Contracepția are rol nu doar în planificarea unei sarcini, ci și în asigurarea sănătății mamei și copilului. Care sunt cele mai importante metode
Rolul contracepției este important atât pentru planificarea unei sarcini, cât și – un aspect poate mai puțin discutat – pentru asigurarea sănătății mamei și a copilului, potrivit specialiștilor Institutului Național de Sănătate Publică.
Indiferent că nu este încă momentul pentru un copil, că ai deja copii și nu îți mai dorești sau că vrei, pur și simplu, să îți protejezi sănătatea ta și pe cea a viitorului copil, metodele contraceptive sunt recomandate.
De la riscurile de sănătate legate de sarcină, la prevenirea HIV și a bolilor cu transmitere sexuală
Utilizarea metodelor contraceptive previne riscurile de sănătate legate de sarcină pentru femei, inclusiv pentru fetele adolescente. Sarcinile la adolescente reprezintă o problemă globală, aproximativ 90% din nașterile fetelor cu vârste între 15 și 19 ani având risc de mortalitate maternă și infantilă sau de naștere prematură.
Complicațiile legate de sarcină și naștere reprezintă principala cauză de deces pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. Nou-născuții mamelor adolescente se confruntă cu riscuri mai mari de a avea greutate mică la naștere și afecțiuni neonatale severe.
De asemenea, în alegerea unei metode de contracepție trebuie luată în considerare dubla protecție împotriva riscului simultan de HIV și de alte boli cu transmitere sexuală, subliniază specialiștii INSP. Deși contraceptivele hormonale și steriletele sunt extrem de eficiente în prevenirea sarcinii, ele nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Utilizarea consecventă și corectă a prezervativului masculin din latex reduce riscul de infecție cu HIV și de alte boli cu transmitere sexuală, inclusiv infecția cu chlamydia, gonococ și trichomonas.
Numărul femeilor care folosesc metode contraceptive va crește până în 2030
Oamenii ar trebui să ia decizii informate în ceea ce privește metodele contraceptive, starea de sănătate și propriul viitor. Opțiunile pe care le au, în ceea ce privește contracepția, trebuie analizate ținând cont de stilul de viață, de planurile fiecăruia și de starea individuală de sănătate.
La nivel mondial, între anii 2000 și 2020, numărul femeilor care folosesc o metodă modernă de contracepție a crescut de la 663 milioane la 851 milioane, rata prevalenței utilizării contraceptivelor (procentul femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani care utilizează orice metodă contraceptivă) crescând de la 47,7% la 49,0%.
Până în 2030, se estimează că numărul femeilor care folosesc o metodă modernă de contracepție se va mări cu încă 70 de milioane.
Deși în perioada 2000-2023, natalitatea la adolescentele de 15-19 ani a scăzut de la 64,5‰, la 41,3‰ este nevoie în continuare de promovarea posibilității de a avea opțiuni educate privitoare la contracepție pentru a preveni sarcinile nedorite, a reduce incidența infecțiilor transmisibile sexual și scăderea necesității avorturilor induse.
Ce metode contraceptive ai la dispoziție
Sfatul medical rămâne esențial pentru a ajuta oamenii să aleagă corect metoda potrivită de contracepție în funcție de contextul individual, potrivit INSP.
Metodele de contracepție sunt de 5 tipuri:
- Metode de contracepție cu acțiune scurtă (reversibile): contraceptivele orale, plasturii contraceptivi, injecțiile contraceptive sau inelul vaginal
- Metode de contracepție cu acțiune îndelungată (reversibile): sterlitetul/dispozitivul intrauterin și implantul contraceptiv subdermic
- Metode de tip barieră (reversibile): prezervativul, diafragma, buretele contraceptiv sau capacul vaginal
- Metode contraceptive naturale (reversibile): planningul familial (metoda calendarului) și retragerea (coitus interruptus)
- Metode de sterilizare (permanente): ligatura trompelor uterine pentru femei și vasectomia pentru bărbați.