romexpo, a decis luni Comitetul Executiv National al partidului, cu 28 de voturi pentru, opt impotriva si zece abtineri . Locul unde se va organiza Congresul a devenit subiect de disputa intre Mircea Geoana, Adrian Nastase si Miron Mitrea, ultimii doi acuzand faptul ca alegerea Romexpo ar putea influenta rezultatul votului pentru sefia partidului.

Mircea Geoana prefera Romexpo pentru a-i permite presedintelui PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, sa se ocupe de organizare, in timp ce tabara lui Nastase respinge ideea pe motiv ca s-ar putea face aranjamente in ceea ce priveste rezultatul alegerilor.

Si in dimineata de luni Adrian Nastase a militat pentru organizarea congresului la Palatul Parlamentului, si nu la Romexpo. „Vom decide daca vrem sa organizam un congres sau o mascarada de congres”, a declarat presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase.

El a invocat un chestionar transmis membrilor Consiliului national, potrivit caruia „din 353 de persoane care si-au exprimat opinia, 323 sunt in favoarea organizarii congresului la Palatul Parlamentului si 20 la Romexpo”.

Sedinta Comitetului Executiv se anunta una tensionata, pe agenda fiind un alt punct cu miza mare: modificarile la statutul PSD. Presedintele partidului, Mircea Geoana vrea ca votul la congres sa fie pe echipe in timp ce adversarii sai Adrian Nastase, Ion Iliescu si Miron Mitrea se opun si sustin votul individual pentru intreaga conducere PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro