Sari direct la conținut

Cotidianul: Mizele politice ale anului – cum si cu cine votam

Cotidianul

Anul politic 2008 va fi unul extrem de fierbinte, principalele evenimente certe fiind alegerile locale si parlamentare. Persista un mare semn de intrebare: vom avea sau nu vot uninominal?

Prima parte a anului va fi dominata de rezolvarea, sau nu, a marii restante din 2007, legiferarea sistemului de vot in colegii uninominale. Dupa cum se stie, in ultima decada a lunii decembrie 2007, Curtea Constitutionala a infirmat trei articole din legea Guvernului (de fapt proiectul Pro Democratia/PNL) privind votul uninominal proportional, sesizarea Curtii fiind facuta de presedintele Romaniei, Traian Basescu. De asemenea, in Parlament a mai fost depus, tot in decembrie, un proiect de lege al PD-L, care vizeaza un sistem de vot uninominal „pur“, in doua tururi de scrutin, sistem sustinut in special de Traian Basescu. Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a schitat ieri primii pasi din noul an: „Luni, impreuna cu stafful meu, voi studia motivatia judecatorilor Curtii Constitutionale. O sesiune extraordinara mai devreme de 15 ianuarie nu este posibila, pentru ca foarte multi parlamentari sint plecati in concediu. Eventual, este posibila convocarea unei sesiuni extraordinare in ultima saptamina a lunii ianuarie, pentru a se pune legea de acord cu obiectiile Curtii Constitutionale. Comisia de Cod electoral poate lucra si inainte de o eventuala sesiune extraordinara, important este ca membrii ei sa se adune“, ne-a declarat Olteanu.

Alegerile locale se vor desfasura pe 19 sau 25 mai a.c. Daca va intra in vigoare legea Guvernului, atunci, in premiera, presedintii consiliilor judetene vor fi alesi prin scrutin uninominal. Printr-un astfel de mod de alegere se elimina aranjamentele de culise dintre partide, care se practicau frecvent in primele sedinte ale consiliului nou ales, atunci cind urma sa se stabileasca seful judetului. In zona liberala exista si intentii de a se depune un proiect de lege prin care si consilierii judeteni sa fie alesi prin vot uninominal, dar este greu de presupus ca el ar putea trece prin Parlament in timp util. Localele din 2008 ar mai putea contine o premiera la nivelul Bucurestiului: sa nu mai existe candidati ai unor mari aliante, gen CDR sau D.A., pentru ca nu prea mai are cine sa le formeze.

Scrutinul pentru parlamentare se desfasoara in premiera fara a fi cuplat de cel pentru Presedintie. Daca se va utiliza sistemul uninominal, varianta Guvernului, „PSD si PD-L vor fi clar avantajate, pentru ca au structuri puternice in teritoriu“, sustine analistul politic Iosif Boda. „PNL s-ar putea sa se afle intr-o situatie delicata, pentru ca are un electorat disipat, dovada ca la europarlamentare nu a cistigat in nici un municipiu. Oricine are un electorat disipat obtine de regula putine mandate in colegii uninominale. UDMR va cistiga toate colegiile din Harghita si Covasna si cite unul in Mures si Satu Mare si in alte judete cu etnici maghiari, in functie de cum vor fi trasate colegiile uninominale. PNG si PRM nu au sansa sa faca pragul electoral, pentru ca nu au personalitati, cu exceptia liderilor de partid, iar PC va pierde, pentru ca nu se va mai alia nimeni cu el“, apreciaza Iosif Boda. Daca se va ramine la votul pe lista, „atunci sint avantajate toate partidele parlamentare“, sustine Boda, el nedind insa sanse PNG de a accede in Legislativ.

Iosif Boda sustine ca orice tip de vot este posibil la alegerile parlamentare. „Cele mai mari sanse le are proiectul Pro Democratia. El a fost adoptat, iar rezolvarea articolelor neconstitutionale se poate face chiar si intr-o ora. Votul pe lista are si el sanse, deoarece avantajeaza pe toata lumea. Proiectul de vot uninominal in doua tururi de scrutin are sansele cele mai mici. Parlamentul este ostil lui Traian Basescu si este greu de crezut ca parlamentarii, cu exceptia celor din PD-L, ii vor face pe plac sefului statului. Chiar daca PSD are si el un proiect de uninominal in doua tururi, sint convins ca va renunta la el. De altfel, in 2003 si 2004, Viorel Hrebenciuc a utilizat acest proiect pe post de sperietoare pentru a determina celelalte partide sa nu renunte la ideea votului pe lista.“

Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro