Sari direct la conținut

Consiliul Elevilor: Nimeni nu știe cum sau dacă se vor administra testele cu salivă. Observăm o tendință generală din partea profesorilor de a refuza să ajute

HotNews.ro
Consiliul Elevilor: Nimeni nu știe cum sau dacă se vor administra testele cu salivă. Observăm o tendință generală din partea profesorilor de a refuza să ajute

​Consiliul Național al Elevilor acuză autoritățile că au întârziat „nepermis de mult” achiziția și livrarea testelor non-invazive pe bază de salivă, iar procedura anunțată de Ministerul Sănătății are „lacuna de aplicare”. Ei solicită reglementarea „procedurii de testare în conformitate cu situația din teritoriu, nu după cum cred unii și alții că este la școală”.

„La acest moment, nu cunoaștem aproape nimic despre testarea din școli. Profesorii și sindicatele din învățământ protestează și condamnă posibilitatea ca ei să ajute la administrarea testelor, părinții e posibil să nu își dea acordul cu privire la testare, iar noi, elevii, ca de obicei, suntem prinși la mijloc – între orgoliile unora și incompetența altora. Solicităm tratarea situației cu celeritate și reglementarea procedurii de testare în conformitate cu situația din teritoriu, nu după cum cred unii și alții că este la școală”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, citat într-un comunicat de presă.

CNE afirmă că se observă „o tendință generală din partea profesorilor de a refuza să asiste sau să ajute la administrarea testelor de către elevi, iar personalul medical lipsește în cea mai mare parte dintre unitățile de învățământ.”

„Solicităm ferm ca experții în sănătate publică să emită o serie de recomandări cu privire la procesul de testare non-invazivă din școli, în așa fel încât actul educațional să nu fie în niciun fel afectat”, mai spune CNE.

Consiliul Național al Elevilor „condamnă dezinteresul autorităților cu privire la lipsa de viziune în adoptarea unor măsuri de protecție suplimentare pentru elevi și profesori, precum și reglementările lacunare venite din partea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, care nu au înțeles, nici în al doisprezecelea ceas, cât de important este dialogul cu reprezentanții societății civile în tot acest proces.”

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni seară, la Digi24, că testele Covid-19 pe bază de salivă, non-invazive, pentru elevi trebuie să ajungă în şcoli în zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro