Sari direct la conținut

Consilierul județean din Vaslui acuzat de camătă și șantaj, lăsat în libertate de judecători / Mai vrea un mandat

HotNews.ro
Costica Lupu, Foto: Consiliul Judetean Vaslui
Costica Lupu, Foto: Consiliul Judetean Vaslui

Tribunalul Vaslui a decis joi, 16 mai, eliberarea din arest a consilierului județean acuzat de camătă și șantaj. Costică Lupu a fost plasat sub control judiciar. El candidează pentru un nou post de consilier județean. Fiul său cel mare a fost plasat în arest la domiciliu, singurul rămas în arest preventiv fiind fiul cel mic. Amândoi lucrează în instituții din subordinea CJ Vaslui.

Fiul cel mic a fost angajat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vaslui după ce a fost condamnat de două ori pentru infracțiuni grave violență, tâlhărie și inducerea în eroare a organelor judiciare.

Decizia Tribunalului Vaslui prin care s-a admis propunerea de arestare doar față de unul dintre inculpați, Elvis-Iosif Lupu, este definitivă. Judecătorul Cornelia Vezeteu de la Tribunalul Vaslui a considerat neîntemeiată propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a celorlalți doi inculpați, Costică Lupu și Narcis Lupu.

Față de aceștia a dispus măsuri mai blânde. Astfel, Narcis Lupu a fost plasat în arest la domiciliu, iar tatăl său sub control judiciar. Instanța le-a interzis celor doi să comunice între ei sau cu martorii din dosar.

Costică Lupu trebuie să respecte un program de supraveghere stabilit de polițiști însă și poate continua activitatea în cadrul Primăriei Negrești și la Consiliul Județean Vaslui, instanța neinstituind nicio interdicție în acest sens. Costică Lupu se află în plină campanie electorală, candidând pentru un nou post de consilier județean din partea Partidului Umanist Social Liberal.

Acuzați de cămătărie și șantaj

Consilierul județean Costică Lupu și cei doi fii ai săi au fost arestați la sfârșitul săptămânii trecute, fiind acuzați de camată și șantaj. Polițiștii au precizat că aceștia acordau împrumuturi pentru care solicitau dobânzi de până la 100%, iar când datornicii nu reușeau să restituie sumele recurgeau la șantaj.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că ancheta a fost declanșată în urmă cu șase luni, în urma unui denunț. Un localnic s-a plâns că a împrumutat 2.000 de lei de la unul dintre frații Lupu, iar pentru cinci zile i-a cerut o dobândă de 500 de lei. Pentru că nu a reușit să restituie banii, ziua următoare i-a solicitat 2.700 de lei.

În general, sumele solicitate nu erau foarte mari. În orașul Negrești, considerat ani la rând polul sărăciei din România, veniturile localnicilor sunt sunt modeste.

Arestarea lui Costică Lupu și a celor doi fii era una previzibilă, spun mulți dintre localnici. În zonă era de notorietate că aceștia acordă împrumuturi cu dobânzi uriașe. În plus, frații Lupu sunt cunoscuți pentru implicarea în mai multe scandaluri.

Momentul in care cei trei au fost adusi la Tribunalul Vaslui

Trecut infracțional violent

În 2012, fiul cel mic al lui Costică Lupu a fost condamnat la un an și zece luni închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală gravă. Elvis Lupu a bătut un tânăr din oraș, lăsându-l fără patru dinți și tâlhărindu-l de telefon. În altercație a fost implicat și fratele său Narcis. Victima a declarat că Narcis Lupu l-ar fi lovit cu pumnul în ochi.

Cum medicii legiști nu au certificat leziuni la nivel ocular, tânărul nu a fost pus sub acuzare. Potrivit hotărârii definitive de condamnare a Curții de Apel Iași, victima a fost bătută de Narcis Lupu cu o rangă metalică de 70 de cm. A avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.

Fiind la primul contact cu legea penală, instanța a apreciat că o condamnare cu suspendare este un avertisment serios pentru Elvis Lupu, pe atunci în vârstă de 22 de ani. Realitatea a infirmat aprecierea judecătorilor.

A doua condamnare

Doi ani mai târziu, în 2014, Elvis Lupu a fost implicat într-un nou scandal. În urma unei șicanări în trafic a intrat cu mașina în mod intenționat într-un alt autoturism. A urmat o urmărire și apoi o altă lovire intenționată cu mașina a celui care, în opinia lui, în sfidase. După ce a avariat mașina celuilalt conducător auto, Elvis Lupu a mers la poliție și a declarat că a fost lovit de o mașină în trafic. Nu știa că în mașina pe care chiar el o lovise se afla o cameră de bord care a surprins totul.

Pus sub acuzare pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, respectiv loviri și alte violențe, Elvis Lupu a fost trimis în judecată. Asta nu l-a împedicat să candideze și să câștige un mandat de consilier local în cadrul Consiliului Local Negrești la alegerile din 2016.

Un an mai târziu, Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv la 2 ani și 10 luni închisoare cu executare. Instanța i-a revocat prima suspendare. Pe lângă pedeapsă, judecătorii i-au interzis ca timp de doi ani după executarea pedepsei să mai ocupe vreo funcție publică. După ce a fost încarcerat în vara anului 2017, postul său de consilier local a fost ocupat de fratele său, Narcis.

Angajat la o instituție condusă de Dumitru Buzatu

În ciuda cazierului și a interdicției de a mai ocupa o funcție în sistemul public, după ce a ieșit din închisoare, Elvis Lupu avea să fie angajat într-o instituție înființată de Consiliul Județean Vaslui- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Vaslui, care reunește toate unitățile administrativ teritoriale din județ și gestionează situația deșeurilor.

Instituția ADIV al cărei președinte a fost Dumitru Buzatu, până când și acesta a fost arestat, are ca director administrativ pe Horațiu Buruiană. Acesta este fiul fostului director economic al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Ioan Buruiană, partener la partida de pescuit în urma căreia a fost prins Dumitru Buzatu cu mita în portbagaj.

HotNews.ro a încercat în repetate rânduri să îl contacteze de directorul ADIV pentru a afla cum a fost posibilă angajarea lui Elvis Lupu, date fiind infracțiunile din cazier și interdicția de a mai lucra în sistemul public. Biroul lui Horațiu Buruiană din sediul Consiliului Județean Vaslui este încuiat de mai multe zile, iar telefonul îl are închis.

Fost prim vicepreședinte al Partidei Romilor Vaslui, Costică Lupu a câștigat un mandat de consilier județean în 2020, pe listele PSD, în urma înțelegerii avute între cele două formațiuni politice. După arestarea lui Dumitru Buzatu, Lupu a intrat în dizgrația social democraților pe fondul unor voturi date în ședințele de CJ, contrar înțelegerii consilierilor PSD.

Elvis Lupu nu este reabilitat, potrivit documentelor consultate de Hotnews. Acesta a înaintat o primă cerere în 2022 care a fost respinsă ca fiind pematur formulată, iar anul acesta a înaintat Judecătoriei Vaslui o nouă solicitare. Cererea nu a fost încă soluționată de instanță.

Eliberat din penitenciar în august 2018, cu peste 300 de zile mai devreme, pedeapsa s-a considerat executată în august 2019. De atunci a început să curgă termenul privind interdicțiile și reabilitarea, au explicat judecătorii în motivare.

Angajați la stat cu averi nejustificate

Localnicii din Negrești vorbesc despre averea familiei Lupu, însă să tem să reacționeze public. ”Nimeni nu se pun cu ei. Au relații”, a fost reacția mai multor negreșteni.

Averea oficială a familiei Lupu se regăsește în declarațiile de avere, pe care tatăl și fiul mai mare le-au completat în calitatea lor de consilieri de-a lungul anilor. Documentele atestă că proprietățile acestora depășesc valoarea veniturilor publice declarate.

În 2017 Narcis Lupu Nu avea nicio proprietate, venitul anual declarat fiind unul modest: 11.157 lei, salariu încasat ca ”electrotehnist” la Aquavas, furnizorul de apă al județului. La fel s-a întâmplat și în 2018.

În 2019, Narcis Lupu declară că în anul precedent și-a cumpărat două proprietăți: un teren de 3000 de m.p. și un apartament de 55 de m.p. în orașul Negrești, fără a face vreun împrumut . Doar din salariul lunar de puțin peste 1.000 de lei lei și îndemnizația de consilier local de 7.782 de lei încasată pentru întreg anul. Venitul anual declarat pentru anul 2018 a fost de 12.586 de lei.

Averea „electrotehnistului” de la Aquavas a adunat noi proprietăți. Potrivit documentului semnat de Narcis Lupu, în calitate de consilier local, în anul 2019 el a mai și-a mai cumpărat un apartament în orașul Negrești. În plus a reușit să economisească și 33.000 de lei, mai mult decât veniturile încasate. În declarația de avere, Narcis Lupu a menționat că a câștigat pe parcursul anului 2019 salarii în cuantum total de 12.225 lei și îndemnizațiile de consilier în valoare de 8.517 lei.

La începutul anului 2020, consilierul local a primit un apartament ca donație de la tatăl său.

Surse locale au declarat pentru HotNews.ro că și fiul mai mic al consilierului județean Costică Lupu deține în proprietate tot trei apartamente.

Responsabil de asistații social de la „416”

Costică Lupu lucrează în cadrul Primăriei Negrești de mai bine de 20 de ani au precizat oficialii instituției. A fost angajat ”din partea rromilor” și a rămas de neclintit.

Conform fișei postului, Costică Lupu are ca atribuții supravegherea beneficiarilor Legii 416. Mai exact pe asistații sociali care se ocupă de curățenia orașului.

Primarul de Negrești, Cristinel Rusu, a declarat că, în ultimii patru ani, de când este primar al orașului, a avut o singură reclamație la adresa lui Costică Lupu. În urmă cu doi ani, o familie de asistați intrat în conflict cu Lupu.

”Au venit la mine și mi-au cerut că nu mai vor să fie supravegheați de el. Atunci l-am desemnat pe viceprimar să îi monitorizeze și să supravegheze și activitatea domnului Lupu. Alte situații nu mi-au fost raportate”, a declarat, pentru HotNews.ro, primarul Cristinel Rusu.

Potrivit ultimei declarații de avere, semnate în calitatea sa de consilier județean, cea din 2023, Costică Lupu deține o casă, achiziționată în 2008, un apartament cumpărat în 2021 și două autoturisme (un Ford Focus și un Opel Vectra).

La capitolul datorii, consilierul județean are un credit de 70.000 de lei, contractat în 2019 și scadent anul acesta.

Salariul lui Costică Lupu în ultimul an a depășit cu puțin 3.000 de lei/lunar, la la care se adaugă îndemnizația de consilier județean, în cuantum total de 13.140 lei, la care, potrivit ultimei declarații de avere, se adaugă 5.000 de lei venituri de activități de comerț.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro