Consiliul Naţional al Elevilor: Cu aproape 3 săptămâni înainte de redeschiderea școlilor, nu ştim exact ce măsuri va trebui să le respectăm
Consiliul Naţional al Elevilor reclamă „incertitudinea” în privinţa condiţiilor de începere a şcolii şi susţin că elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a se testa în şcoală, astfel încât cursurile să se poată desfăşura în format fizic cât mai mult timp, scrie news.ro. „Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităţilor de învăţământ, nu ştim cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an şcolar. Incertitudinea nu va conduce decât la unităţi de învăţământ nepregătite, elevi şi profesori dezinformaţi, săptămâni de şcoală compromise”, afirmă preşedintele CNE, Silviu Morcan.
„Analizând declaraţiile din urma şedinţei de la Guvern în cadrul căreia s-au stabilit detaliile referitoare la începutul noului an şcolar, Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, din nou, asupra incertitudinii care încă există în privinţa noilor condiţii de începere a şcolii, care au fost prezentate la nivel de propuneri, cu doar trei săptămâni înainte ca noul an şcolar să debuteze”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Consiliul Naţional al Elevilor.
Reprezentanţii elevilor afirmă că este esenţial ca, dincolo de criteriile de vaccinare care ar influenţa implementarea scenariului de funcţionare, autorităţile să ofere posibilitatea elevilor de a se testa în şcoală, astfel încât cursurile să poată continua în format fizic cât mai mult timp.
„În acest context, atragem atenţia şi asupra implementării scenariului hibrid, care, în anii şcolari trecuţi, a fost dezavantajos pentru cei mai mulţi elevi din România. De aceea, este absolut necesar ca şcolile să asigure un act educaţional de calitate, prin dotarea şcolilor cu infrastructura digitală necesară. De asemenea, istoricul recent ne arată că în localităţile unde rata de incidenţă atinge sau chiar depăseşte pragul de 6 infectări la mia de locuitori, riscul de răspândire comunitară a virusului COVID-19 creşte considerabil. Astfel, este necesar ca, în localităţile care depăşesc pragul de 6 infectări la 1000 de locuitori, indiferent dacă acestea sunt sau nu carantinate, cursurile să se desfăşoare în format exclusiv online, având în vedere că nu există certitudinea că o persoană vaccinată nu poate fi purtător al virusului sau al unor forme uşoare, insesizabile”, adaugă aceştia.
Potrivit Consiliului Elevilor, măsurile luate la nivel local nu ar trebui să ducă la discriminare sau segregare între elevi şi cadre didactice, nici măcar pe considerentul vaccinării.
Totodată, reprezentanţii elevilor susţin că ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii ar trebui redactat şi publicat până la sfârşitul lunii august, pentru ca şcolile să aibă destul timp pentru a se pregăti de începutul noului an şcolar. EI adaugă că este nevoie de realizarea unor ghiduri metodologice pentru cazurile cu predare exclusiv online sau hibrid, în vederea prevenirii eventualelor colapsuri din actul educaţional. De asemenea, este importantă oferirea posibilităţii fiecărei unităţi de învăţământ de a-şi stabili scenariul de funcţionare după propriile sale particularităţi, fără să depindă de alte instituţii (ISJ, DSP, CJSU etc.).
„Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităţilor de învăţământ, nu ştim cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an şcolar. Incertitudinea nu va conduce decât la unităţi de învăţământ nepregătite, elevi şi profesori dezinformaţi, săptămâni de şcoală compromise. Solicităm celeritate şi responsabilitate în luarea unor decizii în beneficiul elevilor”, afirmă Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolar în contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise până la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi. Cîmpeanu a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.