Sari direct la conținut

Coproductia italiano-romana Sapte opere de milostenie selectata la Festivalul de film de la Locarno 2011

HotNews.ro

Coproductia italiano-romana „Sette opere de la misericordia” (Sapte opere de milostenie) in regia gemenilor Massimiliano si Gianluca de Serio a fost selectionata in competitia oficiala la Festivalul International de Film de la Locarno. Informatia a fost publicata pe site-ul oficial al marelui festival, care anul acesta se va desfasura intre 3-13 august.

Sapte opere de milostenie este povestea Luminitei (Olimpia Melinte), o adolescenta care traieste clandestin in Torino si este gata sa faca orice pentru a supravietui. Aceasta il intalneste pe Antonio (Roberto Herlitzka), un batran aflat in faza terminala a unei boli grave. Doua destine marginale a caror intalnire trece prin violenta, umanitate, viata, moarte, iar consecintele sunt neasteptate.

Este filmul de debut al regizorilor italieni care s-au remarcat printr-o serie de scurt metraje din care Zakaria (2005) a fost selectionat la European Film Awards unde a obtinut locul doi.

Filmul este o coproductie intre La Sarraz Pictures (Italia) si Elefant Film (Romania).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro