Sari direct la conținut

Consulatul onorific al Romaniei la Stuttgart se lanseaza online

HotNews.ro

In afara de Ministerul de Externe, institutele culturale romanesti, alte institutii si formule de organizare ale romanilor din strainatate, brandul de tara se face si prin consulatele onorifice de peste hotare, 144 la numar. Cine sunt acesti consuli onorifici, ce drepturi si atributii au ei si cum pot „face coridorul“, adica un lobby eficient pentru Romania, in tarile lor de resedinta? Pentru a transparentiza o serie de informatii legate de activitatea sa, consulul onorific al Romaniei pentru Baden-Wurttemberg va invita in spatiul sau virtual.

Un site si un birou de legatura

Homepage-ul consulului onorific al Romania la Stuttgart, lansat pe net in ianuarie 2008, are adresa www.honorarkonsul-rumaenien-bw.de. E un site cu multe informatii utile, pe domeniile economic si bancar, dar nu numai. Diplomatia economica, dar si cea culturala, face parte din „fisa postului” de consul onorific al Romaniei in strainatate.

De aceea, homepage-ul in limba germana cuprinde -pe langa prezentarea Dr. Schmitz-Kaiser, cu link la situl L-Bank- si o serie de alte rubrici, toate functionale si actualizate, cu informatii regionale din Germania, legate de Romania. Este vorba de „platforma informationala“ si rubricile: politica, economie, cultura, turism, organizatii cu scop caritativ, fundatii, mass-media romaneasca si asociatii ale romanilor din zona.

„Romania este o tara de viitor, cu un potential economic inca nedeplin valorificat, cu oameni calificati si ambitiosi!” a spus Dr. Manfred Schmitz-Kaiser, la reuniunea de investire, de la sediul Landeskreditbank (L-Bank) din Stuttgart. Numit oficial in functie la 21 ianuarie 2003, el si-a definit, ca sarcina prioritara, „intensificarea relatiilor economice, culturale si de prietenie cu Romania”.

Dr. Manfred Schmitz-Kaiser este membru in Consiliul de conducere al L-Bank, iar primul sau contact cu Romania l-a avut in anul 1992, cu prilejul unei vizite oficiale. Din anul 2001, el raspunde si de Biroul Romanesc de Legatura, infiintat la 01.01.2000 in cadrul L-Bank, banca de stat a landului Baden Wuerttemberg.

Biroul de Legatura declara ca functioneaza in regim non-profit, el intermediaza si sprijina realizarea de contacte economice intre firmele mici si mijlocii din Baden-Wuerttemberg, cu cele din Romania. De la infiintarea sa, Biroul a realizat multiple contacte economice romano-germane.

Unele dintre ele s-au concretizat in deschiderea de filiale ale unor firme germane in Romania, cu precadere in domeniile: tehnologie, software, aparatura casnica, textile, mobilier i alimentatie. Parteneri principali de dialog, la Biroul Romanesc de Legatura din Stuttgart, sunt Fritz Blaesner si Mariana Recker.

Onorifici in Germania

Subordonati sefului misiunii diplomatice -Ambasada Romaniei la Berlin- in Germania exista 6 consuli onorifici si consulatele aferente, cu sfera de actiune regionala: 1) Alpen, Dr. Franz Georg von Busse 2) Bad Kreuznach, Alex Hans Jacob 3) Hamburg, Hans-Werner Czerwinski 4) Kassel, Dr. Rainer Seele 5) Potsdam, Petru Viforel Babaca 6) Stuttgart, Dr. Manfred Schmitz-Kaiser.

Au fost voci, in randul diasporei romane din Germania, care s-au intebat „ce fac acesti consuli onorifici“ si pe ce criterii sunt investiti ei in functie. S-a mai pus si problema colaborarii dintre consulatele onorifice si diaspora, in speta mediul asociativ si mass-media de limba romana, din tara de resedinta.

In Germania, aceasta colaborare este sporadica. Fie nu exista tangente de activitate, fie anumite informatii, chiar de interes public, se invart in cerc inchis. De aceea, o initiativa de transparentizare cum este cea a Consulatului onorific din Stuttgart, apare ca salutara.

Statut si atributii

Hompage site
Foto: Hotnews

Pe websitul Ministerului Afacerilor Externe apare, alaturi de lista consulatelor onorifice din lume, in ordine alfabetica, si „Statutul si atributiile consulilor onorifici ai Romaniei“. Acestia sunt numiti „in temeiul Conventiei de la Viena, din 1963, cu privire la relatiile consulare, al conventiilor consulare bilaterale, al HG nr.760/1999 privind aprobarea Regulamentului consular si HG nr.100/2004 privind organizarea si functionarea MAE, cu modificarile si completarile ulterioare“.

Existenţa unui consulat onorific este legata nemijlocit de persoana consulului onorific, care poate functiona pe durata nedeterminata, cu consimtamantul autoritatilor abilitate ale Romaniei si ale statului de resedinta. Consulul onorific poate fi cetatean al acestui stat, cetatean roman sau dintr-un stat tert, domiciliat in statul de resedinta.

„Consulii onorifici sunt numiti dintre persoanele cu pozitii importante in tarile respective – oameni politici reputati, personalitati remarcabile in domeniile economic, financiar, bancar, cultural, stiintific, avocati de renume- , cu independenta financiara si comportament la nivelul importantei functiei incredintate, apropiati de Romania.“

Ei „nu primesc din partea statului roman salarii, indemnizatii sau alte venituri si au atributii care nu implica exercitarea autorita ii de stat: cetatenie, vize si pasapoarte, stare civila, transmiteri de acte judiciare si extrajudiciare, incasarea de taxe consulare pentru serviciile prestate, precum si orice alte activitati cu un astfel de caracter.“

„Privilegiile si imunitatile de care pot beneficia consulatele onorifice ale Romaniei si sefii acestor oficii consulare sunt stabilite expres de catre autoritatile abilitate ale statului de resedinta“, mai informeaza MAE.

Diplomatia cetateneasca

In cadrul Atribuţiilor generale, tot informatia oficiala a MAE detaliaza pe puncte:

  • reprezentarea intereselor Romaniei in mediile politice, economice si culturale in care activeaza;
  • promovarea obiectivelor Romaniei in plan politic si economic la nivelul guvernelor locale, liderilor politici, mass-media etc;
  • stimularea dezvoltarii relatiilor si facilitarea contactelor economice si comerciale intre companii romanesti si straine, precum si recomandarea de agenti economici din circumscriptia consulara si sprijinirea incheierii de contracte comerciale;
  • oferirea de informatii privind mediul de afaceri si oportunitatile din Romania;
  • promovarea cooperarii intre reprezentantii comunitatilor romanesti la nivel local;
  • stimularea dialogului si cooperarii intre comunitatile locale si Romania;
  • transmiterea de informatii privind evolutii in domeniul comercial, economic, cultural-stiintific in circumscriptia consulara in care activeaza;
  • diseminarea de informatii privind Romania comunitatilor  si mass-media locale;
  • oferirea de asistenta si consultanta cetatenilor romani aflati in situatii deosebite;
  •  
  • recomandarea de avocati pentru sustinerea intereselor persoanelor fizice si juridice romane in cadrul procedurilor judiciare si administrative deschise in circumscriptia consulara;
  • promovarea fenomenului cultural romanesc in mediile in care activeaza;
  • stimularea cooperarii intre universitatile romanesti si straine.

Consulii onorifici ai Romaniei din strainatate au, prin urmare, o agenda de lucru complexa, ce include dialogul cu mass-media si comunitatea romaneasca din tara de resedinta, precum si oferirea de asistenta, cetatenilor romani aflati la ananghie.

Acestea sunt puncte in care, dincolo de activitatea strict economica sau de lobby general, activitatea consulilor onorifici s-ar transparentiza si s-ar umaniza, apropiindu-se de cetateanul roman aflat peste granite.

In 2006 si 2007, MAE i-a convocat pe consulii onorifici la Sinaia si Sibiu, in cadrul unor reuniuni de promovare a diplomatiei economice si culturale. In spiritul atributiilor de mai sus, se pare insa ca ar fi loc si de o „diplomatie cetateneasca“. Sau nu?

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro