Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat demararea procedurii de transformare in societate comerciala a RADET si ELCEN
Consiliul General al Municipiului Bucuresti a luat act, sambata, de fuziunea Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET) si Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) si a aprobat demararea procedurii de transformare a noii entitati in societate comerciala – SACET. Astfel, s-a aprobat incheierea unui contract de consultanta cu International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, pentru selectarea firmei care fi partenerul municipalitatii in SACET si va face investitiile necesare rentabilizarii societatii. De asemenea, Consiliul a aprobat demararea procedurilor de licitatie pentru firma care va acorda consultanta juridica Primariei Capitalei pe acest subiect. Pentru modernizarea CET-urilor aflate la ELCEN sunt necesare investitii de 1,8 miliarde de euro, iar pentru modernizarea retelei de distributie a RADET sunt necesare 2 miliarde de euro.
Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat ca aceste decizii „conduc pasii catre jumelarea celor doua institutii (n.r. ELCEN si RADET)”. „ELECN a inceput sa-si parcurga drumul ei. Ea este la Ministerul Economiei. Ministerul Economiei a propus AGA sa se intruneasca cu fiecare actionar – ENEL, ROMGAZ etc – iar noi in timpul asta pregatim pasii pentru a putea sa avem la dispozitie consultanta tehnica, juridica pentru a vedea care din actiuni revin noii societati comerciale si sa facem transformarea in societate comerciala. Banca Mondiala este plina de credibilitate si actioneaza in tot ce inseamna spatiul european. Credibilitatea ei este mai presus de orice fel de comentariu”, a explicat Oprescu. Acesta spune ca dupa fuziune pentru noua entitate ar exista mai multe posibilitati, nu doar asocierea cu un investitor privat, iar Consiliul General va fi liber sa decida cea mai buna solutie:
- municipalitatea sa acceseze un credit pentru modernizarea CET-urilor sau bani europeni;
- delegarea de serviciu catre o companie privata. Nu este vorba de cedarea patrimoniului, a explicat Oprescu, ci despre delegarea de serviciu cu obligativitatea injectiei sumei de un miliard, 1,2 miliarde de euro pentru modernizarea CET-urilor intr-un timp foarte scurt si in acelasi timp asigurarea de curent electric – 500 MW – pentru injectare in reteaua nationala;
- sa nu se mai fure.
Oprescu a declarat ca, o data cu preluarea ELCEN, municipalitatea va prelua si o datorie de 74 milioane de euro, un credit accesat de producatorul de energie pentru modernizarea CET-urilor.
Guvernul a aprobat, pe 27 martie, memorandumul privind fuziunea dintre Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET) si Electrocentrale Bucuresti (ELCEN). RADET-ul este in subordinea Primariei Capitalei, ELCEN-ul la Ministerul Economiei.
Care sunt avantajele si dezavantajele contopirii RADET cu ELCEN:
– se stinge datoria de 1,3 miliarde lei pe care o are RADET-ul catre ELCEN. Acesti bani raman la Primaria Capitalei si pot fi folositi pentru investitii.
– Primaria Capitalei va putea vinde energia electrica produsa de cele trei CET-uri, iar acesti bani se vor constitui in venituri la bugetul local. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri ca o parte din acesti bani vor putea fi folositi pentru a se plati partea pe care cetatenii o platesc in prezent pentru energia termica si astfel acest serviciu va deveni gratuit. „80% din productia CET-urilor este energie electrica. Va iesi la vanzare pe piata libera. Profitul unei societati este de circa 11% pe an. Este suficient un procent sa fie bonusul dat pentru termo ca sa nu mai plateasca nimeni caldura. Nu vorbesc prostii”, a declarat Oprescu.
– pretul gigacaloriei va scadea daca cele doua societati functioneaza sub aceeasi umbrela, sustine primarul Sorin Oprescu. In prezent, pretul gigacaloriei este de 350 lei. 180 de lei din pret este subventionat de Primarie, restul de populatie. In 2012, Primaria a platit pentru subventia la RADET 590 milioane lei. Daca pretul gigacaloriei va fi mai mic si subventia va fi mai mica, ceea ce inseamna ca municipalitatea va ramane cu bani pe care sa-i foloseasca pentru alte proiecte. In 2012, subventiile RADET si RATB au reprezentat 25% din bugetul Primariei Capitalei.
– prin comasarea celor doua companii se vor face disponibilizari. Sorin Oprescu a declarat ca deocamdata nu se stie cate persoane vor ramane fara loc de munca. Potrivit unui studiu privind eficientizarea RADET facut de PricewaterhouseCoopers in 2011 si platit de Primaria Capitalei, pentru eficientizarea regiei ar trebui concediati 2.000 din cei 4.500 de angajati.
– atat reteaua de distributie termica cat si CET-urile trebuie modernizate, lucrari care necesita miliarde de euro. Sorin Oprescu a declarat ca, potrivit estimarilor specialistilor, modernizarea CET-urilor costa 1,8 miliarde de euro. Potrivit unui studiu privind eficientizarea RADET, facut public de Primaria Capitalei in 2011, municipalitatea trebuie sa faca investitii de peste 2 miliarde de euro in urmatorii ani in reteaua de distributie a energiei termice. „Reteaua functionează din 1966, fiind gândită pentru a furniza energie marilor industrii care mărgineau orasul. Apa caldă de la CET-uri ocolea la Sud, apoi mergea la Nord si apoi în restul zonelor, în formă de ploaie, pentru a încălzi blocurile din cartierele dormitor. De aceea se înregistrează pierderi foarte mari. CET-urile au îmbătrânit, ele raportează un randament de 42%, dar randamentul real este sub 40%”, a declarat Oprescu.
– Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ca municipalitatea nu are bani sa suporte aceste investitii, motiv pentru care serviciul va fi concesionat sau se va incheia un parteneriat public privat.