Coreea de Nord denunță ambițiile nucleare ale Japoniei: „Trebuie împiedicate cu orice preț”
Coreea de Nord avertizează că ambițiile nucleare ale Japoniei „trebuie împiedicate cu orice preț”, conform agenției oficiale de presă KCNA, după ce un oficial japonez a sugerat că țara ar trebui să dețină arme nucleare, relatează AFP și Agerpres.
Agenția japoneză de știri Kyodo a publicat declarațiile la începutul acestei săptămâni, în contradicție cu doctrina oficială a arhipelagului de renunțare la armele nucleare.
„Cred că ar trebui să avem arme nucleare”, a spus un oficial anonim din biroul prim-ministrului naționalist japonez, conform Kyodo.
„În cele din urmă, ne putem baza doar pe noi înșine”, a adăugat el.
Acest oficial, potrivit agenției de presă nipone, este implicat în modelarea politicii de securitate a Japoniei, un aliat cheie al Washingtonului.
Reacție de la Phenian
Aceste remarci arată că Tokyo „își dezvăluie deschis ambiția de a deține arme nucleare, depășind linia roșie”, a declarat directorul Institutului de Studii Japoneze din cadrul Ministerului de Externe de la Phenian, citat într-un comunicat publicat duminică de agenția de știri de stat KCNA.
„Încercarea Japoniei de a dobândi arme nucleare trebuie prevenită cu orice preț, deoarece va duce la o catastrofă majoră pentru umanitate”, a continuat el.
„Nu este un lapsus sau o declarație nechibzuită, ci reflectă în mod clar ambiția de lungă durată a Japoniei pentru nuclearizare”, a adăugat oficialul nord-coreean, al cărui nume nu a fost dezvăluit.
Oficialul a adăugat că, dacă Japonia ar dobândi arme nucleare, „țările asiatice ar suferi o catastrofă nucleară oribilă, iar omenirea s-ar confrunta cu un dezastru major”.
Declarația nu a menționat propriul program nuclear al Phenianului, care a efectuat mai multe teste cu bombă atomică, încălcând rezoluțiile ONU.
Coreea de Nord deține zeci de focoase nucleare, potrivit experților, în ciuda impunerii de sancțiuni internaționale și susține că acest arsenal este un factor de descurajare necesar împotriva a ceea ce consideră amenințarea militară din partea SUA și a aliaților săi.
