Coreea de Sud susține că Nordul a demolat Arcul Reunificării, un simbol al reconcilierii intercoreene
Coreea de Nord a dărâmat monumentul din Phenian cunoscut ca Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii intercoreene, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a ministerului unificării de la Seul, potrivit agențiilor DPA și Agerpres.
Ministerul a comunicat că nu poate da detalii despre informaţiile secrete pe care le deţine, dar presupune că monumentul nu mai există.
Portalul de ştiri NK News, specializat în informaţii privind Coreea de Nord, a transmis pe pagina sa de pe platforma social media „X”, fosta Twitter, că analiza unor imagini din satelit arată că Arcul Reunificării a fost probabil distrus; se pare că liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat recent demolarea.
Arcul Reunificării a fost construit în 2001; în prezent, tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere. Luna aceasta, Kim a cerut parlamentului de la Phenian să introducă în constituţie o prevedere potrivit căreia Coreea de Sud este principalul inamic al statului comunist nord-coreean.
El a apreciat că Arcul Reunificării, numit oficial Monumentul Cartei în Trei Puncte pentru Reunificarea Naţională, este „oribil”. Construcţia se afla deasupra unei străzi late de 60 de metri şi reprezenta două figuri feminine din piatră, înalte de 30 de metri, care susţineau o hartă a Coreei unite.
Tot mai devreme în cursul lunii ianuarie Kim Jong Un a amenințat că va transforma Coreea de Sud în „cenușă” în cazul unei agresiuni a Seulului împotriva țării sale.
FOTO Articol: © Richie Chan | Dreamstime.com