Skip to content

Construirea reactoarelor de la Doicești, sub semnul întrebării: „Peste 80% dintre condiții nu sunt îndeplinite”

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum şi diminuarea cu cel puţin 60% a personalului implicat în proiect, afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, Nuclearelectrica a solicitat completarea ordinii de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) cu informarea acţionarilor şi adoptarea unor decizii privind proiectul SMR de la Doiceşti, după evaluarea, la 30 septembrie 2026, a îndeplinirii condiţiilor asociate deciziei finale de investiţie din februarie 2026.

Constructorul a renunțat la angajamente asumate inițial

Trei dintre condiţiile esenţiale pentru continuarea proiectului rămân nerezolvate, a precizat Buşoi.

Prima condiţie vizează acordul-cadru dintre Nuclearelectrica (SNN) şi compania americană NuScale, pentru care nu există încă o formă agreată. Potrivit informaţiilor prezentate de Buşoi, partenerul american ar fi renunţat treptat la angajamente prevăzute iniţial, iar alternativa propusă nu oferă suficiente garanţii.

A doua condiţie se referă la angajamentul ferm al NuScale privind achiziţia modulelor SMR. Compania americană ar fi refuzat încheierea unui acord obligatoriu, iar negocierile privind asumarea costurilor şi garanţiile de performanţă au fost întrerupte.

Cele două condiţii urmăresc o alocare corespunzătoare a riscurilor pentru un proiect de tip FOAK (First of a Kind), care presupune realizarea unei prime implementări a tehnologiei respective.

Cea de-a treia condiţie priveşte prezenţa gazelor naturale identificate în zona unui puţ vechi al Soceram, situaţie care întârzie procedurile de autorizare a amplasamentului.

În acest context, Nuclearelectrica propune redimensionarea activităţii companiei de proiect RoPower pentru următoarele şase luni, prin reducerea cheltuielilor la minimum şi diminuarea cu cel puţin 60% a personalului implicat.

Totodată, compania propune notificarea NuScale şi acordarea unui termen de maximum 30 de zile pentru îndeplinirea condiţiilor prioritare.

Potrivit lui Cristian Buşoi, Nuclearelectrica va analiza, în paralel, şi alte tehnologii americane, în baza Acordului interguvernamental dintre România şi Statele Unite, ratificat prin Legea nr. 200/2021, urmând să îşi revizuiască strategia privind reactoarele modulare mici.

România: Controverse legate de parteneriatul de la Doicești

​România a fost una dintre primele țări din UE care a inclus în strategia energetică tehnologia SMR-urilor. În acest sens există un parteneriat între statul român, prin compania Nuclearelectrica, încheiat cu dezvoltatorul american NuScale, pentru proiectul inovativ privind construirea a șase mini-reactoare (Small Modular Reactors), cu o capacitate totală de 462 MW, la Doicești, județul Dâmbovița. Proiectul de la Doicești a fost lansat oficial în septembrie 2022, iar până acum au fost realizate doar studii de fezabilitate.

Proiectul a fost susținut de Guvern până în februarie 2026, când premierul demis Ilie Bolojan a început să critice proiectul. Bolojan a declarat în mai multe rânduri că Nuclearelectrica a cheltuit 240 de milioane de dolari doar pe un teren și pe studii de fezabilitate pentru proiectul mini-reactoarelor de la Doicești. 

Alte 600 milioane de dolari ar urma să fie cheltuiți pe alte studii de fezabilitate, fără a exista certitudinea că proiectul va avansa mai mult de atât. 

Ilie Bolojan a spus că trebuie găsiți banii necesari înainte ca investiția să poată fi făcută și a dezvăluit și suma: 7 miliarde de dolari. De partea cealaltă, Nuclearelectrica încearcă să demonteze ideea că proiectul SMR (Small Modular Reactors) de la Doicești poate fi judecat prin prisma costului și susține că discuția este una strategică, geopolitică și de securitate energetică. 

Proiectul de la Doicești presupune construirea a șase mini-reactoare dezvoltate de americanii de la NuScale, într-un moment în care România trebuie să finanțeze simultan și alte investiții majore din sectorul nuclear, precum retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă, care costă peste 3 miliarde de euro, și pregătirea Unităților 3 și 4, estimate la peste 7 miliarde de euro.