Constanța: Un conductor de tren a lăsat garnitura „pe avarii” la barieră cât timp și-a luat o cafea de la magazin VIDEO
Un conductor de locomotivă a oprit trenul la o trecere la nivel cu barieră din Constanța pentru a-și cumpăra ceva de la un magazin din apropiere. Imediat după ce a ieșit din magazin trenul s-a repus în mișcare. Poliția din Constanța anunță că s-a autosesizat și că a demarat o anchetă.
„Conductorul locomotivei inscripționate „Mircea Eliade“ și folosită de către operatorul DB Schenker România, tracta o garnitură de marfă în cursul zilei de 22 martie, circulând dinspre Cernavodă spre Constanța. Când a ajuns în Valu lui Traian, acesta a oprit garnitura în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată ce duce spre cartierul Zona C, a coborât din cabină, a intrat într-un chioșc din apropiere, unde a ieșit după câteva minute, cu o cafea în mână”, scrie CTNews.ro.
Întreaga scenă a fost surprinsă de unul dintre șoferii care se aflau opriți în trafic la barieră, așteptând ca trenul să își continue drumul.
Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că „în urma apariției imaginilor video, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Constanța s-au autosesizat si efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, mai notează publicația amintită.