Corneliu Liviu Popescu: Propunerile lui Traian Basescu duc catre un regim care permite derapaje catre autoritarism
Doi profesori de drept de la Bucuresti si Sibiu, Corneliu Liviu Popescu si Manuel Gutan, critica propunerile presedintelui Traian Basescu de modificare a Constitutiei, pe motiv ca ele duc catre un regim care permite derapaje spre autoritarism. Cei doi, retrasi din comisia prezidentiala, sustin deschis un regim parlamentar. Manuel Gutan sustine ca s-a retras si din cauza modului in care s-a redactat raportul final, care n-ar asigura „obiectivitatea stiintifica”.
Un alt profesor de drept, din Timisoara, Constantin Valentin, a facut si el pasul inapoi, pe motiv ca are o viziune diferita fata de ceilalti membri ai comisiei, fara alte precizari. HotNews.ro va prezinta punctele de vedere ale celor care nu sustin regimul semiprezidential propus de Traian Basescu si motivele pentru care s-au retras din comisia de la Cotroceni, functionala din iunie 2008.
Informatia pe scurt
- In total, patru membri ai comisiei prezidentiale s-au retras in timp, dupa ce mai multi specialisti in drept au fost invitati in iunie 2008 la Cotroceni, pentru a face parte din echipa de experti care va analiza sistemul constitutional romanesc
- Corneliu Liviu Popescu sustine ca „propunerile presedintelui duc catre un regim care poate permite derapaje spre autoritarism. Mecanismul institutional va fi dezechilibrat”
- Manuel Gutan (Sibiu): „Modul de redactare al raportului nu asigura obiectivitatea stiintifica”
- Ioan Stanomir a declarat pentru HotNews.ro ca seful statului nu a influentat lucrarile comisiei: „Examinarea comparativa a regimurilor politice evita orice situatie in care presedintele Romaniei ar fi privit ca beneficiarul acestui raport”.
„Exista riscuri de deriva spre autoritarism cu un regim semiprezidential si regim monocameral. Seful statului poate controla si manipula mai usor o singura camera. Intarirea pozitiei presedintelui nu trebuie insotita de diminuarea puterii Parlamentului, pentru ca o Camera e mai usor de manipulat. Avem apoi referendum obligatoriu – adica ocolirea parlamentului si transformarea referendumului intr-un plebiscit. Si am avut exemple in istorie. Si Antonescu a facut plebiscit.
O sa mi se spuna ca fiecare din propuneri se regasesc in tari democratice. Da, dar nu toate la un loc. Nu faci regim semiprezidential, nu faci o singura camera, deci care poate fi manipulata, si mai faci si referendum obligatoriu, deci ocolesc Parlamentul. Scuzati-ma, toatea astea impreuna nu mai sunt regim democratic. Propunerile presedintelui duc catre un regim care poate permite derapaje spre autoritarism. Mecanismul institutional va fi dezechilibrat”, a declarat pentru HotNews.ro Corneliu Liviu Popescu, profesor de drepturile omului la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti.
El sustine ca a fost invitat la Cotroceni in vara anului trecut si ca i-a spus presedintelui Traian Basescu de ce nu poate face parte din comisie: „Eu militez pentru un regim parlamentar, deci pozitia mea nu s-ar fi bucurat de sprijin din partea presedintelui”.
Corneliu Liviu Popescu mai spune ca s-a retras si din cauza ca, in calitate de avocat, are procese la CEDO si nu putea face parte dintr-o comisie prezidentiala si, in acelasi timp, sa apere interesele unor cetateni romani impotriva statului roman.
Popescu mai spune ca numele sau a fost inclus in componenta comisiei fara sa fie consultat in prealabil si ca s-a retras in aceeasi zi in care a discutat la Cotroceni cu seful statului. Liviu Popescu sustine insa ca unele din ideile sale, expuse la Cotroceni, au fost preluate de seful statului: „Am avut surpriza placuta sa constat ca mi-au preluat reducerea numarului judetelor, teza mea de doctorat de acum 10 ani”.
Gutan: Ni s-a impus un raport redactat de Ioan Stanomir si Radu Carp
Manuel Gutan, profesor de drept la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, a declarat pentru HotNews.ro ca s-a retras dupa mai putin de o luna din comisia prezidentiala din cauza ca „modul de redactare al raportului nu asigura obiectivitatea stiintifica”. Gutan sustine ca „ni s-a impus ca trebuie sa existe un raport final redactat de Ioan Stanomir si Radu Carp (n.r. Presedintele si secretarul comisiei prezidentiale).”
Manuel Gutan mai spune ca si-ar fi dorit ca raportul sa fie un cumul de rapoarte individuale, dupa modelul altor comisii prezidentiale, nu o sinteza a lor.
Pe de alta parte, profesorul sibian se declara nemultumit ca propunerea sa ca limitele revizuirii constitutiei sa nu cuprinda si forma de guvernamant a fost respinsa din start: „Am spus ca nu mi se pare normal ca dupa doua decenii in democratie, poporul sa nu se poata pronunta asupra formei de guvernament. Mi s-a spus ca forma de guvernamant – republica – nu se poate discuta”.
Manuel Gutan este de parere ca nu e normal ca una dintre puterile statului, aflata in conflict cu alte puteri, sa-si faca propria comisie de analiza constitutionala si ca Traian Basescu ar fi trebuit „sa se adreseze unor Universitati sau Academiei, nu sa-si faca comisie”.
Gutan se declara la randul lui un sustinator al regimului parlamentar si crede ca „un regim semiprezidential, in care presedintele are puterea de a dizolva Parlamentul, este periculos”.
Manuel Gutan a revenit ulterior cu precizarea ca nu li s-a impus in prealabil un raport de catre profesorii Carp si Stanomir: „La singura intalnire de lucru a Comisiei la care am participat (cea de discutare a regulamentului de functionare a Comisiei), eu, alături de un alt membru al comisiei, am propus ca raportul final sa fie construit prin reunirea rapoartelor individuale ale membrilor comisiei si nu dintr-o sinteza redactata, pe baza rapoartelor noastre individuale, de catre cei doi membri ai comisiei. Propunerea a fost respinsa, scotandu-se in evidenta necesitatea ca raportul sa fie redactat de catre presedintele comisiei in colaborare cu secretarul sau stiintific.
Eu am atras ulterior atentia membrilor comisiei că regulamentul de functionare al acesteia nu pune accent pe ideea de a dezbate sistematic rapoartele individuale ale membrilor comisiei. Urma, astfel, a dezbate sistematic doar proiectul de raport final…adica tezele, ideile, formularile si conceptele celui care a redactat textul respectiv. Din varianta de regulament propusa in final nu reiesea deloc cu claritate modul in care se va reflecta pluralitatea de idei in raportul final si nici modul in care se vor redacta concluziile. Personal am considerat ca e nevoie de o metodologie care sa stabileasca precis aceste aspecte si, mai ales, care sa stabileasca foarte bine modul de individualizare a opiniilor dizidente”
Constantin Valentin: „S-a creat o majoritate cu o anumita optica”
Profesorul de drept international Constantin Valentin a facut parte din Comisia de Analiza a Constitutiei pana in septembrie 2008. Profesorul Valentin, de la Universitatea de Vest din Timisoara, sustine ca a plecat din cadrul comisiei pentru ca s-ar fi aflat in opozitie cu majoritatea membrilor comisiei.
„S-a creat o majoritate care avea o anumita optica despre modificarile care trebuie aduse Constitutiei. Eu si alti cativa ne aflam in minoritate, iar acest raport trebuia sa aiba o anumita coerenta. Constitutia trebuie schimbata, eu am sustinut ca principiu general ca trebuie intarit principiul statului de drept si al separarii puterilor in stat”, a explicat pentru HotNews.ro profesorul Constantin Valentin.
Un alt expert care s-a retras din comisie este Elena Simina Tanasescu, profesor de drept constitutional la Facultatea de Drept, din cadrul Universitatii din Bucuresti.
Stanomir: „Traian Basescu nu a influentat lucrarile comisiei”
Ioan Stanomir, presedintele comisiei prezidentiale, profesor universitar de drept constitutional in cadrul Universitatii Bucuresti, a declarat pentru HotNews.ro ca nu doreste sa comenteze retragerea celor patru din comisie, „din respect fata de ei si fata cei care au lucrat la raport.”
„Trimit la o lectura de buna credinta a raportului. Examinarea comparativa a regimurilor politice evita orice situatie in care presedintele Romaniei ar fi privit ca beneficiarul acestui raport. Traian Basescu nu a controlat si nu a influentat lucrarile comisiei”, a mai spus Stanomir.
Presedintele comisiei prezidentiale sustine ca mingea este acum la seful satului si la Guvern si ca, de acum incolo, decizia e la oamenii politici. De precizat ca raportul comisiei conduse de Ioan Stanomir nu contine pledoarii in favoarea unui regim politic, ci se rezuma la descrierea tipurilor de regim constitutional existente: regimul prezidential, regimul parlamentar, regimul britanic/westminsterian, regimul german de la 1949, regimul semiprezidential, regimuri semiprezidentiale cu sef de stat cu rol ceremonial si regimul francez.
In chestiunile delicate, raportul se rezuma la descrierea unor variante posibile. Cele zece optiuni enuntate de Traian Basescu la Cotroceni reprezinta exclusiv preferintele sefului statului anuntate public in cadrul lansarii raportului intocmit de comisia de analiza a regimului politic si constitutional din Romania.
Membrii Comisiei prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional din Romania
Presedinti onorifici:
- Aurelian Craiutiu, profesor universitar, doctor in stiinte politice, Universitatea Indiana din Bloomington
- Mattei Dogan, director emerit de cercetare la Centre Nationale de la Recherche Scientificque, Paris
Presedinte:
- Ioan Stanomir, profesor universitar, doctor in drept constitutional, Universitatea din Bucuresti
Secretar Stiintific:
- Radu Carp, conferentiar universitar, doctor in drept si stiinte politice, Universitatea Bucuresti
Membri:
- Iulia Motoc, profesor de drept si relatii internationale la Universitatea din Bucuresti, membra in United Nations Human Rights Committee
- Dacian Dragos, profesor de drept administrativ si drept european, prodecan al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii de la Universitatea ,,Babes- Bolyai” din Cluj
- Veress Emöd, doctor in drept la Universitatea din Pecs, Ungaria si preda la Universitatea Sapientia din Miercurea-Ciuc
- Vlad Perju, Profesor Asistent, dr. Drept constitutional si european, Boston College Law Scholl
- Genoveva Vrabie, prof univ dr Universitatea Al I Cuza, Universitatea Mihail Kogalniceanu, Iasi
- Marius Balan, lector doctor in drept constitutional, Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iasi
Retrasi:
- Corneliu Liviu Popescu, profesor de drepturile omului la Facultatea de Drept, din cadrul Universitatii din Bucuresti
- Elena Simina Tanasescu, profesor de drept constitutional la Facultatea de Drept, din cadrul Universitatii din Bucuresti
- Constantin Valentin, profesor de drept international la Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Timisoara
- Manuel Gutan, conferentiar la Facultatea de Drept a Universitatii ,,Lucian Blaga” Sibiu.