Sari direct la conținut

Consilier județean din Arad, grav rănit de un bolovan care s-a prăbușit pe mașina lui

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ambulanță (Foto: Inquam Photo / Octav Ganea)

Un consilier judeţean din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost rănit grav, luni seară, după ce pe autoturismul în care se afla a căzut un bolovan de pe versant, în zona localităţii Gurahonţ, el fiind luat cu elicopterul pentru a fi dus la spital, informează Agerpres.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, care a intervenit la locul accidentului, victima a fost găsită în stare de inconştienţă, iar echipajul medical a solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Caransebeş.

Până la sosirea echipajului aerian, medicii arădeni au stabilizat victima, care a revenit la starea de conştienţă, constatându-se, după primele evaluări, că a suferit traumatism toracic şi de bazin. Bărbatul este transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad.

Victima este consilierul judeţean George Botizan, vicepreşedinte al organizaţiei de tineret PNL.

Poliţiştii fac cercetări privind împrejurările producerii accidentului, în zonă având loc mai multe căderi de piatră de pe versanţi de-a lungul timpului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro