Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Aproape 5.500 de cazuri noi și 24 de decese Covid în ultimele 24 de ore

HotNews.ro
Coronavirus în România: Aproape 5.500 de cazuri noi și 24 de decese Covid în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 5.485 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 2.015 mai puține față de ziua anterioară, transmite Ministerul Sănătății, adăugând că 1.019 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.542 cu 159 mai puține față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 269 persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 269 pacienți internați la ATI, 235 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 462 fiind internați în secții, cu 10 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până astăzi, 66.441 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.08.2022 (10:00) – 18.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 24 decese (15 bărbați și 9 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 24 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 7 erau vaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.409 teste RT-PCR și 19.297 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.384.150 teste RT-PCR și 11.058.227 teste rapide antigenice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro