Sari direct la conținut

Corpul mumificat al unui pacient român, descoperit într-un spital din Roma

HotNews.ro
Corpul mumificat al unui pacient român, descoperit într-un spital din Roma

Descoperire macabră într-un spital din capitala Italiei: corpul aproape mumificat al unui cetăţean român de 45 de ani a fost găsit ieri dimineaţă într-un compartiment de ventilaţie al spitalului Policlinico Gemelli din Roma.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, este vorba de un pacient care a dispărut în luna august a anului trecut din spital, Valer H.. Autorităţile au deschis o anchetă pentru omor voluntar, însă nu se exclude ipoteza unui accident.

Miercuri, 26 februarie, poliţia a fost alertată de un grup de muncitori angajaţi pentru a efectua o revizie a conductelor de ventilaţie de la spital. La un moment dat, în timp de lucrau la etajul opt al spitalului, au povestit că au simţit un miros insuportabil. Aşa au descoperit cadavrul într-un compartiment strâmt, situat între pereţi, printre fire electrice şi conductele de ventilaţie.

Victima a fost identificată ca fiind un pacient român, Valer H., internat pe 10 august la Policlinico Gemelli. Bărbatul, fără un domiciliu stabil, a fost însoţit la spital de un voluntar şi internat cu ciroză alcoolică la secţia de medicină internă. După trei zile, a cerut oprirea tratamentului şi externarea, dar medicii l-ar fi convins să rămână în spital. Pe 13 august, la ora 2 noaptea, pacientul a dispărut din camera sa. Personalul sanitar s-a mobilizat pentru a-l căuta, alertând şi serviciul de pază. Bărbatul a dispărut, iar dosarul său a fost închis cu menţiunea “externare voluntară”.

În ultimele luni, nimeni nu a întrebat de român, care nu avea rude sau prieteni apropiaţi. Autorităţile au deschis o anchetă pentru omor voluntar, va fi efectuată autopsia, dar este examinată şi ipoteza unui accident. Nu este exclus ca românul să fi încercat să iasă din spital noaptea, folosind o ieşire secundară, dar nu şi-a dat seama că a intrat într-un coridor de ventilaţie. Ar fi căzut de la o înălţime de 6 metri şi ar fi murit pe loc.

« Suntem îndureraţi de acest episod, mai ales că instituţia noastră este mereu aproape de persoanele marginalizate. Chiar dacă noi considerăm că am făcut tot ce era posibil pentru a-l ajuta, rămâne regretul pentru un sfârşit tragic », au declarat responsabilii de la spitalul Gemelli, citaţi de « Il Messaggero ».

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro