Sari direct la conținut

Coreea de Sud încearcă să salveze jumătate de milion de câini după ce a interzis consumarea lor

HotNews.ro
Coreea de Sud încearcă să salveze jumătate de milion de câini după ce a interzis consumarea lor
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol și soția sa, Prima Doamnă Kim Keon Hee, alături de câinii lor într-o fotografie publicată în decembrie 2022, FOTO: Handout / AFP / Profimedia

Autoritățile sud-coreene afirmă că vor ajuta jumătate de milion de câini crescuți pentru carne să își găsească stăpâni și că vor oferi totodată subvenții și stimulente pentru crescători pentru a-i despăgubi pentru interdicția de consum ce urmează să intre în vigoare în 2027, relatează Reuters.

Parlamentul sud-coreean a adoptat în luna ianuarie o interdicție privind comercializarea și consumul de carne de câine, după ce un proiect de lege în acest sens a fost depus în legislativul de la Seul anul trecut.

Park Beom-su, vicepremierul pentru agricultură, a anunțat joi că guvernul va cheltui în jur de 100 de miliarde de woni (75 de milioane de dolari) pe stimulente care vor fi acordate crescătorilor și restaurantelor care servesc preparate din carne de câine pentru încurajarea închiderii afacerilor.

El a adăugat că crescătorii vor putea primi de asemenea 600.000 de woni (452 de dolari) pentru fiecare câine pe care îl predau voluntar și că autoritățile vor încerca să găsească stăpâni pentru cât mai multe dintre animale. Oficialul sud-coreean a precizat că patrupedele care nu își vor găsi stăpân în timp util vor fi găzduite în adăposturi.

„Deși mulți sunt îngrijorați că câinii rămași ar putea fi eutanasiați sau că un lot al lor ar putea fi procesat pentru consum în decursul următorilor 3 ani, pot spune cu siguranță că nu acesta este planul nostru”, a declarat Park.

Consumul cărnii de câine este o practică milenară în Coreea de Sud

Consumul de carne de câine este o practică veche în peninsula coreeană şi este văzută în mod tradițional ca o modalitate de îmbunătăți starea de sănătate în timpul verilor călduroase. Deşi încă popular în special în rândul generațiilor mai în vârstă, consumul cărnii de câine a scăzut vertiginos în Coreea de Sud în ultimele decenii.

Practica coreeană de a mânca câini a atras critici din străinătate pentru cruzimea sa, dar a existat şi o opoziţie tot mai mare acasă, fiind repudiată în special de către tineri.

Cu toate acestea, în Coreea de Sud încă există 1.500 de crescătorii de câini pentru carne și peste 200 de abatoare pentru sacrificarea animalelor. Autoritățile estimează că în jur de 2.300 de restaurante încă servesc rețete ce folosesc carne de câine.

Proiectele împotriva consumului cărnii de câine au eşuat în trecut din cauza protestelor celor implicaţi în industrie şi a îngrijorării cu privire la mijloacele de trai ale fermierilor şi proprietarilor de restaurante.

Doar 10% din animalele de companie din Coreea de Sud sunt adoptate

Sprijinul pentru interdicția ce urmează să intre în vigoare în februarie 2027 a crescut sub președintele Yoon Suk Yeol, un iubitor de animale ce are 6 câini și 8 pisici. Prima Doamnă Kim Keon Hee este la rândul ei o critică vocală a consumului de carne de câine.

Deși lăudată de activiștii pentru drepturile animalelor, interdicția a atras și unele critici din această zonă.

De exemplu, Sangkyung Lee de la organizația neguvernamentală Humane Society International a avertizat că, deși legea reprezintă o reușită importantă, autoritățile trebuie să aibă grijă mai bine de câinii care nu vor mai fi înmulțiți pentru carne.

„Nu există nicio modalitate prin care adăposturile de animale să poată primi câini în numere atât de uriașe”, a declarat acesta pentru Reuters, adăugând că doar 10% din animalele de companie din Coreea de Sud sunt unele adoptate din adăposturi.

Ju Yeongbong, un reprezentant al crescătorilor, a acuzat în schimb că subvențiile guvernamentale sunt insuficiente și a declarat că va lupta pentru creșterea ajutoarelor de stat.

„Acesta este modul prin care noi ne asigurăm traiul și, dacă guvernul vrea ca noi să îl abandonăm, atunci ar trebui să urmeze planuri de sprijin mai rezonabile”, a declarat Ju pentru Reuters.

INTERVIURILE HotNews.ro