Skip to content

Continuă controversele cu noul sistem de taxare rutieră. CNAIR transmite un avertisment, în timp ce transportatorii cer amânarea TollRo

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că, începând din această noapte, rovinieta şi tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică.

  • De joi, 1 octombrie 2026, România introduce un nou sistem de taxare rutieră. Denumit TollRo, acesta va înlocui rovineta pentru vehicule, iar taxarea se va face în funcție de masa maximă autorizată a vehiculului, clasa de emisii poluante și numărul de kilometri parcurşi pe rețeaua națională de drumuri din România.

Într-un comunicat difuzat miercuri seară, reprezentanţii CNAIR spun că au constatat că, începând cu data de 28 septembrie 2026, în conturile de venituri ale companiei au fost virate prin ordin de plată sume de bani cu menţiuni precum «plată toll», «tarif TollRo» sau «portofel electronic»”.

„Cine achită astfel riscă să fie sancţionat”

„Precizăm că aceste sume NU reprezintă plata rovinietei, a tichetului de rută sau a tarifului TollRo şi NU conferă dreptul de circulaţie pe reţeaua de drumuri naţionale”, avertizează CNAIR.

Instituţia precizează că un virament bancar nu este înregistrat în sistemul electronic de tarifare şi nu poate fi asociat unui vehicul şi unei perioade de valabilitate. „Prin urmare, un utilizator care a achitat astfel riscă să circule fără tarif valabil şi să fie sancţionat”.

„Solicităm ferm utilizatorilor să NU efectueze viramente directe în conturile bancare ale CNAIR pentru plata rovinietei, a tichetului de rută, a tarifului TollRo sau pentru alimentarea portofelului electronic”, au adăugat oficialii CNAIR.

În prezent, tariful TollRo poate fi achitat în două moduri:

  • Tichet de rută – plată în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei;
  • Tarifare pe distanţa parcursă – traseul se înregistrează prin aplicaţia mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic.

În niciunul dintre aceste cazuri plata nu se face prin virament bancar în conturile CNAIR, subliniază compania.

Canalele oficiale de plată disponibile începând cu 1 octombrie 2026 sunt:

  • Portalul web oficial: https://etoll.ro – creare cont, înrolarea vehiculelor, achiziţia rovinietei şi a tichetului de rută, gestionarea portofelului electronic şi a facturilor;
  • Aplicaţia mobilă TollRo, gratuită pentru iOS şi Android – achiziţia rovinietei şi a tichetului de rută, înregistrarea traseului pentru TollRo:
  • Punctele de vânzare CNAIR şi punctele de trecere a frontierei (SDN şi ACI) – rovinietă şi tichet de rută;
  • Distribuitorii autorizaţi – rovinietă, inclusiv prin SMS.

„Persoanele care au virat deja sume în conturile CNAIR pot solicita restituirea acestora printr-o cerere transmisă la adresa de e-mail registraturacnair@andnet.ro, însoţită de dovada plăţii (ordinul de plată) şi de datele contului în care să se facă restituirea (IBAN şi titular). Aceste sume nu ţin loc de tarif: pentru a circula legal începând cu 1 octombrie 2026, utilizatorii trebuie să achite rovinieta, tichetul de rută sau tariful TollRo prin unul dintre canalele de mai sus”, au adăugat oficialii CNAIR.

Aceştia recomandă utilizatorilor să achite tarifele numai prin canalele oficiale.

„Rovinietele pentru vehiculele de transport persoane (autoturisme, microbuze şi autocare) deja cumpărate rămân valabile. De asemenea, îşi păstrează valabilitatea şi cele pentru vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de cel mult 3,5 tone. Aceste roviniete, emise până pe 30 septembrie 2026 prin sistemul actual (SIEGMCR), îşi păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe ele. Nu este necesară achiziţia unei roviniete noi, iar verificarea lor, în trafic, se face automat”, se mai arată în comunicat.

Transportatorii cer amânarea aplicării noului sistem TollRo până când acesta va fi funcţional şi recepţionat

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcţional şi recepţionat.

„De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deşi sistemul nu funcţionează şi nu a fost finalizată perioada de pilotare, nu s-au remediat erorile şi nu se poate garanta funcţionarea corectă, atunci când vor fi aplicate amenzi. În afară de problemele tehnice, legea în baza căreia este lansat acest sistem nu are încă norme de aplicare. Transportatorii nu ştiu clar ce obligaţii au şi cum le pot respecta, începând din această noapte, de la ora 0:00, când se lansează oficial TollRo. Un sistem de această amploare trebuia testat, recepţionat şi validat înainte de a deveni obligatoriu”, spun reprezentanţii COTAR într-un comunicat.

Potrivit COTAR, noua reformă aduce şi „o creştere de tarif fără precedent”, având în vedere că „taxa de drum creşte cu peste 400% faţă de nivelul actual”.

„Tariful nu respectă ce s-a negociat cu asociaţiile de profil, iar dialogul social a fost ignorat din nou. O asemenea creştere se va regăsi în costul transportului şi, în final, în preţurile plătite de toţi românii. Noi nu vrem să plătim amenzi pentru defecţiunile statului şi nici să fim consideraţi vinovaţi pentru viitoarele creşteri de preţuri pe care actualul guvern le impune, prin majorarea acestor taxe. Din această noapte, de la ora 0:00, transportatorii riscă sancţiuni pentru disfuncţionalităţile unui sistem pe care nu îl controlează. Este o situaţie absurdă şi fără precedent: cetăţeanul plăteşte pentru nepregătirea autorităţilor. Ne-am săturat să plătim greşelile altora”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, citat în comunicatul transmis miercuri seară.

În acest context, COTAR cere soluţii pentru a nu li se aduce prejudicii transportatorilor din cauza TollRO – un sistem lansat nepregătit, care poate genera amenzi nejustificate – şi adoptarea urgentă a normelor de aplicare. De asemenea, solicită o soluţie pentru suspendarea oricăror amenzi legate de funcţionarea sistemului şi revenirea la tariful negociat cu asociaţiile de profil.

„Transportul rutier ţine economia în mişcare. Nu poate fi tratat ca o sursă de venit pentru a acoperi lipsa de pregătire a statului. Nu cerem privilegii, cerem bun-simţ! Nu poţi amenda oamenii pentru un sistem care nu funcţionează”, se mai arată în comunicat.

Ce amenzi se dau dacă nu se plătește taxa TollRo

Transportatorii care circulă pe drumurile naționale și autostrăzile din România fără a achita TollRo riscă atât amenzi contravenționale, cât și obligația de a achita tarife compensatorii, pe măsura prejudiciului adus infrastructurii rutiere.

Valoarea amenzilor contravenționale este direct legată de cuantumul taxei neachitate, fiind stabilită între un minim de 10 ori și un maxim de 20 de ori valoarea TollRo datorat pentru parcursul respectiv.

Totuși, în situațiile în care distanța exactă parcursă fără taxă nu poate fi determinată prin sistemele de monitorizare, legea prevede aplicarea unei amenzi fixe de 5.000 de lei pentru fiecare abatere identificată.

Pe lângă amenda propriu-zisă, șoferii și firmele de transport sunt obligați să acopere și tariful datorat pentru utilizarea rețelei de drumuri.

În cazurile în care traseul efectuat nu poate fi reconstruit electronic, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere percepe un tarif compensatoriu standardizat, stabilit la suma de 2.000 de lei.

Depistarea abaterilor se realizează în mod automatizat prin intermediul STRR și utilizează o rețea extinsă de camere fixe și mobile, alături de tehnologiile de geolocalizare și echipamentele de bord care permit o monitorizare continuă.

Tarife TollRo pe kilometru (lei/km, cu TVA)

Categorie vehicul (masă totală autorizată)Tip drumEuro VIEuro V–IVEuro III–0
I · 3,5–7,5 tAutostradă / drum expres0,170,190,22
I · 3,5–7,5 tDrum național0,080,100,11
II · 7,5–12 tAutostradă / drum expres0,290,330,37
II · 7,5–12 tDrum național0,140,160,19
III · peste 12 tAutostradă / drum expres0,480,550,62
III · peste 12 tDrum național0,240,280,31

Exemple de calcul pentru câteva trasee

Traseu (distanță)Categorie vehiculEuro VIEuro V–IVEuro III–0
București–Brașov (166 km)I · 3,5–7,5 t28,2 lei31,5 lei36,5 lei
II · 7,5–12 t48,1 lei54,8 lei61,4 lei
III · peste 12 t79,7 lei91,3 lei102,9 lei
București–Constanța (225 km)I · 3,5–7,5 t38,3 lei42,8 lei49,5 lei
II · 7,5–12 t65,3 lei74,3 lei83,3 lei
III · peste 12 t108,0 lei123,8 lei139,5 lei
București–Cluj-Napoca (450 km)I · 3,5–7,5 t76,5 lei85,5 lei99,0 lei
II · 7,5–12 t130,5 lei148,5 lei166,5 lei
III · peste 12 t216,0 lei247,5 lei279,0 lei
București–Timișoara (550 km)I · 3,5–7,5 t93,5 lei104,5 lei121,0 lei
II · 7,5–12 t159,5 lei181,5 lei203,5 lei
III · peste 12 t264,0 lei302,5 lei341,0 lei

Cine plătește taxa TollRo

TollRo se aplică vehiculelor destinate transportului de marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Vehiculele mixte sunt și ele încadrate, din acest punct de vedere, tot ca vehicule de marfă.

Practic, este vorba în principal despre camioane și ansambluri de camioane care circulă pe rețeaua administrată de CNAIR.

Șoferii de mașini personale și vehiculele de marfă mai ușoare, sub 3,5 tone, nu intră sub incidența TollRo – pentru ele rămâne în vigoare rovinieta clasică, plătită tot pe perioade fixe (o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni), ale cărei tarife au fost și ele actualizate începând cu 1 octombrie.

Și CNAIR a cerut amânarea termenului

Deși legea prevede 1 octombrie 2026 ca dată de start, CNAIR a transmis pe 7 septembrie 2026 o solicitare oficială către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu informarea premierului, prin care a cerut amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027.

Motivul invocat de CNAIR a fost că aplicația și platforma informatică livrate de contractor nu sunt gata de utilizare.

Sistemul a intrat abia pe 16 septembrie 2026 într-o etapă de testare publică (pilotare), care, potrivit contractului, trebuie să dureze minimum patru săptămâni.

CNAIR a explicat că platforma nu a ajuns încă în etapa de „recepție calitativă”- pasul care, contractual, poate începe doar după ce testarea și pilotarea s-au încheiat.

Cu alte cuvinte, chiar dacă totul ar decurge fără probleme de acum înainte, perioada minimă de testare nu s-ar termina înainte de mijlocul lunii octombrie, adică după data la care legea spune că taxa ar trebui deja încasată.

Compania a avertizat că, dacă termenul de 1 octombrie rămâne neschimbat, transportatorii ar risca amenzi pentru o obligație pe care nu au cum să o îndeplinească pentru că nu există, practic, un sistem funcțional prin care să plătească.

CNAIR mai cere amânarea termenului și pentru că interoperabilitatea cu sistemul european SETRE nu este pregătită și solicită și o suplimentare de personal.

Asociațiile de transportatori au susținut, la rândul lor, încă din luna mai amânarea sau, cel puțin, introducerea unei perioade de grație fără sancțiuni.

Până la 21 septembrie 2026, adică la 14 zile de la solicitarea CNAIR, nici Ministerul Transporturilor, nici Guvernul nu răspunseseră oficial, susține Compania de Drumuri.

Lucrurile sunt complicate în momentul de față și de faptul că România are un guvern interimar, care nu poate emite ordonanțe de urgență pentru a modifica termenul. Din acest motiv, CNAIR cere ca Parlamentul să adopte în regim de urgență o lege prin care data de aplicare să fie mutată la 1 aprilie 2027.