Consiliul European pentru Inovare: 10 miliarde de euro pentru trecerea de la ideile științifice la inovații revoluționare
Comisia Europeană a lansat joi Consiliul European pentru Inovare (CEI), cu un buget de peste 10 miliarde EUR (în prețuri curente) pentru perioada 2021-2027, în scopul dezvoltării și al extinderii inovațiilor revoluționare.
Bazat pe un program-pilot de succes derulat în cadrul programului Orizont 2020, CEI nu este doar o noutate a programului Orizont Europa, ci este unic în lume: el combină cercetarea în domeniul tehnologiilor emergente cu un program de accelerare și cu un fond de investiții special, Fondul Consiliului European pentru Inovare, și are ca scop extinderea întreprinderilor nou-înființate și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) inovatoare. Aproximativ 3 miliarde EUR din bugetul CEI vor fi transferați în Fondul CEI.
De asemenea, a fost publicat primul program de lucru anual al CEI, care deschide oportunități de finanțare în valoare de peste 1,5 miliarde EUR în 2021. Totodată, au început înscrierile pentru două premii, și anume premiul pentru femeile inovatoare și cel pentru Capitala europeană a inovării.
Consiliul European pentru Inovare prezintă o serie de particularități și un mod de a sprijini inițiative și proiecte de pionierat care îl fac unic:
- Instrumentul Accelerator al CEI oferă sprijin IMM-urilor, în special întreprinderilor nou-înființate și companiilor spin-out, pentru dezvoltarea și extinderea unor inovații revoluționare. Instrumentul Accelerator al CEI include un nou sistem inovator de depunere a cererilor, care permite întreprinderilor nou-înființate și IMM-urilor să solicite finanțare în orice moment prin intermediul unui proces simplificat.
- O echipă de administratori ai programelor CEI va fi responsabilă cu elaborarea viziunilor pentru realizarea de progrese majore în domeniul tehnologiei și al inovării (cum ar fi terapia celulară și genică, hidrogenul verde și instrumentele pentru tratarea bolilor cerebrale), cu gestionarea portofoliilor de proiecte ale CEI și cu reunirea părților interesate pentru a pune în practică aceste viziuni.
- Un nou program al CEI de finanțare a tranziției va contribui la transformarea rezultatelor cercetării (obținute cu sprijinul instrumentului Pathfinder al CEI și al Consiliului European pentru Cercetare) în inovații (companii spin-out, parteneriate comerciale etc.).
- Sunt introduse noi măsuri de susținere a femeilor inovatoare, printre care și un program de leadership feminin. În parteneriat cu Rețeaua întreprinderilor europene, atât femeile inovatoare talentate, cât și toate IMM-urile inovatoare din regiunile mai puțin cunoscute vor beneficia de sprijin pentru a putea solicita finanțare, ceea ce va contribui la eliminarea decalajului în materie de inovare.