Sari direct la conținut

Corectarea digitalizată va fi introdusă pentru toate examenele naționale și pentru simulările din acest an – Deca

HotNews.ro
Ligia Deca, Foto: Agerpres
Ligia Deca, Foto: Agerpres

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, luni, că toate examenele naționale din acest an și simulările vor fi corectate în mod digital. Deca susține că peste 90% dintre profesorii care au testat deja această variantă au spus că este mai eficientă, scrie Agerpres.

Ligia Deca a spus că a luat feedback-ul profesorilor corectori după aplicarea acestui sistem la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat de anul trecut.

„Am luat feedback-ul cadrelor didactice implicate, al celor care au corectat, într-o proporţie covârşitoare, mult peste 90%, au zis că ar prefera să continue în această formulă”, a spus Deca.

Ea a susținut și că, prin corectarea digitalizată, se elimină greșelile de corectare.

„Se elimină greşelile datorate (sic!) oboselii, se elimină acea muncă de trecere a punctajelor pe barem pentru că platforma, în momentul în care notaţi pe diferiţi itemi, face automat adunările, şi există şi posibilitatea mult mai simplă de transmitere aleatorie a lucrărilor. O să generalizăm această corectare digitalizată la toate examenele naţionale, inclusiv la simulări în anul acesta”, a anunțat Ligia Deca.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro