Copilul refuză să poarte haine groase deși afară este frig? Când acest comportament este normal și când poate ascunde o problemă

Unii copii ies iarna afară fără geacă, alții refuză puloverele sau straturile groase, deși temperaturile sunt scăzute. Pentru părinți, situația poate deveni rapid o sursă de îngrijorare. Este doar o preferință, o etapă de vârstă sau există motive medicale ori psihologice la mijloc? Medicul pediatru Raluca Bidiga și psihologul Ruxandra Sersa explică ce este normal, ce merită urmărit și când este nevoie de evaluare.

Refuzul hainelor groase este una dintre situațiile aparent banale care pot genera mult stres în familii, mai ales în sezonul rece. Părinții se tem de răceli, hipotermie sau „neglijență”, în timp ce copilul sau adolescentul insistă că „nu îi este frig”. Fiziologic, copiii nu sunt mai rezistenți la frig decât adulții: temperatura lor corporală este similară și sunt la fel de expuși riscurilor de degerături și hipotermie. Diferența apare din comportament: copiii se mișcă mult, aleargă și se încălzesc rapid. Potrivit studiilor, percepția temperaturii, toleranța la haine și raportarea la propriul corp diferă mult de la copil la copil și se schimbă odată cu vârsta. Specialiștii atrag atenția că, în cele mai multe cazuri, vorbim despre comportamente normale. Însă există și situații în care refuzul constant al hainelor groase poate semnala o sensibilitate senzorială sau o problemă medicală care merită investigată.

Când refuzul hainelor groase este legat de corp și de dezvoltare, nu de „încăpățânare”

Pentru mulți copii, hainele groase sunt mai rigide, mai voluminoase și mai greu de tolerat. Pediatrul Raluca Bidiga explică faptul că „unii copii au o temperatură de confort mai scăzută și se adaptează mai ușor la frig”, fără ca acest lucru să fie patologic. Organismul copilului învață treptat să se autoregleze, iar diferențele individuale sunt mari.

Există și etape de vârstă în care refuzul este foarte frecvent. La copiii mici (1-3 ani), hainele groase pot limita mișcarea exact în perioada în care autonomia este esențială. La preșcolari, jocul intens face ca aceștia să se încălzească rapid și să perceapă gecile ca fiind inutile sau incomode. În aceste situații, refuzul este tranzitoriu și se modifică în funcție de context.

Psihologul Ruxandra Sersa aduce o perspectivă corporală și emoțională asupra acestui comportament: „Hainele groase pot crea o senzație de încorsetare care deranjează corporal. Pielea este prima noastră casă psihică, iar hainele sunt granița dintre noi și lume”. Pentru unii copii și adolescenți, această „graniță” devine prea apăsătoare, iar corpul reacționează prin refuz.

Important pentru părinți este să observe dacă refuzul este selectiv (anumite materiale, anumite haine) și dacă dispare în anumite contexte. Un copil care acceptă hainele groase când este foarte frig sau când activitatea se schimbă, dar le respinge în joacă, se află cel mai probabil într-un comportament normal de dezvoltare.

Sensibilitate senzorială: când hainele chiar „dor” pe corp

Există însă situații în care refuzul nu ține de preferință, ci de disconfort real. Atât pediatrul, cât și psihologul subliniază rolul sensibilității senzoriale. Copiii cu hipersensibilitate tactilă pot percepe hainele groase ca fiind agresive: „mă strânge”, „mă înțeapă”, „nu pot să respir”. Ruxandra Sersa explică faptul că „acest tip de sensibilitate apare încă din copilărie și poate continua în adolescență”. Semnele care ar trebui să atragă atenția părinților includ refuzul intens și constant, reacții de furie sau panică, dificultatea de a tolera etichetele, șosetele, straturile multiple de haine sau anumite texturi, indiferent de temperatură. În aceste cazuri, nu vorbim despre o opoziție deliberată, ci despre un disconfort somatic autentic.

La adolescenți, componenta senzorială se împletește adesea cu cea identitară. „Hainele groase pot fi percepute ca incomode, caraghioase sau că îl readuc, simbolic, în copilărie – într-o perioadă în care nu avea control”, spune Ruxandra Sersa. Dacă grupul de apartenență poartă haine subțiri, adolescentul se va alinia pentru a evita excluderea, chiar dacă adultul percepe riscul fizic al frigului.

Aici, diferența între un comportament legat de vârstă și o problemă senzorială constă în rigiditate: copilul cu sensibilitate senzorială nu negociază ușor și nu se adaptează nici măcar în condiții extreme.

Când pot exista cauze medicale și ce investigații sunt justificate

Într-un număr mult mai mic de cazuri, percepția diferită a frigului poate avea cauze medicale. Raluca Bidiga subliniază că „există afecțiuni care pot influența modul în care organismul generează sau pierde căldură”, precum tulburările endocrine, anemia sau anumite dereglări metabolice.

Totuși, subliniază pediatrul, un element esențial este contextul: refuzul hainelor groase, luat izolat, nu este un motiv suficient pentru investigații medicale. Semnalele de alarmă apar atunci când refuzul este însoțit de alte simptome: transpirație excesivă, palpitații, scădere inexplicabilă în greutate, oboseală accentuată, paloare sau intoleranță generală la efort.

În aceste situații, medicul pediatru este cel care decide dacă sunt necesare analize precum hemoleucograma, feritina, glicemia sau testele de funcție tiroidiană. „Nu este recomandat ca părinții să solicite analize la întâmplare; rezultatele se interpretează întotdeauna în context clinic”, mai spune pediatrul.

La adolescenți, metabolismul crescut, masa corporală scăzută sau activitatea fizică intensă pot explica toleranța crescută la frig, fără să fie vorba despre o boală. Doar persistența comportamentului, asociată cu alte semne clinice, justifică investigații suplimentare.

Refuzul hainelor groase este, în cele mai multe cazuri, o expresie normală a dezvoltării și a relației copilului cu propriul corp. Observarea atentă, dialogul și evaluarea medicală sau psihologică atunci când apar semnale de alarmă sunt pașii care îi ajută pe părinți să facă diferența între o etapă firească și o problemă care necesită sprijin specializat.