Sari direct la conținut

Corneliu Vadim Tudor l-a facut taran din Babadag pe Traian Basescu, dupa ce i-a oferit, de ziua lui, o carte cu autograf

HotNews.ro

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor s-a oferit marti, de ziua sefului statului, sa-l invete pe Traian Basescu cultura sampaniei. In stilul sau pamfletar, Vadim l-a facut pe presedinte „taran din Babadag care nu stie cum este cu sampania”. Liderul PRM sustine ca i-a trimis drept cadou presedintelui cartea sa „Cantece de dragoste” si i-a transmis ca nu mai e suparat pe el.

„I-am dat acum o saptamana ultima mea carte – ‘Cantece de dragoste’, cu dedicatie si pentru el si pentru distinsa sa sotie, care are decenta sa taca, fiindca nu cred ca ati auzit-o pe Maria Basescu vorbind pana acum – o femeie foarte placuta”, a declarat presedintele PRM.

De asemenea, liderul PRM nu a ratat ocazia si a recurs la binecunoscutul sau stil pamfletar: „Am avut o mare emotie aseara, am plans in fata casei pe bordura, timp de doua ore, ca un cocosat lipit de gard, si m-am gandit la destinul acestui brav marinar”. Totusi, Vadim a recunoscut ca ar bea un pahar de sampanie cu seful statului dupa ce, in prealabil, ii va explica cum se consuma acesta bautura.

„Daca doreste sa faca vreo petrecere de genul asta, as bea un pahar de sampanie cu el. El fiind mai taran, din Babadag sau Murfatlar, nu stie cum e cu sampania, dar ii voi explica eu ce bautura, dupa o metoda frantuzeasca, este aceasta spumoasa”, a spus Corneliu Vadim Tudor.

Prezent la Parlament, premierul Calin Popescu-Tariceanu a fost fortat de presa sa-i faca o urare sefului statului. Intrebat de catre jurnalisti ce-i transmite lui Traian Basescu, premierul a facut o mica pauza si a raspuns sec „La multi ani!”, dupa care a inceput imediat sa povesteasca despre motiunea PD-L, pentru a evita alte intrebari.

Presedintele Traian Basescu a implinit marti 57 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro