Sari direct la conținut

Coronavirus în România: 1.075 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Bilanțul a ajuns la 53.186 / 34 de decese într-o singură zi / Peste 14.000 de teste efectuate

HotNews.ro
Coronavirus în România: 1.075 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. 
Bilanțul a ajuns la 53.186 / 34 de decese într-o singură zi / Peste 
14.000 de teste efectuate

A 12-a zi consecutivă cu peste 1.000 de noi cazuri de coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.075 de noi îmbolnăviri de COVID-19. Potrivit datelor transmise acum de Grupul de Comunicare Strategică, bilanțul a ajuns la 53.186. În ultima zi, au fost înregistrate 34 de noi decese. De asemenea, la ATI sunt internați 412 pacienți. Numărul de teste raportat a fost de 14.215.

Până astăzi, 2 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 53.186 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

27.592 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.777 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.075 de cazuri noi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 492 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.413 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 1.08.2020 (10:00) – 2.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 34 de decese (22 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Mehedinți, Prahova, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 34 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.530. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 412 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.240.273 de teste, cu 14.215 mai multe ca sâmbătă.

Dintre acestea 14.215 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.525 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 5.690 la cerere.

Pe teritoriul României, 4.913 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.454 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 17.114 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.

SITUAȚIA PE JUDEȚE

Județ / Număr de cazuri confirmate(total) / Număr de cazuri nou confirmate

Alba / 754 / 8

Arad / 1104 / 24

Argeș / 3416 / 100

Bacău / 1452 / 25

Bihor / 986 / 28

Bistrița-Năsăud / 886 / 10

Botoșani / 1180 / 9

Brașov / 3197 / 81

Brăila / 893 / 21

Buzău / 1364 / 31

Caraș-Severin / 290 / 3

Călărași / 307 / 5

Cluj / 1251 / 16

Constanța / 975 / 18

Covasna / 450 / 11

Dâmbovița / 1956 / 42

Dolj / 805 / 33

Galați / 2187 / 64

Giurgiu / 407 / 3

Gorj / 868 / 28

Harghita / 543 / 5

Hunedoara / 996 / 21

Ialomița / 744 / 2

Iași / 1543 / 52

Ilfov / 1332 / 17

Maramureș / 457 / 30

Mehedinți / 771 / 25

Mureș / 998 / 8

Neamț / 1348 / 13

Olt / 769 / 22

Prahova / 2097 / 54

Satu Mare / 110 / 2

Sălaj / 188 / 9

Sibiu / 928 / 12

Suceava / 4576 / 31

Teleorman / 367 / 4

Timiș / 1297 / 6

Tulcea / 295 / 4

Vaslui / 698 / 61

Vâlcea / 495 / 25

Vrancea / 1766 / 28

Mun. București / 6088 / 83

Necunoscut/nealocat – / 52 / 1

TOTAL / 53186 / 1075

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro