Copii de 6 ani de la o școală din Brașov, terorizați de un coleg. Conducerea susține că băiatul violent „se manifestă doar în pauze”
Poliţia judeţeană Braşov a anunțat luni că face verificări la o şcoală din municipiul Braşov unde părinții și elevii au reclamat că un copil de la o clasă pregătitoare îşi bate colegii, unii dintre ei ajungând acasă cu vânătăi. Părinţii au depus sesizare la conducerea şcolii încă din prima săptămână a anului şcolar, fără a primi răspuns, pe motiv că nu a trecut termenul legal de 30 de zile. Mai mult, conducerea școlii spune că băiatul violent „se manifestă astfel doar în pauze”.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a transmis luni că în urma articolelor apărute în presă polițiștii de la Biroul Siguranţă Şcolară Braşov s-au sesizat din oficiu şi fac verificări la Școala Gimnazială 11 din municipiul Brașov.
„Paralel cu desfăşurarea activităţilor poliţieneşti specifice în astfel de cazuri, s-a stabilit cu directorul unităţii de învăţământ ca luni, 2 octombrie, poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară să fie prezenţi la clasa din care fac parte elevii în cauză în vederea desfăşurării de activităţi de informare pentru asigurarea unui climat şcolar sigur”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, citat de News.ro.
Luni, colegii copilului nu vor merge la şcoală, în semn de protest, au anunţat părinţii acestora.
Presa locală a semnalat că la Şcoala Gimnazială 11 din Braşov părinţii au depus, încă din prima săptămână a anului şcolar, o sesizare către conducerea unităţii de învăţământ, în care reclamă că un elev din clasa pregătitoare D îşi terorizează colegii, unii dintre ei ajungând acasă cu vânătăi în urma agresiunilor.
Jurnaliştii de la bizbrasov.ro scriu că elevii au povestit acasă că sunt bătuţi și ameninţaţi de către un coleg violent, care intră peste ei în baie, iar la sesizarea depusă la conducerea şcolii de către un reprezentant al părinţilor încă din 15 septembrie conducerea şcolii nu a răspuns.
Directorul şcolii, profesorul Mihaela-Carmen Nicodin, a declarat pentru Biz Braşov că nu a răspuns la reclamaţia părinţilor pentru că încă nu au trecut cele 30 de zile legale pentru emiterea unui astfel de document. Profesoara a dat însă asigurări că problema este cunoscută și că „totul este sub control”, susținând că băiatul violent „se manifestă astfel doar în pauze” și că nu ar fi ieșit în evidență la orele la care ea a mers în inspecţie.
Conform sursei citate, deocamdată elevul nu a beneficiat de consilierea psihologului şcolii, pentru că părinţii lui ar trebui să accepte/solicite acest lucru.